Mocanita a iesit "din coma "

Multa lume, multe aparate de fotografiat si multi aburi. Asa a aratat ieri vechea gara din Agnita: localnici si straini au venit sa sarbatoreasca un secol de linie ferata ingusta intre Sibiu si Agnita. Vedeta zilei a fost o locomotiva cu aburi ce s-a aratat tare harnica la cei 99 de ani ai ei si nu s-a lasat pana nu i-a plimbat pe agniteni si invitati ore in sir.

Catana, in mocanita

E duminica, ora 10.30. Nu stim unde e vechea gara din Agnita sau unde se gaseste mocanita pentru care agnitenii fierb de zile bune sau, mai bine zis, de ani buni. Dar de cum te apropii de oras, dinspre Sibiu, primesti si doua indicii: masinile parcate langa o veche cladire si sinele inguste care dubleaza soseaua. Aici trebuie sa fie, iti spui. in cateva secunde vine si confirmare: Mocanita, sta scris pe un mic indicator. intr-adevar, o si zaresti, asteptand cuminte pe sine, in timp ce pe timp pe o linie secundara vreo zece copii se plimba de zor cu ciclodrezina.

Cateva zeci de oameni si de copii, imbracati in costum national, roiesc pe peron si in jurul minunatiei de pe sine. Un vagon verde-inchis si o locomotiva neagra troneaza in centrul atentiei. Aparatele fac clic dupa clic, oamenii isi dau rand la poze. Cunoscatorii cerceteaza totul cu mare atentie: de la roti si cos, la cel mai mic surub. Mocanita e cuvantul pe care il auzi cel mai des si cuvantul parca seamana vraja; gramada de fier s-a transformat intr-un soi de balaur de poveste: o nara larga scapata aburi inspre nori, iar gura se deschide intr-un uci, ucici, ucici... Pentru multime, mugetele locomotivei sunt parca un magnet: indrazneti, copii urca cele trei scari in vagon, iar batranii privesc locomotiva si isi dau cu parerea: seamana cu mocanita lor de altadata au ba? "Nu mai stiu de cand nu mai circula Mocanita. Dar in *68 cand am plecat in armata, cu mocanita m-am dus la Sibiu. Åži prin *70 si prin *80 circula, ca stiu ca am adus lemnul pentru casa ", povesteste unul dintre localnici. Un altul ii tine isonul. "Da, asa-i, da pe atunci pleca din centru. Cara mocanita si oameni si marfa. Åži fata mea merea la scoala cu mocanita "... si povestile despre mocanita, despre mecanici sau despre sefii de gara se tin lan. Unii intra in vorba, altii isi vad linistiti de cercetarea angrenajului: "Am lucrat pe mocanita, pe linia asta Sibiu-Agnita. Am lucrat prin *74-*76. Pe atunci era tren mixt, de marfa si persoane, cu locomotiva hidraulica. Erau cate trei trenuri pe zi. Dura cam trei ore, trei ore si jumatate drumul pana la Sibiu. Viteza maxima? Pai, vreo 30-35 kilometri ", povesteste Mihai Bian, cu un zambet nostalgic.

Locomotiva de 99 de ani

Pentru alti colegi de breasla nu e loc de nostalgie, asa ca mecanicul mocanitei de azi, coboara si urca sprinten scara locomotivei. Nu poti rata sa nu iscodesti cu privirea interiorul: un tablou de comanda, cateva manete, cateva geamuri gen hublou si.... multe lemne. "Sunt cam doi metri cubi de lemne. Sa ne ajunga sa plimbam pe toata lumea cu mocanita ", spune mecanicul, in timp ce-si vede tacticos de treaba. Nu-l invidiez pentru caldura pe care o suporta, dar il invidiez pentru privilegiul de a aniversa un secol de mocanita intre Sibiu-Agnita de la bordul unei locomotive cu abur.

Locomotiva asta a batut drum lung pana la Agnita: si la propriu si la figurat. Pentru ea a fost organizat un transport auto special, iar mai apoi ca sa poata fi amplasata pe linii, sinele au fost ridicate, pe traverse, de la nivelul solului pana la platforma masinii. Anul viitor, locomotiva implineste o suta de ani si pana in 1993 si-a facut datoria tocmai in Brezeasca, adica prin Caras-Severin. Linia de acolo a fost vanduta la fier vechi, dar locomotiva a fost salvata, pusa la adapost in Austria si reabilitata, asa ca acum alaturi de alte trei surate cutreiera lumea pentru a da din nou viata liniilor inguste. La fel va face si la Agnita, dar rabdarea pana la o noua calatorie cu mocanita trebuie inca tinuta in frau.

Din dragoste pentru mocanita

Pentru o jumatate de ora, trenul ce pufneste nerabdator are concurenta serioasa: pe peron, lumea face roata in jurul oficialitatilor. Primul ia cuvantul primarul Agnitei, Radu Marius Curcean, care vorbeste despre reusita de a avea din nou o mocanita asezata pe linie si gata de plecare.

