Casa Lutsch

Clădirea situată în Piaţa Mare nr. 13, adăpostind în prezent sediul Forumului Democrat al Germanilor din România, are o istorie extrem de bogată. Cunoscută drept Casa Lutsch, de la numele unuia dintre proprietarii săi din secolele XVI-XVII, clădirea în care a fiinţat şi restaurantul “Dunărea”, a fost, înainte de toate, prin anii 1400, sediul prepoziturii. Ultimele cercetări au stabilit că respectiva casă era una dintre cele mai însemnate din Sibiu. Din tablourile de epocă se poate reconstitui cu aproximaţie, faţada casei, în care elementele principale erau un turn-locuinţă cu patru niveluri, asemănător cu cel al casei Haller, flancat de două corpuri de clădire, cea dinspre sud având un bowindow. Tabloul lui Franz Neuhauser (cca. 1790) prezintă chiar această clădire cu turn-locuinţă construită în stil gotic.
Planul iniţial poate fi recompus pe baza planului pivniţei actuale, unde se păstrează cu fidelitate unele detalii (ancadramente de piatră cu muchii teşite, scara în spirală care urca spre etaj, precum şi parţial, fundaţiile unei capele cu cor poligonal în partea din spate a casei-fosta capelă Sf. Ladislau) .
La nivelul parterului, cu excepţia bolţilor fostei treceri spre curte , nu se mai păstrează detalii originale. Se pare că edificiul datează din ultima treime a secolului al XV-lea, în acest sens analogia turnului-locuinţă cu construcţii similare de la Casa Haller şi de la Primăria veche, fiind edificatoare.

Mulţi istorici sunt de părere că această casă a fost construită în 1424, chiar de către regele Sigismund, cu scopul de a-i găzdui pe regi, voievozi şi înalţi demnitari care veneau în acele vremuri la Sibiu. Până la sfârşitul secolului al XV-lea, casa s-a aflat în proprietatea familiei Altemberger, apoi, între anii 1537-1593, ea a fost deţinută de familia Haller.
După aceea edificiul intră în posesia lui Johann Lutsch, perioadă din care provine şi fragmentul de ancadrament de la uşa bibliotecii Brukenthal, atribuit sculptorului Elias Nicolai şi reprezentând blazonul familiei primarului Michael Lutsch. Deşi în 1661 intră în proprietatea lui Georg Reussner, există şi o “legendă” potrivit căreia casa nu ar fi fost achiziţionată de acesta din urmă ci câştigată la jocul de popice. Iar aceasta pentru că stema pe care se aflau cifrele prezentau şi două mâini, dintre care una ţinea un popic. Urmaşii ultimului proprietar donează statului, la 1821, imobilul respectiv, iar în 1830, suferă transformari de anvergură, după care abia în 1999, mai intra într-un ultim proces de renovare.