CU LUPA ÎN ARHIVELE CETÃTII

În fiecare editie de luni a Ziarului OBIECTIV veti regãsi un documentar privind aspecte din istoria burgului. Prin acest proiect, realizat în cadrul Programului Arhivele Nationale si Societatea Româneascã, Ziarul Obiectiv, împreunã cu Directia Arhivelor Judetene, vã propun sã faceti un pas înapoi în istorie, începând fiecare sãptãmânã mai bogati spiritual si cultural, mândri de mostenirea noastrã si de valorile de peste secole ale cetãtii Hermanstadt. În fiecare editie de luni veti cãlãtori în timp si veti descoperi, pas cu pas, istoria unei cetãti înfloritoare.
Documentarul din aceastã sãptãmânã a fost realizat împreunã cu inspectorul de specialitate în cadrul Arhivelor Judetene Sibiu, Andreea Drãgoescu.

Secolele cataclismelor
Cetatea rãpusã de moartea neagrã
? Din secolul al XVI-ea, pânã în cel de-al XVIII-lea veac, mii de cetãteni mor rãpusi de ciumã ? Epidemiile sunt urmate de foamete, inundatii, incendii si cutremure ? Boala mortii nu crutã mai marii orasului si goneste în afara cetãtii mii de locuitori si negustori ? Geneticienii speculeazã un efect pozitiv al ciumei: urmasii bolnavilor de ciumã sunt imuni la SIDA

Ciuma a scris cu sânge, durere si moarte pagini negre ale istoriei cetãtii. Moartea neagrã a secerat milioane de vieti în evul mediu. "Ciuma se manifestã prin febrã ridicatã si imediat urmeazã frisoanele, apoi fierbinteli groaznice. În afarã de asta, apar si dureri înfiorãtoare de cap, ameteli, vlãguirea întregului corp" , asa era descrisã, într-unul din documentele vremii, nãprasnica boalã. Secolele al XVI-lea, al XVII-lea si al XVIII-lea înseamnã, pentru cetatea Sibiului, sute de ani în care locuitorii au fost blestemati prin cataclisme. Primele epidemii de ciumã sunt urmate de inundatii, cutremure, incendii si foamete. Mii de cetãteni ai burgului mor, dacã nu rãpusi de boala neagrã a secolului, atunci de dezastre naturale si de sãrãcie. În ciuda acestor timpuri, cetãtenii lucreazã, se înaltã ziduri noi, breslele îsi fac noi regulamente, se emit legi, orasul primeste acordul Regelui Ferdinand I de a bate monezi, se ridicã Stâlpul Infamiei în Piata Mare, iar Biserica introduce calendarul gregorian.

Ciumã, cutremure, inundatii, moarte
Asa s-ar putea descrie secolul al XV-lea, care aduce cetãtenilor burgului vremuri grele. Dupã ce ultimele decenii ale secolului trecut au stat sub semnul rãzboaielor împotriva turcilor, în 1531, documentele atestã prima epidemie de ciumã din burg. Epidemia este urmatã de foamete. Situatia cetãtenilor devine criticã, astfel cã, la 11 februarie 1535, Comunitatea orasului îl roagã pe comitele Markus Pempflinger, aflat la Viena, sã cearã ajutor de la împãrat.
În 1554, o mare epidemie de ciumã se abate din noua supra orasului, fãcând 3.200 de victime în rândul locuitorului burgului. Preotul paroh Paul Wiener, care doar în urmã cu un an a fost ales ca si superintendent evanghelic, moare rãpus de aceastã groaznicã boalã, fãrã leac la momentul respectiv. Numãrul mortilor creste îngrijorãtor, iar magistratul orasului hotãreste strãpungerea zidul celei de a treia centuri, pentru evacuarea mortilor. Aici se va ridica Poarta Lesurilor.
Epidemia se stinge încet. Dar un nou dezastru se apropie cu pasi grãbiti în burg. În 1556, un incendiu de mari proportii transformã 556 de clãdiri în cenusã si 81 de persoane pier mistuite de flãcãri. Populatia organizeazã o rãscoalã si îl omoarã pe judele regesc, Johannes Roth, socotindu-l promotor al incendiului.
În 1573, documentele vorbesc de o nouã epidemie de ciumã. În 1577, epidemia revine. Acestui nou val al mortii negre îi cade victimã si comitele Augustin Hedwig. Pentru ca epidemia sã nu se rãspândeascã, portile fortãretei Cisnãdie au fost închise. Constructia a costat 3.756 de guldeni.

