SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Capitala culturală începe în mai

Stiri din Sibiu: Adauga un comentariu »

Explozia culturală pe care o asteaptă sibienii de la Capitala culturală europeană 2007 se va mai lăsa asteptată până în luna mai. Doar lunile călduroase vor atrage aglomeratiei de evenimente culturale, toamna aducând iarăsi obisnuitele evenimente monotone. ZIARUL de Sibiu vă prezintă perioadele în care este bine să nu vă faceti planuri de plecare. În oglindă, ZIARUL pune si opiniile a doi oameni de cultură pe planuri diferite fată de Capitala Culturală. Un proscris, Sorin Tara, si un actor pe val, Florentina Tilea

În ianuarie, sibienii au beneficiat de 53 de evenimente culturale – fiecare s-a putut convinge de calitatea lor. Cele mai răsărit a fost concertul Filarmonicii Natiunilor Unite, iar multimea s-a putut bucura de spectacolul de artificii si de concertele din preajma Anului Nou. A urmat un februarie relativ fad, în care a apărut izolat concertul Scalei di Milano, din cele 50 de evenimente culturale. Ca o remarcă, din cele 50 înscrise în programul oficial al Capitalei Culturale Europene, 19 poartă semnătura Studioului de film Astra – adică sunt proiectiile de filme cu care ne-a obisnuit Studioul. Nici luna martie nu iese cu mare lucru în evidentă. Cu un Festival coral organizat pe trei zile si un spectacol semnat de genialul Andriy Zholdak, programul cultural numără nu mai mult de 44 de evenimente. Oricum mai multe decât în aprilie, ce programează doar 35 de evenimente culturale. Printre care, mai disputat, dar cu locuri limitate, vor fi Galele Uniter, spectacol importat pe banii Capitalei culturale de la Bucuresti. Andriz Zholdak va salva din nou programul cultural cu "Viata cu un idiot" .
Aproape 100 de evenimente culturale numără luna mai, în programul oficial. Numai că acestea vor fi mult mai multe, având în vedere că la sfârsitul lunii va avea loc Festivalul de Teatru. Si că în aceeasi lună are loc si Festivalul de Jazz. Ca un detaliu, în programul cultural al lui mai, sunt prinse si 8 evenimente culturale marca FDGR, printre care stă si o conferintă de presă, ca exemplu de manifestare spirituală.
De altfel, mai este luna care dă tonul Capitalei culturale. Odată cu începutul verii, sibienii se vor putea bucura de Festivalul Artmania, ce va aduce pe scena din Piata Mare trupe precum Anathema sau My Dying Bride. Urmează tot în iunie si TIFF-ul adus de la Cluj-Napoca, un festival de dans si unul de animatie. Tot în aceste luni călduroase se vor "înghesui" si restul evenimentelor aduse pe banii Guvernului de la Bucuresti.
Din toamnă, însă, se pare că marsul evenimentelor culturale îsi va diminua din nou ritmul. Luna octombrie va numără numai 64 de evenimente culturale, majoritatea expozitii sau "discutii la o cafea" , cap de afis rămânând pentru această lună Festivalul de Film Documentar ASTRA Film Fest. Ultima lună a Capitalei culturale europene, noiembrie, mai numărăr 30 de evenimente, din care nici unul nu răsare drept cap de afis.

13 milioane de la Guvern

Ministerul Culturii a alocat în a doua jumătate a lui ianuarie aproape 13 milioane de lei pentru peste 100 de proiecte culturale. Din păcate, nu toate se regăsesc în programul oficial întocmit până acum – cum ar fi spectacolul de operă "Tragedia lui Carmen" , regizat de Ion Caramitru, al cărui costuri depăsesc 625.000 de lei.

Capitala Culturală la Bucuresti

Unele proiecte cuprinse în programul Sibiu 2007 nu îsi au locul de desfăsurare în orasul lui Hermann. De exemplu, proiectul "Importanta cercului literar de la Sibiu" , ce avut ca loc în Librăria Cărturesti din Capitală, sau proiectul "O nouă axă culturală europeană : Bucuresti-Sibiu-Luxembourg" , gândit de Fundatia Culturală Secolul 21, ce va avea ca loc de desfăsurare hotelul Hilton dn Bucuresti. Iar evenimente exportate mai sunt.

