ian 09 2007
|
|||
|
Cateva mii de sibieni au umplut, de Boboteaza, Piata Mare a Sibiului, unde apa a fost sfintita de un sobor de peste 15 preoti. Apa a fost adusa în centrul orasului cu o cisterna, cu capacitatea aproximativa de 7500 de litri. Mii de credinciosi de la toate parohiile sibiene au plecat, sambata dimineata, în coloane spre Piata Mare a orasului, unde în jurul orei 13,00 a început slujba de sfintire a apei. Chiar daca piata centrala nu a mai fost la fel de plina ca în noaptea dintre ani sau la inaugurarea programului Capitalei Culturale Europene Sibiu 2007, totusi circa 5.000 de credinciosi au tinut sa ia Agheasma Mare din acest loc. In plus, pentru a putea urmari slujba, zeci de sibienii au umplut tribuna oficiala ramasa în piata din perioada evenimentelor inaugurale din primele zile ale anului. Alti sibieni s-au urcat pe bancile din piata, pe scarile magazinelor si chiar pe troinele întarite de zapada. Cu toata multimea prezenta, slujba a avut loc în liniste, fara incidente, iar medicii din Salvarea aflata la fata locului nu au înregistrat nici un caz. Nici cei 100 de jandarmi dislocati în Piata Mare si nici cei peste 20 de politisti comunitari prezenti pentru a preîntampina evenimente neplacute, nu au avut de lucru. Sfintirea apei a fost facuta de un sobor de peste 15 preoti, condus de ÎPS Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului, dar si de PS Visarion Rasinareanu, Episcop-vicar. Apa a fost adusa în Piata Mare cu o cisterna, cu capacitatea aproximativa de 7500 de litri. De asemenea în centrul orasului au fost pregatite butoaie cu apa si mese speciale pentru fiecare biserica în parte. Dupa sfintirea apei, sibienii s-au înghesuit sa ia Agheasma chiar din Piata, insa cei care nu au mai ajuns vor putea lua Agheasma Mare de la toate bisericile din oras, pe intreaga durata a acestei saptamâni. Iulia NAGY
Alte stiri adaugate marti, 09 ianuarie 2007Arhiva stirilor locale |
Harta Sibiu(in curand harta multimedia)
|
||



