Samuel von Brukenthal

Născut la 26 iulie 1721, în localitatea Nocrich (Leschkirch) , situată la 33 de km. depărtare de Sibiu, Samuel von Brukenthal este personalitatea care a lăsat cea mai puternică amprentă asupra Sibiului. A urmat studiile gimnaziale la Sibiu şi Tg. Mureş, apoi cursurile universitare la Halle şi ulterior la Leipzig. Revenit în 1745 la Sibiu s-a căsătorit cu Sofia Katharina, fiica primarului Klocknem, care i-a adus o avere considerabilă. Imediat după aceea a primit şi postul de secretar adjunct al Magistratului Sibiului.

Momentul decisiv al carierei sale a avut însă loc în 1753, când a plecat la Viena. Acolo a fost primit în audienţă de împărăteasa Maria Tereza în ale cărei graţii a intrat aproape instantaneu. A fost numit, pe rând, secretar gubernial, funcţie pe care nici un alt sas nu o mai deţinuse până atunci, apoi preşedinte al cancelariei aulice şi ulterior consilier secret.
În 1774 a fost numit guvernator al Transilvaniei, după ce, în 1762 fusese ridicat la rangul de baron.
Printre marile repere ale guvernării sale se numără construirea palatului său din Piaţa Mare a Sibiului (1779) care avea să găzduiască primul muzeu din această parte a Europei, dar şi momente sângeroase cum a fost răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan din 1784. După moartea împărătesei (1787) , Brukenthal a fost obligat să se retragă, nefiind agreat de împăratul Iosif al II-lea. Meritele sale au fost însă recunoscute, acordându-i-se cel mai înalt grad al Ordinului Sfântul Ştefan: Marea Cruce cu colan.

Samuel von Brukenthal s-a stins din viaţă la 12 aprilie 1803. Personalitate complexă, acesta a acordat o importanţă deosebită şi dezvoltării economice a Transilvaniei;a înfiinţat Comisia Comercială şi Asociaţia Agricolă (se pare că primii cartofi din România au fost cultivaţi pe terenurile moşiei sale de la Avrig) . A încurajat importul de noi rase de animale, mai productive (de exemplu, bivolii albi şi berbecii spanioli) . Pe de altă parte, opera culturală a lui Samuel von Brukenthal a debutat ca o intreprindere particulară şi a sfârşit ca o instituţie culturală obştească: este vorba despre activitatea sa de colecţionar de opere de artă, cărţi, monede, antichităţi, minerale, etc, care împreună alcătuiesc un adevărat tezaur transformat, după moartea sa şi mai ales conform dispoziţiilor sale testamentare, în ceea ce reprezintă astăzi Muzeul Brukenthal.