mai 11 2007
|
|
|
Complexul National Muzeal Astra anunta un week-end incarcat atat in Sibiu, la Muzeul de Etnografie Saseasca " Emil Sigerus ", cat si in muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului. Sambata acesta, Complexul National Muzeal Astra va incerca sa demonstreze atat sibienilor, cat si tuturor europenilor ca sintagma " Unitate prin diversitate " in UE nu este doar o vorba a politicienilor, ci o realitate care se aplica tuturor tarilor. Organizata de Muzeul de Etnografie Austriac din Viena, expozitia " 10+15+2 Identitati europene " vorbeste tocmai despre acest lucru, de valorile culturale comune ale popoarelor europene, dincolo de valorile diferentiatoare care definesc alteritatea lor culturala. Pornind de la importanta valorilor culturale cu care au venit primele zece tari care au pus bazele Uniunii Europene, continuand cu valul de aderare din 2004 si culminand cu integrarea anul acesta a Romaniei si Bulgariei, expozitia reuneste specificul fiecarei tari in Uniune. Indeditul expozitiei, itinerata si prin alte tari ale Europei, consta in modul in care fiecare tara isi dezvalui specificul, lasand vizitatorii sa fie cei care, condusi de curiozitate sa caute misterele pentru ca multe dintre obiectele alese ca representative pentru cultura statelor sunt ascunse in diferite ipostaze. " Este prima manifestare din cadrul Capitalei Culturale cand tarile Uniunii Europene se prezinta din perspective patrimoniului "La vernisajul de sambata, de la ora 11:00, in Muzeul de Etnografie Saseasca " Emil Sigerus ", vor fi prezenti atat oficialitati ale tarii noastre, cat si reprezentanti ai muzeului austriac. in asteptarea ploii Tot sambata, dupa expozitia dedicata importantei specificului cultural al tarilor membre ale UE, CNM Astra muta distractia in Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului, unde, in colaborare cu Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti " si cu Centrul National pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bucuresti organizeaza festivalul sarbatorilor traditionale de primavara. Festivalul National al Datinilor si Obiceiurilor vorbeste despre traditiile populare dedicate primaverii si inceputului verii, cum sunt Paparuda, Caloianul, Govia, Lazarelul sau Cofita. Paparuda, spre exemplu, zeitate feminina care poate aduce ploaie, este intruchipata, fie de o fetita sau o fata nemaritata, fie de o femeie insarcinata. Aceasta va fi imbracata cu frunze de boz sau de brusture in apropierea unei fantani sau cismele, pe cap va purta o coronita de flori, iar in mana va tine o cruce de lemn. Astfel costumata, ea va colinda toate portile satului, insotita de un mare alai si, jucand in jurul fantanilor, va incerca aducerea ploii si alungarea secetei. Acest obicei, ca si multe altele la fel de importante, vor fi recreate sambata in muzeul din Dumbrava de catre ansamblurile " Izvorasul " si " Dunarica ". Programul complet: Ora 10:00 - Masa rotunda cu tema SIBIUL CERCHIŞTILOR, in Sala de conferinta a pavilionului de la intrarea in Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului, invitat de onoare Domnul Profesor Nicolae Balota. Ora 11:00 – Vernisaj expozitia " 15+10+2 Identitate europeana ", la sediul Muzeului de Etnografie Saseasca „Emil Sigerus ", Casa Artelor, Piata Mica nr. 21, prezenti Doamna Margot Schindler, Director al Muzeului Austriac de Etnografie din Viena, Domnul Dr. Franz Grieshofer, Domnul Ambasador al Slovaciei, Domnul Martin Bottesch, Presedinte al Consiliului Judetean Sibiu. Ora 17:00 – Festivalul Datinilor si Obiceiurilor – Paparuda, Caloianul, Lazarelul, Cofita, Govia, Muzeul in aer liber, prezenti Ansamblul „Izvorasul " si Ansamblul „Dunarica ". Complexul National Muzeal Astra Muzeul de Etnografie Saseasca Emil Sigerus Dumbrava Sibiului Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti de Stefan DOBRE
Alte stiri adaugate vineri, 11 mai 2007Arhiva stirilor locale |
Harta Sibiu(in curand harta multimedia) |



