|
|
Hermann Oberth
Născut la Sibiu, într-o familie de saşi, la data de 25 iunie 1894, Hermann Oberth a devenit, alături de rusul Konstantin Tiolkovski şi americanul Robert Goddard, unul dintre cei trei părinţi fondatori ai astronauticii, inventator al conceptului de ardere a combustibilului în trepte la rachete. Fascinat de cărţile lui Jules Verne pe care le-a citit, până la memorare, de la vârsta de 11 ani, convins fiind că acestea nu conţin doar ficţiuni, Oberth a ajuns ca 3 ani mai târziu să schiţeze primul său model de rachetă. Sfătuit de rude să devină medic, Oberth renunţă la studiile de specialitate începute în 1912 şi, cu toate că a participat în calitate de medic militar pe frontul Primului Război Mondial, începând cu 1922 se va dedica trup şi suflet punerii în practică a ideilor sale din domeniul fizicii.
În 1923, Oberth publică lucrarea “Racheta în spaţiul interplanetar”, iar în 1929-anul în care va lansa prima sa rachetă cu combustibil lichid-lucrarea “Moduri de a călători în spaţiu”. În 1938 familia Oberth s-a mutat din Sibiu, acesta fiind deja căsătorit cu Tilli Hummel, cu care a avut patru copii, doi dintre aceştia decedând însă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La construirea, de către germani, a primei rachete de mari diminsiuni din lume, cunoscută sub numele V2, s-au folosit 95 dintre invenţiile şi recomandările lui Hermann Oberth. După ce a mai lucrat în Germania, Elveţia, SUA şi Italia până în 1953, Oberth revine la Feucht - acolo unde se stabilise iniţial - şi sprijină publicarea cărţii sale “Omul în spaţiu”, în care descrie ideile sale legate de reflectorul spaţial, staţia şi nava spaţială, respectiv costumele de cosmonaut. Criza energetică din anii ’70 l-a determinat pe Oberth să se implice în găsirea unor soluţii pentru energia alternativă, contribuind la realizarea planurilor pentru construirea centralelor eoliene. Oberth s-a stins din viaţă la 28 decembrie 1989, la vârsta de 95 de ani, la Feucht, acolo unde şi fiinţează un “Muzeu Spaţial”. Graţie contribuţiei fiicei sale Erna Roth-Oberth, un “Muzeu al Aviaţiei” este deschis şi la Mediaş, în casa unde acesta a locuit o vreme înainte de a emigra în Germania. Hermann Oberth medias Reproducerea partiala sau completa a continutului www.sibiul.ro este interzisa fara acordul scris din partea noastra.
|
Harta Sibiu(in curand harta multimedia) |


