|
|
|||
Biserica si Orfelinatul TerezianStr. Gladiolelor Nr. 4-8
Este o biserică de tip bazilical cu abside laterale şi sanctuar rectangular, întreg edificiul impune prin simplitate, elementele decorative sunt puţine. Faţada de apus prezintă portalul cu ancadrament dreptunghiular din piatră, având deasupra un fronton triunghiular şi două nişe în arc semicircular decorate cu scoica barocă. In interior se remarcă existenţa unor nave laterale prevăzute în partea superioară cu tribunele. Sistemul de acoperire este tavanul cu stucaturi festonate, simple.
Biserica cu hramul Sf. Elisabeta a fost construită între 1767 - 1771 de către arhitectul Leopold Grossmann. Lăcaşul de cult face parte dintr-un ansamblu arhitectonic de mare valoare ambientală în care un rol important îl are clădirea Orfelinatului Terezian. Acesta este un imobil cu planul în formă de incintă rectangulară închisă, amplu edificiu cu două nivele (parter şi etaj), care este unificat cu biserica printr-un corp de clădire cu care formează o faţadă continuă. Singurele elemente arhitectonice demne de semnalat sunt: cele două ganguri de acces carosabil în arc semicircular (mai există tâmplăria originară a canaturilor), lucarnele în formă de atic cu fronton triunghiular amplasate în axul acceselor pe streaşină acoperişului, precum şi aticul flancat de câte o volută plasat în punctul de întâlnire dintre faţada Orfelinatului cu cea a corpului de legătură, încăperile din interior sunt în marea lor majoritate prevăzute cu tavan, în prezent edificiul este sediul Grupului Şcolar de Industrie Alimentară şi Grupului Şcolar Independenţa. Acest complex de edificii cu caracter social a fost iniţiat de către împărăteasa Măria Tereza, care, prin ordinul emis la l septembrie 1767, dispune ca Magistratul oraşului să predea, pentru amenajarea unui orfelinat catolic, preotului iezuit Theofil Delphini, construcţiile destinate anterior emigranţilor austrieci, sosiţi la Sibiu în urma persecuţiilor religioase şi care s-au stabilit în sate din jurul Sibiului, în anul 1858 episcopul catolic al Transilvaniei a ridicat acest institut la rangul de şcoală normală pentru învăţători, în faţa edificiului se află amplasat, începând cu anul 1909, bustul împărătesei Măria Tereza. Reproducerea partiala sau completa a continutului www.sibiul.ro este interzisa fara acordul scris din partea noastra.
|
Harta Sibiu(in curand harta multimedia)
|
||


