ian 30 2012
|
|
Procurorii DNA au inceput sa joace scenete demne de Caragiale in procesul in care sunt in stare de arest, de mai bine de un an, fostul prim-procuror sibian Florin Apostu si fostul ofiter SRI, Tiberiu Popescu. In cautarea inregistrarilor video cu Apostu si procurorul general al Romaniei, Codruta Kovesi, procurorii DNA au mai venit la proces cu doua DVD-uri: doar ca inregistrarile de pe acestea nu puteau fi redate. La primul termen in care trebuia vizionat filmuletul, procurorul de sedinta al DNA, Camelus Paduraru, a motivat lipsa inregistrarilor prin faptul ca avocatii apararii nu au indicat concret care anume inregistrari doresc sa fie vizionate. `Nu ne putem uita la 48 de ore de inregistrari`, a ridicat din umeri reprezentantul DNA. La al doilea termen, dupa ce `s-a stabilit` ca este vorba de inregistrarile din 24 septembrie 2010 (cand Apostu a fost vizitat la birou de Kovesi), procurorii DNA Alba au trimis la Inalta Curte de Casatie si Justitie trei DVD-uri cu inregistrari: plus laptop, proiector si ecran de proiectie. Insa, nici urma de vreo inregistrare video in data de 24 septembrie. Situatia s-a repetat si la termenul de saptamana trecuta. Cei de la DNA Serviciul teritorial Alba Iulia au trimis doua DVD-uri, tot degeaba – lipsea programul cu ajutorul caruia inregistrarile sa poata fi vizionate. `De regula, cei de la DNA trimit programelul ca sa putem vedea inregistrarile, dar probabil ca la Serviciul teritorial Alba nu se obisnuieste`, a declarat saptamana trecuta presedintele completului de judecata, citat de Lumea Justitiei. Replica procurorului de sedinta a fost antologica. `Onorata instanta, daca ati fi dispus, noi am fi adus laptopul de la DNA si am fi vazut inregistrarile`, arata sursa citata. Nu e nicio intalnire Mai mult, cei de la DNA Alba sustin ca nu exista, in data de 24 septembrie, nicio inregistrare video in care apare si Laura Codruta Kovesi in biroul lui Apostu. Acesta din urma, intrebat de instanta daca este sigur ca 24 septembrie este data intalnirii a rabufnit ironic. `Pai, doamna presedinta, e posibil sa fie alta data, 23 sau 25, dar intrebati daca inregistrarile astea se faceau cu intreruperi sau continuu, ca poate cand a fost doamna inregistrarea era intrerupta. Este de notorietate ca Procurorul General al Romaniei a facut o vizita la Parchetul Sibiu in decembrie 2010, au fost 50 de martori care au vazut-o intrand in biroul meu, cum spune DNA ca nu exista?`, a mai spus Apostu in cadrul procesului. Procurorul DNA de sedinta a cerut instantei sa ia in considerare adresa DNA Alba si, prin urmare, inregistrarea invocata de aparare sa nu mai fie ceruta. Aduceti toate inregistrarile La protestele apararii, cei trei judecatori au decis sa solicite DNA ca toate inregistrarile ambientale facute in cursul lunii septembrie 2010 in biroul lui Florin Apostu sa fie trimise Inaltei Curti de Casatie si Justitie. De asemenea, instanta a cerut celor de la DNA sa clarifice si modul de functionare al tehnicii de inregistrare: in speta, daca acele camere video functionau cu ajutorul unor senzori de miscare, care ar fi pornit inregistrarea la detectarea unei prezente in biroul lui Apostu. Fostul prim-procuror a cerut vizionarea publica a acestei intalniri pentru a demonstra ca nu a discutat cu Laura Codruta Kovesi despre memoriul lui Ilie Carabulea, care solicita formularea unui recurs in interesul legii care sa clarifice practica judiciara in cazul diurnelor care trebuie platite angajatilor in situatii specifice. Urmatorul termen de judecata in Dosarul Apostu a fost fixat pe 22 februarie. buia avocat alba iulia ilie carabulea carabulea dna parchetul sibiu video ambient martori caragiale dvd septembrie 2010 senzori de Traian DELEANU
Alte stiri adaugate luni, 30 ianuarie 2012Arhiva stirilor locale |
Harta Sibiu(in curand harta multimedia) |



