|
|
Expozitia itinerantă intitulată : Prin mine Ioan Pop Zugravul751 afisarix
x
x
11 iulie 2008
18 zile
28 iulie 2008
Complexul Naţional Muzeal „ASTRA” - Sibiu, organizează expoziţia itinerantă intitulată „...Prin mine Ioan Pop Zugravul”, în perioada 11-28 iulie, la Casa Artelor, in Piata Mica Nr. 21, expoziţie de mare cuprindere dedicată ilustrului Mitropolit al Ardealului şi ctitor al instituţiilor fundamentale de cultură ale Ardealului, Andrei Şaguna. Cu această ocazie, vor fi reunite icoane din patrimoniul cultural naţional, valori aparţinând Muzeului Unirii din Alba Iulia, Muzeul Ţării Făgăraşului din Făgăraş, precum şi icoane din colecţia Complexului Naţional Muzeal „ASTRA” şi a Arhiepiscopiei Sibiului, toate fiind realizate de Ioan Pop Zugravul. Organizarea acestei expoziţii se integrează în programul de manifestări culturale dedicate „Anului comemorativ Andrei Şaguna”, „Anului Bibliei şi al Liturghiei”. Ţinând cont de aceste evenimente, va fi expusă şi Biblia de la 1688, aflată în colecţia Mitopoliei, prima ediţie a Bibliei în limba română. Ioan Pop de Făgăraş, pictor activ la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, este unul dintre cei mai talentaţi zugravi de icoane pe sticlă ai românilor, lucru constantat prin calitatea compoziţiei, desenului şi coloritului. Un număr impresionant de icoane, unele semnate şi/sau datate, dau formă şi conţinut acestei expoziţii de mare valoare. Muzeul este cel care reînvie trecutul. Obiectele comunică printr-un limbaj unic, cel al cunoaşterii. Prin ele pătrundem într-un timp demult apus. Este uimitor cum aceste piese de o inestimabilă valoare reuşesc să transmită receptorului mesajul trecutului, trecut al valorilor spirituale, care nu lasă să fie uitată istoria neamului nostru. Existăm într-un spaţiu expoziţional unde totul îndeamnă la înţelegere, meditaţie şi rugăciune. Mâini dibace şi minţi agere au încercat să reconstituie un trecut istoric prin aceste obiecte, adevărate valori, care nu ne lasă să uităm cine suntem. În preajma acestora regăsim identitatea neamului nostru. Pentru o clipă, timpul se opreşte în loc căpătând o altă dimensiune. Trecutul devine prezent prin obiectele care sunt rezultatul unor tradiţii şi meşteşuguri reînviate de muzeografi, conservatori şi restauratori. Circuitul expoziţional mai sus amintit, ne dezvăluie frumuseţea chipurilor sfinte ce ne privesc din minunatele icoane, o parte din ele restaurate cu atâta dibăcie. Ne aflăm într-un spaţiu unde liniştea stăpâneşte suflete. Să ne bucurăm şi să ne apropiem de cunoaştere. Numai aşa vom putea continua tradiţia de secole, păstrând şi reînviind trecutul nostru. Să fim mai buni şi mai înţelepţi. Acesta este mesajul expoziţiei. Vă aşteptăm la Casa Artelor, Piaţa Mică nr. 21, orele 12.00. Ovidiu Baron Geanina Ionescu CNM „ASTRA” ![]() Locatie: ''
Alte evenimente Vineri, 11 iulie 2008
|
Harta Sibiu(in curand harta multimedia) |



