Orasul Ocna Sibiului

Denumită şi “Litoralul Ardealului”, staţiunea turistică permanentă Ocna Sibiului este situată la 17 km. distanţă de Sibiu şi dispune de numeroase lacuri saline, unele dintre ele declarate monumente ale naturii.
Aşezată în partea de nord a Depresiunii Sibiului, la altitudinea de 408 metri, într-o regiune înconjurată de dealuri acoperite cu păduri de stejar, Ocna Sibiului are adânci rădăcini în istorie. Descoperirile arheologice demonstrează că acest teritoriu a fost locuit încă din paleoliticul mijlociu, datorită bogatelor zăcăminte de sare existente aici. În epoca romană, sarea era deja exploatată, dovadă fiind o serie de vestigii arheologice dacice şi romane descoperite la Ocna Sibiului.
În perioada cuceririi romane s-a construit primul drum pe care sarea era transportată cu căruţele până la Alba Iulia, iar de acolo, mai departe, până în inima Imperiului. Tot datorită principalei sale bogăţii -sarea-localitatea a continuat să se dezvolte şi în Evul Mediu, pentru ca, în 1346 să fie ridicată la rang de târg (oppidum). În prezent zăcămintele de sare nu se mai exploatează, ultima mină fiind închisă în anul 1931. Vechile mine, umplute cu apă au devenit lacuri sărate folosite în scop terapeutic, în curele balneare. Factorii naturali de cură sunt daţi, aşadar, de apa lacurilor sărate, heliotermie, nămolul sapropelic fosil, apele minerale şi climatul moderat. Graţie acestora, la Ocna Sibiului se pot trata boli ale aparatului locomotor, afecţiuni reumatismale, ale sistemului nervos, ginecologice şi asociate. În mod oficial, staţiunea balneară s-a deschis la 2 septembrie 1846 şi a funcţionat cu caracter sezonier circa o jumătate de secol. În perioada 1900-1909 s-a construit complexul balnear, iar 18 ani mai târziu a fost inaugurat şi sanatoriul.
Din 1948, când a avut loc naţionalizarea staţiunii şi până în 1991, a funcţionat cu caracter permanent, dezvoltându-se în sectorul terapeutic, turistic şi de odihnă. A urmat o perioadă de declin de circa un deceniu, timp în care a fost sistată orice activitate. Mai întâi cu o capacitate redusă, staţiunea s-a redeschis în 2002, pentru ca, după încă patru ani, să fie inaugurată la capacitate maximă, prin redeschidrea complexului balnear complet renovat şi modernizat.

Pe masivul de sare de la Ocna Sibiului se află un complex de 5 lacuri sărate, de ocnă, având o concentraţie de sare de 260 g/l. În incinta ştrandului, recent renovat se află alte trei lacuri, Horia (40 m), Cloşca (15 m) şi Crisan (70 m) extrem de valoroase din punct de vedere medical. Lacul Avram Iancu cu o adâncime de 132, 5 metri este considerat cel mai adânc lac de ocnă din ţară. De asemenea, lacul Brâncoveanu ( cel mai sărat lac din staţiune) şi Lacul fără fund (de numai 33 m adâncime) sunt declarate monumente ale naturii. Legat de Lacul fără fund trebuie menţionat faptul că, acesta s-a format pe locul unei saline părăsite. O trăsătură aparte a acestuia, este dată de stratificaţia apei, în funcţie de salinitate. Astfel, la suprafaţă, se află un strat de apă dulce permanentă, pentru ca, în stratul de apă sărată, prin fenomenul de heliotermie să se acumuleze căldură, temperatura apei ajungând până la 46 grade Celsius, la doi metri adâncime.

Printre obiectivele turistice, importante sunt în Ocna Sibiului, biserica ortodoxă cu hramul “Sf.Arhangheli Mihail şi Gavril”, ctitorie a lui Mihai Viteazul, ridicată chiar în anul unirii celor trei ţări româneşti, sub sceptrul marelui voievod şi restaurată în 1973, precum şi biserica reformată, o bazilică romanică de la începutul secolului al XIII-lea.