Casa Hecht

Situată în Piaţa Mare nr. 8, Casa Hecht este una dintre cele mai vechi clădiri din respectiva incintă, conservând deopotrivă detalii gotice şi renascentiste. După câte se pare, edificiul fusese înzestrat de la bun început cu două etaje, deoarece la fiecare dintre acestea, în mai multe încăperi, s-au păstrat elemente gotice: un ancadrament de uşă cu baghete încrucişate, precum şi bolţi în plasă şi stelate realizate din teracotă. Încăperile de la parter sunt de asemenea boltite, dar cu bolţi cilindrice cu penetraţii. În prezent clădirea are tot două etaje, iar faţada dinspre piaţă prezintă un parter apareiat cu un parament de brâie orizontale. Cele două nivele au şase axe compartimentate prin pilaştri cu piedestaluri şi capiteluri dorice. Antablamentul este decorat cu o friză de triglife. O înşiruire de console susţine cornişa pronunţată, al cărui intrados este decorat cu rozete realizate în relief. În trecerea boltită de la nivelul parterului, pe partea stângă este încastrat un cadru de uşă în stilul Renaşterii, bogat ornamentat cu element de plastică. În centrul antablamentului este fixat un ecuson, pe care, în perioada interbelică era vizibil blazonul pictat al fostului primar sibian Johann Waida. Pe bază documentară, istoria clădiri se reconstituie începând cu mijlocul secolului al XV-lea. La acea vreme, casa a aparţinut unui italian, Cristophorus Italicus de Florentia, cel care, împreună cu conaţionalul său, Nicolaus de Wagio şi cu primarul Oswald Wenzel, aveau să administreze împreună monetăria statului. În 1472, fiul acestuia, Paulus Italicus, a vândut clădirea în schimbul a 1. 000 de guldeni, viitorului primar Georg Hecht. Acestui proprietar i se datorează unele dintre lucrările de construcţie ulterioară, se pare supraetajarea, deoarece bolţile gotice târzii în plasă, realizate din teracotă îşi găsesc analogii la biserica evanghelică din Şura Mare , aproximativ din aceeaşi perioadă, respectiv anul 1500. După moartea acestuia, în 1496, casa este preluată de către fiul său, care o va pune la dispoziţia promotorilor spiritului lui Luther, pentru organizarea de slujbe religioase. În 1584, casa trece în proprietatea lui Johann de Walda, care o va păstra în familie timp de 237 de ani, suportând alte intervenţii în funcţie de gusturile acestuia, din perioada în speţă datând uşa în stil renascentist din gangul porţii, lung de 20 de metri. După ce o perioadă îndelungată de timp, aici au locuit comiţii saşi, în anul 1821 casa a fost achiziţionată de Universitatea săsească, instituţie echivalentă cu un Parlament al saşilor, în schimbul sumei de 20. 000 de guldeni. Faţada principală, cu accente clasiciste, ar putea fi încadrată în anii care au urmat ultimului schimb de proprietari.