Lupta cu ciuma
Valurile de epidemii de ciumã îi determinã pe doctorii burgului sã îsi noteze simptomele bolii, încercând sã gãseacã leacuri sau sã o previnã. "Ciuma se manifestã prin febrã ridicatã si imediat urmeazã frisoanele, apoi fierbinteli groaznice. În afarã de asta, apar si dureri înfiorãtoare de cap, ameteli, vlãguirea întregului corp" , se arãta într-un document în care se observã si particularitãtile bolii: "Când un om suferã de ciumã neagrã încã de la început, bolnavul are dureri groaznice. De obicei apar bube de 3 degete lãtime pe partea interioarã a soldurilor. Fiecare bolnav de ciumã, dacã nu a cãzut victimã acestei epidemii dupã 4 zile, va supravietui. Furunculul este tot un semn de recunoastere a aparitiei ciumei. Este asemãnãtoare cu un abces dureros, însotit de febrã. Apare ca o umflãturã care creste foarte repede. La aparitie are culoarea rosie, apoi culoarea devine neagrã. Dacã bolnavul va muri, umflãtura neagrã nu se mai întinde" .

Epidemiile pustiesc orasul
În secolul al XVII-lea, numãrul epidemiilor creste. Dupã primul val de ciumã din acest nou secol cãruia îi cade victimã primarul orasului, Lukas Enyeter, urmeazã 30 de ani de liniste. Orasul properã, se nasc copii, cei plecati se întorc în burg. În 1635 izbucneste o nouã epidemie de ciumã, urmatã de alta, în 1636. Ciuma face noi victime în 1644. În 1661, 2.733 de locuitori ai orasului mor, rãpusi de boalã. Ciuma aduce doliu în casa preotului Sibiului, Oltard. De aceeasi boalã mor si cei doi fii ai acestuia.
Ciuma bântuie din nou orasul la începutul secolului al XVIII-lea. Numãrul de morti creste si din cauza ciumei, în 1710, orasul este închis. Recensãmântul mentioneazã, în acest an, 9.984 de persoane civile în oras. Ciuma îi izgoneste din oras pe membrii garnizoanei austriece. Autoritãtile locale si peste 3.000 de persoane pãrãsesc orasul.
Într-o casã din apropierea Portii Turnului se gãsesc patru cadavre infestate de ciumã. Oamenii ard casa, pentru a preîntâmpina alte îmbolnãviri. Slujbele bisericesti au loc, initial, doar joia si duminica, din cauza ciumei, ulterior se suspendã de tot. În 1711, ciuma trece si portile Sibiului se redeschid.

Bucurie scurtã, moartea neagrã revine
Bucuria cetãtenilor nu tine decât sase ani, pentru cã, în 1717, ciuma loveste din nou. Dupã aproape un an de la declansarea molimei, se reuseste stârpirea ciumei. Se face cunoscut negustorilor strãini cã, pe perioada iarmaroacelor, pot rãmâne în oras numai 3 zile. Autoritãtile breslelor hotãresc sã construiascã o infirmerie pentru izolarea bolnavilor de ciumã. În 1737 reibucneste ciuma. Din cauza epidemiei slujbele bisericesti au fost interzise, 948 de persoane cãzând victime molimii. Ultimele epidemii care se mai abat asupra orasului sunt în 1770 si 1795. În mod neasteptat, ciuma reizbucneste în 1828. Astfel, se încheie o paginã neagrã a istoriei burgului.

Efectul întârziat al ciumei ? o ipotezã de senzatie
O veche vorbã din popor spune cã "în orice rãu este si un bine" . O îndrãzneatã ipotezã a geneticienilor vorbeste despre efectul pozitiv al ciumei.
Dacã aveti, în arborele genealogic, un strãmos care a suferit de ciumã neagrã, pe la jumãtatea secolului al XIV-lea, atunci aveti mari sanse sã nu vã îmbolnãviti de SIDA, chiar dacã ati contractat virusul HIV. Treizeci si nouã de specialisti, din diverse tãri, au lansat (prima oarã în "American Journal of Human Genetics" ) aceastã ipotezã, spunând cã persoanele care prezintã o anume mutatie geneticã codificatã sunt aproape total imune la virusul HIV. Ei sustin cã aceastã mutatie s-ar fi produs ca urmare a unei maladii infectioase extrem de puternice. O simulare pe calculator a respectivei modificãri genetice, transmise din generatie în generatie, a condus la o perioadã de 688 de ani pentru debutul dereglarii codului genetic. În concluzie, este posibil ca bacilul ciumei negre, care a ucis mai mult de un sfert din populatia Europei între anii 1346 si 1352, sã fie la originea binefacãtoarei anomalii (constând din pierderea unei portiuni de cromozom). Statistic vorbind, aceasta nu se întâlneste la populatiile africane, amerindiene si la cele din sud-estul Asiei. În Europa, pe primul loc la imunitate fatã de SIDA se aflã suedezii, unde mutatia poate atinge 14% din populatie. Specialistii din alte tãri au primit cu retinere uluitoarea veste, obiectând asupra modelului folosit pe calculator, care poate da erori de datare foarte mari. Oricum, realitatea vine în sprijinul ipotezei.

Iulia NAGY