Orasul Dumbraveni

Situat în nordul judeţului Sibiu, pe râul Târnava Mare, la circa 20 km. distanţă de celălalt municipiu din judeţ, Mediaşul, oraşul Dumbrăveni s-a identificat ani în şir, în regimul trecut, cu serele de legume şi flori existente aici. Însă la Dumbrăveni există şi alte obiective de un deosebit interes turistic între care Castelul Apafi, Catedrala Armenească, sediile fostului Tribunal Zonal şi al Cazărmii de Husar, Monumentul Eroilor.

Localitate atestată documentar în 1332 sub numele de Ebesfalva însemnând satul lui Ebes, probabil după numele unui feudal sau Ibaşfalău cum o denumeau românii, aşezarea a fost locuită încă din epoca fierului, pe terenul actualei clădiri a poştei fiind identificate urme ale civilizaţiei umane datând de peste 3. 000 de ani. Cariera de pământ de lângă gară avea să distrugă, din păcate şi alte materiale arheologice de factură celtică din perioada Latene. Toate acestea relevă, fără nici un dubiu, existenţa aşezării dacice de la Dumbrăveni, caracteristică zonei fiind ceramica prelucrată în secolele III-I Î. d. H. În vatra oraşului a mai fost descoperit de asemenea un cuptor de pâine dacic din pietre de carieră. În timpul dominaţiei romane prin Dumbrăveni trecea drumul care lega Alba-Iulia (Apulum) de Sighişoara, aflându-se localizate unităţi ale Legiunii a XIII-a romane. Deşi se poate aprecia că aşezarea omenească de la Dumbrăveni a început să se contureze încă din secolul I, abia după primul val de migraţii, aceasta avea să se dezvolte, căpătând aspectul orăşenesc de viaţă. În 1552, puternicul feudal Grigore Apaffy, pe atunci prefectul judeţului Dobâca şi locţiitorul guvernatorului Transilvaniei, cumpără toate moşiile existente în Dumbrăveni şi construieşte castelul cetate de aici, o adevarată fortificaţie cu ziduri înalte de piatră, cu bastioane şi şanţuri de aparare umplute cu apă. La 1590, Nicolae Apaffy, prefectul comitatului Cetatea de Baltă (Târnava) îşi mută sediul oficial la castelul din Dumbrăveni. După mai multe răscoale ale iobagilor şi secuilor, culminând cu cea din 1562 care a distrus castelul feudal de la Dumbrăveni, în 1506 localitatea avea să fie cucerită şi stăpânită de oastea lui Radu Şerban, domnitorul Ţării Româneşti. Un alt urmaş al familiei Apaffy, Mihai, instaurat ca principe va asigura hegemonia turcilor în zonă, perioada sa de domnie, 1661-1690 fiind considerată una nefericită pentru Transilvania. Înfrângerea turcilor de către habsburgi va determina reorientarea spre Viena a lui Mihai Apaffy I, care în 1685 va semna, la Dumbrăveni, un tratat prin care se obliga să întreţină armata imperială, transformând astfel târgul într-unul cu intense relaţii politice şi economice cu toate cele trei ţări române. Cele mai intense relaţii Mihai Apaffy I le-a avut cu Constantin Brâncoveanu, căruia în 1672 i-a donat moşia şi castelul de la Sâmbăta de Sus, dar şi cu stolnicul Cantacuzino. Cunoscuţi ca oameni întreprinzători şi negustori pricepuţi, o parte a armenilor din Transilvania, obţin o serie de privilegii din partea principelui Apaffy şi populează masiv oraşul Dumbrăveni. Toate acestea vor conduce la o dezvoltare puternică a localităţii căreia, în 1726 i se va subordona celelalte centre armeneşti din Transilvania şi Moldova. Dovada elocventă a bunăstării armenilor cu simţ comercial dezvoltat o reprezintă Catedrala Armenească, ridicată între anii 1766-1783, un edificiu monumental cu un interior impresionant, ornat cu altare şi orgă. În respectiva incintă se păstrează de aproape un secol, perfect conservată inima lui Avedik Lukacs, unul dintre preoţii lăcaşului de cult, cel care în 1896 a editat în limba maghiară prima monografie a oraşului Dumbrăveni. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea Dumbrăveniul este menţionat drept centru economic pe acelaşi plan cu Sibiu şi Cluj, figurând printre cele 10 oraşe regeşti din Transilvania. Făcând parte din categoria oraşelor libere i se schimbă definitiv denumirea din Ebesfalva în Elisabetopole, nume pe care îl va păstra până la Marea Unire de la 1918. Un eveniment istoric este considerată vizita, în Dumbrăveni, la 1 iunie 1773 a viitorului împărat Iosif al II-lea, pe vremea când era coregent cu Maria Tereza. În 1871 aici se construieşte linia ferată şi gara, iar după 1875 clădirea Tribunalului (actuala şcoala profesională) şi a liceului teoretic (actualul Liceu Agricol "Timotei Cipariu") .