sep 07 2010
|
|
|
"Era decapitat efectiv " Șoferul cisternei venea de la Brașov și se indrepta catre Deva. Martorii evenimentului povestesc ingroziți momentul impactului dintre cisterna și autoturismul Dacia, care venea din sens opus. "A venit asta cu cisterna și s-a urcat pe el, nu a fost tamponare, s-a urcat pe el. Era decapitat efectiv, avea capul pe jumatate taiat ", a povestit un martor. L-a zdrobit pe paznic sub roți Dupa ce a izbit Dacia, șoferul cisternei a intrat in curtea unei societați comerciale, trecand peste ghereta paznicului, pe care l-a zdrobit efectiv sub roți. "Aseara pe la ora 06:00 am plecat din curtea cealalta, suntem vecini. Am discutat cu paznicul, apoi el a ramas in curte. N-am putut sa dorm toata noaptea, aveam niște presimțiri ca ceva s-a intamplat in zona asta ", a povestit Ioan Rusu, care a ajuns la prima ora la Cristian și a fost intampinat de o priveliște de coșmar. Susține ca nu ar fi avut viteza Șoferul cisternei, care nu era incarcata, susține ca nu ar fi avut viteza. "Am vazut mașina mica, am acroșat-o și m-am pierdut ", a spus șoferul, care susține ca apoi nu ar mai fi putut evita impactul cu ghereta paznicului. "N-am mai putut sa mai opresc ", a mai spus barbatul. A intrat pe contrasens Cazul este cercetat acum de polițiști. "Conducatorul autocisternei, in timp ce circula pe drumul național 1, in afara localitații Cristian, a patruns pe sensul opus de mers, intrand in coliziune cu un autoturism marca Dacia, dupa care a parasit partea carosabila, intrand in incinta unei societați comerciale și trecand peste ghereta unde se afla paznicul ", a spus subinspectorul Ioan Draghiciu, din cadrul Serviciului Rutier Sibiu. de Ramona Gaina
Alte stiri adaugate marti, 07 septembrie 2010Arhiva stirilor locale |
Harta Sibiu(in curand harta multimedia) |



