Ana Tower - Gradina Zoo, in 13 minute

Pentru cei care au rabdare si vointa, vor descoperi lejer ca noua pista de biciclete este un loc din ce in ce mai reconfortant.

Reconfortanta nu e chiar din primul moment. Mai ales ca, pentru a ajunge la "inceputul" pistei pentru ciclisti, trebuie sa te strecori printre pietoni, babute care se incrunta cand te vad calcand cu doua roti pe bucata lor de trotuar. Ocolesc masini, ma "ingustez" printre cele parcate peste tot si, in fine, la si 13 minute trecute fix sunt gata sa iau startul din fata hotelului Golden Tulip Ana Tower. Ca orice inceput, e mai greu - carduri de femei cat mai lejer imbracate in soare se lalaie peste tot pe pista. Daca se dau la o parte intr-un final, nu mai poti pretinde acelasi lucru si de la motocicleta intinsa de-a curmezisul. Ca de dubita parcata fix pe pista de ciclisti, aproape de Hotel Parc, nici ca mai ai ce pretinde. in dreptul parcului, situatia e si mai rea - la umbra umbla agale mame cu mici prichindei, a caror traiectorie nu e de prevazut. Mai sunt baieti de baieti cu cainii la plimbare, alte bunicute, alti nepoti. Abia aproape de trecerea pe sub strada Argesului intalnesc doi ciclisti. Ne salutam din priviri, la cat de rari suntem.
Dincolo de Argesului e alta lume. Pista goala, neumblata, tot o placere sa pedalezi. Dar nu pentru mult timp, caci in niciun kilometru, pista se curma brusc in Aleea Calaretilor, aflat in lucru. in lucru e mult a spune, caci ieri nu lucra nimeni. Deh, criza.

Ma incapatanez insa sa incalec strada sapata - cat de rau poate sa fie. Traversez cateva sute de metri fara probleme, pana cand, in dreptul sediului Directiei Silvice, incetez a ma mai felicita pentru traseul ales. Ploaia de acum doua zile isi lipeste noroiul lasat in urma de rotile late. Ca niste ghiulele sar halcile maloase, obligandu-ma la un mers tot mai lejer. Nici nu apuc sa vad bine nici "baltoaca verde" in care se scalda stadionul de rugby, unde soferul unei autogunoiere si-a gasit loc de chiulit la umbra. incep sa ma blestem pentru ca mi-am dorit si un pic de off-road cu bicicleta ale carei roti incep sa valseze tot mai mult pe pelicula groasa de noroi.

Ud leoarca, demoralizat si stropit din belsug cu noroi ajung la intersectia cu drumul ce coboara inspre Valea Aurie. Dupa cateva ture in sus si in jos, gasesc bresa prin care strabate noua portiune din pista pentru ciclisti pe care au anuntat-o cei de la Primarie, cum ca ar fi fost facuta fara sa fie taiat un fir de copac.

Şi abia ce am intrat in umbra racoroasa - o minunatie de pista lina, curbe dulci si aer de-mi aprindea plamanii. Nu eram singurul care am descoperit minunatia de pista - un card de pustani radeau zgomotos de al lor coleg care a confundat un caine cu o caprioara. in rest, liniste. Doar zgomotul rotilor pe pista neagra, zvarlita incolo si incoace printre copaci. in fata Gradinii Zoo opresc cronometrul - 13 minute. La intors, ocolind Aleea Calaretilor, tot 13 minute, ca un facut. O singura remarca negativa - pista pentru ciclisti chiar se termina la iesirea din Sibiu catre Rasinari. Adica, brusc.