|
|
Klaus Johannis
Omul care, în calitate de primar, a condus destinele Sibiului din anul 2000 si până în prezent, poate fi inclus în galeria selectă a personalitătilor care au făcut istorie în municipiul de pe Cibin. Klaus Werner Johannis este sibian get-beget, fiind născut aici la data de 13 iunie 1959. Cu exceptia anilor de studentie, pe care, în perioada 1979-1983, i-a petrecut la Cluj Napoca, primarul aflat la al treilea mandat consecutiv în fruntea străvechiului Hermannstadt, nu a părăsit niciodată Sibiul.
Absolvent al Facultătii de Fizică din cadrul universitătii clujene “Babes-Bolyai”, Johannis a fost profesor-în anii uceniciei sale ca dascăl, la diverse scoli si licee din Sibiu. Apoi, timp de opt ani (1989-1997) a functionat ca profesor, al disciplinei care l-a consacrat (fizică) la Liceul “Brukenthal”. Ulterior a fost promovat în bransă, în perioada 1997-1999 fiind desemnat inspector-scolar general adjunct. În continuare, timp de mai bine de un an (1999-2000) a ocupat cea mai înaltă treaptă ierarhică, aceea de inspector scolar general. În 30 iunie 2000, a fost ales primar, candidând din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) , demnitate pe care o ocupă si în momentul de fată. Klaus Werner Johannis este căsătorit cu Carmen, de asemenea cadru didactic, cuplul neavând însă copii. De mentionat că Johannis a fost membru fondator (din anul 1990) al formatiunii (în fapt organizatie civică) ce avea să-l propulseze pe acesta în postura de sef al administratiei publice locale, respectiv FDGR, al cărei presedinte avea să si devină din 2001. De altfel, în ultimii ani Johannis s-a dovedit a fi un veritabil lider, fără contracandidat atât în cadrul FDGR, cât si la alegerile locale. La scrutinurile din 2004 si respectiv 2008, Klaus Werner Johannis a stabilit veritabile “recorduri” nationale, fiind singurul primar de resedintă de judet ales încă din primul tur, cu o majoritate covârsitoare de peste 80% din sufragii. Aceste rezultate l-au impus atentiei generale, Johannis cochetând cu diverse demnităti în guvernele ultimilor ani din România, propuneri pe care însă le-a declinat cu diplomatie. A initiat contacte cu oficii ale Uniunii Europene si a primit numeroase distinctii între care aceea de senator de onoare al Universitătii “Babes-Bolyai” din Cluj Napoca. La 28 decembrie 2007, presedintele României, Traian Băsescu i-a conferit acestuia Ordinul National Steaua României în grad de cavaler. Chiar dacă nu-i poate fi atribuit în totalitate meritul nominalizării, în 2007, a Sibiului (alături de Luxemburg) drept Capitală Culturală a Europei, Johannis este omul care a stiut, cu abilitatea ce-l caracterizează, să gestioneze excelent acest moment. Respectivul statut a adus uriase beneficii materiale dar si de imagine, municipiului de pe Cibin. Schimbările majore survenite în viata urbei, din anul 2000 au fost recunoscute, aproape în unanimitate, de delegatii române si străine, de oameni politici ori de afaceri, ba chiar si de către adversarii acestuia. Klaus Johannis Klaus Werner Johannis Reproducerea partiala sau completa a continutului www.sibiul.ro este interzisa fara acordul scris din partea noastra.
Anonymous ( 16.04.2008 10:41 )
L-ai trecut pe Herr la morti?
calin ( 11.12.2009 02:57 )
Da, este o personalitate! Deja poate fi trecut in cartea de istorie pentru ceea ce a facut.
Anonymous ( 13.05.2010 10:59 )
Pacat ca nu a avut tara asta parte de a fi condusa de acest om de isprava
Anonymous ( 04.01.2011 08:30 )
Pacat ca locuieste in acelasi oras cu infractorul de la o societate de asigurari care emite polite de asigurari si cand trebuie sa plateasca daunele, refuza sa plateasca.
Anonymous ( 09.01.2011 12:56 )
,DACA YOHANES AR FI FOST ALEsPREMIER AL TARI,SIBIUL AR FI BENEFICIAT DE MAI MULTE AVANTAJE,IMPLICIT SI TAR,DA MINTEA CEA DE PE URMA A Romanului.
|
Harta Sibiu(in curand harta multimedia) |