Pro si contra
Florentina Tilea: "Joc cu mult drag la Sibiu"
Teatrul este un "răsfătat" al Capitalei Culturale. Cu atât mai mult cu cât "Radu Stanca" are două nominalizări la premiile Uniter, pe Florentina Tilea, alături de spectacolul "Vremea mortii, vremea dragostei" . Pentru Florentina Tilea, atmosfera este mult mai degajată. "Vestea nominalizării am primit-o ca pe o glumă! Bună, ce- i drept, nu? Dar cand au început să-mi zbârnăie telefoanele am zis «hopa , nu-i de glumă!». Mi-au tâsnit lacrimile si-am început să aplaud! A fost un gest reflex, dar sigur îi aplaudam pe partenerii de scenă, pe colegii din personalul tehnic si de la celelalte departamente din teatru care ne sunt alături la orice spectacol si, nu în ultimul rând, pe Radu (n.r. Radu Alexandru Nica) care mi-a oferit ocazia să joc în spectacolul lui, adică spectacolele...că-s trei până acum" . Pentru Florentina Tilea lucrurile aduc în perspectivă si un viitor cu multe planuri. "Azi e prima zi de vacantă! Ieri, am terminat sesiunea. Cu bine! Îmi fac doctoratul la Bucuresti, la Universitatea de Artă Teatrala si Cinematografică. De mâine reiau repetitiile la Teatrul Metropolis din Bucuresti, la un musical unde am rolul principal si mult, mult de muncă, iar peste două săptămâni îmi preiau studentii la un nou curs, într-un nou semestru. Joc cu mult drag la Sibiu aproape în fiecare week-end si astept cu mult interes castingurile următoare de aici, de la TNRS si noile proiecte. Asta-mi doresc!" .
Tara: "Totul e o minciună"
"Nu am nimic cu Johannis. Eu si familia mea am votat cu el si la următoarele alegeri tot cu el vom vota. Cu toate acestea consider că el este un fel de dictator iubit de popor si ca cetătean liber al acestei tări pot să am orice părere" , spune artistul Sorin Tara, unul din cei eliminati din programul cultural oficial. Totusi, asta nu-l împiedică pe Tara ca în expozitia lui de pe strada Constitutiei, nr. 3 să prezinte Sibiul ca o Capitală Culturală a Coruptiei, iar primarul orasului să fie pozitionat desupra tutror celor care au dus proiectul în acestă directie. Expozitia nu se vrea un atac direct îndreptat asupra Sibiului si conducătorului lui, ci o simplă pozitie, o luare de atitudine în fata întregii clase politice. "Totul este o minciună în Capitala Culturală. Artistii vizuali, care mă interesează pe mine, sunt foarte defavorizati. Pentru ei nu s-a făcut absolut nimic si nu pot să zic decât că totul este o vrăjeală ieftină, o glumă sinistră în care probabil s-au dat tepe cu bani negri. După părerea mea lantul ăsta merge până sus" , a mai spus Tara.
(S.D., T.D.)





Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate miercuri, 21 februarie 2007


Arhiva stirilor locale





Harta Sibiu

(in curand harta multimedia)

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 15 mai 2012 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 19 05 2010 06:37 )
Sibiu Video
( actualizat in 15 05 2012 08:47 )
Bogdan Stanciu vs Miodrag Olar la Gala K1 Kempo Cristian Milea vs Tita Marius la Gala K1 Kempo Bolovan Sorin vs Cosoianu Gabriel la Gala K1 Kempo Ciocarla Marius vs Gica Constantin la Gala K1 Kempo Gheorghe Ionel vs Imurluc Bogdan la Gala K1 Kempo Tarnoaca vs Paun Catalin la Gala K1 Kempo Stefanache Robert vs Petropavlovski Alexandru la Gala K1 Kempo Silaghy Cristian vs Sulica Nicu la Gala K1 Kempo Dementor Rally Show Sibiu 2011
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 25 mai 2012 )
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter