ian 25 2012
|
|
Publicarea rezultatelor primului tur al alegerilor pentru Senatul Universitatii `Lucian Blaga` a starnit o serie de discutii in atmosfera incordata din aceasta perioada electorala pentru mediulu academic sibian. Faptul ca pe lista cu rezultatele alegerilor din 20 ianuarie au aparut, in trei situatii, alt numar de voturi decat cel rezultat la numaratoare a determinat o parte din reprezentantii Universitatii sa banuiasca faptul ca au existat tentative de fraudare a voturilor. In cursul zilei de azi, pe site-ul Universitatii sibiene a fost publicata o noua lista cu rezultate, iar unele cazuri au fost trecut un alt numar de voturi obtinut de candidati, decat pe lista publicata in dimineata zilei de sambata, 21 ianuarie. Este cazul Camelia Sand, de exemplu, profesor universitar in cadrul Facultatii de Stiinte Agricole, Industrie Alimentara si Protectia Mediului. Potrivit listei de sambata, aceasta a obtinut 307 voturi, iar in lista facuta publica azi, numarul de voturi este de 377. La fel, in cazul sefei de lucrari Liliana Coldea, lista publicata sambata arata 399 de voturi obtinute, iar cea de azi, 339. O parte din situatii au fost sesizate dupa ce membrii ai sectiilor de votare au comunicat, telefonic, un rezultat celor alesi, iar acestia au descoperit, a doua zi, ca in dreptul numelui lor sunt trecute alte rezultate. Profesorul universitar Dorin Stoicescu, secretar stiintific al ULBS, este cel care a condus Comisia electorala si spune ca diferentele dintre cele doua liste sunt simple greseli. `Imi asum faptul ca s-a gresit. A fost doar o eroare de transcriere, nimic altceva. Ganditi-va ca pentru acest prim scrutin am lucrat de vineri dimineata, de la ora 8.00, pana a doua zi, sambata dimineata, la ora 04.30. Au fost trei greseli pe care le-am indreptat. Lista de sambata dimineata am publicat-o repede la rugamintea colegilor care erau nerabdatori sa afle rezultatele, dar si la alegatiile unor colegi cum ca s-ar face aranjamente. Aceste alegatii ii descalifica in primul rand pe cei care le fac pentru ca incearca sa arunce o pata pe activitatea Birourilor electorale de sectie si ale universitatii, a caror componenta a fost propusa tot de conducerile facultatilor. In ceea ce ma priveste, mentionez ca astfel de afirmatii nu mi se potrivesc pentru ca ma aflu in al 42-lea an de activitate in invatamantul superior si nu mi-as putea permite sub niciun mod ca la sfarsitul carierei sa aduc atingere institutiei in care lucrez de 22 de ani`, a declarat Dorin Stoicescu, pentru Turnul Sfatului. El respinge orice banuiala de tentativa de fraudare a alegerilor. `In comisiile electorale, inclusiv cele de pe sectii, presedinti au fost juristi cu experienta`, mai spune Stoicescu. `Probabil ca la acea prima lista, numele fiind trecute in ordine alfabetica, s-a gresit la transcriere, dupa numele meu fiind cel al profesoarei Sass, cu 307 voturi. Eu am sesizat eroarea, care acum s-a remediat`, spune profesorul universitar Camelia Sand. In primul tur al alegerilor pentru noul Senat Universitar au fost alesi 52 de senatori. Pentru cele 11 locuri ramase vacante vor candida in turul doi al alegerilor, programate pe 27 ianuarie, 32 de reprezentanti ai Universitatii `Lucian Blaga`. de Traian DELEANU
Alte stiri adaugate miercuri, 25 ianuarie 2012Arhiva stirilor locale |
Harta Sibiu(in curand harta multimedia) |



