Expozitia Iconografie ritualică. Icoana şi prăznicarul

Icoanele praznicelor sunt -cu precădere -un Nou Testament în culori, care, în fapt, conturează iconografic momentele mari ale vieţii Mântuitorului şi, implicit, ale istoriei mântuirii.
Istoria Praznicelor începe încă din zorii creştinismului, când, potrivit datelor transmise, la început, pe cale orală, creştinii comemorau evenimente din viaţa Mântuitorului.
Toate evenimentele din viaţa lui Iisus Hristos sunt paradigmatice pentru viaţa omului şi, pentru că sunt atât de importante, era necesar ca ele să fie aşezate în culori, potrivit cuvântului scripturistic, pentru cunoaştere, pentru comemorare şi pentru venerare. Încă de atunci, din primul secol al creştinismului, se păstrează elemente iconografice, bineînţeles, într-o formă rudimentară, elemente care surprind aspecte din viaţa Mântuitorului.
Cu timpul, iconografia „dezvoltându-se” şi icoanele devenind tot mai actuale, în spiritualitatea răsăriteană, graţie pictorilor greci, iar apoi, prin excelenţă, ruşi, şi tematica, în funcţie, şi de cerinţele credinciosului de rând, s-a diversificat.
Ciclul praznicelor a rămas, însă, definitoriu pentru programul iconografic al bisericilor ortodoxe, registrul celor douăsprăzece sau patrusprezece icoane, deschizându-se, din iconostaul altarului, privirii celui care intră în biserică. Totodată, în biserici există analogul, tetrapodul sau suportul icoanei de închinat, potrivită sărbătoarii apropiate. De menţionat este că fiecare mare praznic are o perioadă de patrusprăzece zile de prăznuire, pre şi post sărbătoare. Acestă perioadă se întinde între ziua înainteprăznuirii şi odovanie.
Satul românesc a fost întodeauna un martor desăvârşit al praznicului, un păstrător al lui şi „un condus” de el. Condus, pentru că anul agrar sau alte momente din anul social al satului se petreceau conform sărbătorilor, chiar dacă acestea, uneori, de la an la an îşi modificau datele.
Omul aparţinând lumii satului tradiţional nu a rămas străin de icoana praznicului, ducându-şi-o în casa lui, praznicul marcându-i, încă de la naştere, viaţa. În felul acesta, pe înţelesul lui, dar, sub nici o formă depărtat de tradiţia autentic ortodoxă, ţăranul, înzestrat şi cu talent artistic a devenit creator de icoană deci „scriitor” – prin culoare – de teologie.

Expunerea cuprinde trei module: „Iconostasul”, „Praznicul în sat” şi „Atelierul ideatic al iconarului”. Iconostasul, este aşezat, potrivit arhitecturii eclesiastice răsăritene, dinaintea unei abside de altar, şi cuprinde numai registrul praznicelor, pentru a fi evidenţiată importanţa şi locul acestora, prin arhitectură şi iconografie, în viaţa creştinului . Praznicul în sat este structurat pe submodule, fiecare cuprinzând icoana, elementele liturgice şi obiectele care, în satul românesc, întregesc imaginea praznicului. Atelierul ideatic al iconarului este compus din elemente atât tehnice (pensule, culori, suporturi), cât şi sugestive pentru înselarea actului creator.
Icoanele din expoziţie sunt lucrări pe lemn şi sticlă ale artiştilor iconari Lucia Nica, Marilena Suciu şi Nicolae Munteanu.
Aceste icoane vor fi expuse ocazional în bisericile de lemn din muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului şi, totodată, vor îmbogăţi colecţiile de icoane ale Complexului Naţional Muzeal „ASTRA”.

Expunerea „Praznic şi icoană – Luminile din sat” este vernisată în sala de expoziţii din „Casa artelor”, vineri 16 mai, în cadrul „Zilelor muzeelor” la orele 13.
Expoziţia va rămâne până pe întâi iulie şi vizitând-o veţi putea înţelege de ce „Praznicul şi icoana” sunt „luminile din sat”...

Ionuţ Lăpădat
muzeograf C.N.M.”ASTRA”