Radu Belu si Mihai Blotor, presedintele Asociatiei prietenii Mocanitei, trec in revista momentele importante ce au marcat istoria de o suta de ani a mocanitei. Prin destule peripetii au trecut locomotivele, vagoanele si liniile mocanitei de altadata. Inaugurarea liniei Sibiu-Agnita a avut loc in septembrie 1910, pe cand carul, boii si caii erau cam singurele mijloace de transport intre Sibiu, Agnita si Sighisoara. in 2001, mocanita a incetat sa mai strabata dealurile dintre Agnita si Sibiu, dar cativa ani mai tarziu, o mana de oameni inimosi au decis sa salveze mocanita. Asa s-a nascut "Prietenii Mocanitei ", o asociatie ai carei membri si voluntari au restaurat cantonul din Coves si lucreaza de zor la restaurarea vagonului cu care agnitenii se lauda astazi. Åži tot din dragoste pentru mocanita, pentru un tren cum arareori mai intalnesti in Europa, "Prietenii Mocanitei " si-au transformat weekendurile in zile de lucru, si cu sprijinul Primariei orasului Agnita si al Fundatiei "Mihai Eminescu Trust ", au demarat restaurarea liniei pentru a-i valorifica potentialul turistic.

Tenacitatea cu care o mana de oameni doreste sa dea o noua viata mocanitei este remarcata si de invitati din strainatate, colaboratori mai vechi ai Asociatiei "Prietenii Mocanitei " si ai Primariei Agnita. Andrew Scott, director in cadrul Muzeul de Åžtiinte din Londra, Bill Parker si Jessica Douglas, director Fundatia "Mihai Eminescu Trust ", subliniaza dorinta autoritatilor din Agnita pentru a revigora acest patrimoniu feroviar si succesul turistic de care se poate bucura mocanita.

Pentru a dovedi ca au si altceva de aratat turistilor, copii si tineri din Agnita transforma peronul mocanitei in batatura numai buna pentru hora, asa ca dansuri traditionale Romanesti si sasesti, cantece populare romanesti acompaniaza suieraturile mocanitei. Nici nu iti intorci bine privirile de la piruetele fetelor, ca mocanita se si pune in miscare. Trage din greu vagonul ticsit cu copii. Uci, ucici, ucici... glasul locomotivei acopera muzica populara, iar rotocoalele de aburi fac concurenta serioasa puilor de pe iile fetelor. Privirile se intorc spre mocanita, mainile incep sa fluture in semn de bun ramas, iar mocanita, cu graba de 10-15 kilometri pe ora, se face tot mai mica si mai mica pe sine pana dispare. Rotocoale de abur se zaresc insa minute bune dupa ce vagonul verde a disparut. Cu un zambet dezamagit, imi promit sa nu ratez cea de-a doua tura in vagonul tras de locomotiva cu aburi.

Cu zece km/ora

Asteptarea e scurta pentru ca dupa vreo zece minute, aburii locomotivei fac din nou tumbe pe cer. Åži mocanita apare. in cateva minute opreste in gara. Zeci de copii si adulti se inghesuie la cele doua intrari in vagon, mecanicul priveste zambind, iar membrii Asociatiei "Prietenii Mocanitei " isi intra din nou in rolul de ajutor de mecanic. Poarta veste inscriptionate cu www.sibiuagnitarailway.com, adica denumirea site-ului unde mocanita de acum 100 sau 30 de ani te priveste din fotografii.

Gata, toata lumea a coborat, e randul nostru sa urcam. Sunt al cincilea pasager care urca, asa ca pana se umple vagonul, e timp de cercetari vizuale. Vagonul verde (cum va spuneam) e in curs de restaurare, asa ca geamurile nu au fost montate, peretii interiori nu sunt inca imbracati, iar pe plafonul vagonului, zapada artificiala picteaza un tablou abstract in alb amestecat cu gri si maroniu. Amanunte, ar spune mai tinerii mei tovarasi calatori care s-au asezat nerabdatori pe scaunele acoperite cu huse rosii. Adevarat, nici nu conteaza; important e faptul ca vagonul nu a fost transformat intr-o gramada de fier vechi. Dar in vremurile de glorie, cum o fi aratat vagonul? - te intreaba nastrusnica minte. Ei, aproape ca si acum, raspunde un alt gand, ca doar si atunci oamenii in haine nemtesti se amestecau cu cei in haine romanesti. Asa-i, asta nu pare sa fie o calatorie de secolul XXI, ci o calatorie din vremuri demult apuse, cand vagoanele mocanitei erau pline cu cuferele catanelor, cu desagii de cumparaturi si cu zambetele fetelor plecate la scoala, la oras.

Dar gata cu gandurile, pare sa-ti spuna mocanita printr-un suierat prelung. Ucici, ucici. Åži vagonul se urneste. incet, tacticos, cu intelepciunea unui veac, locomotiva si vagon inghit impreuna traversa dupa traversa, metri si metri de sina. Care suta de kilometri pe ora, care bolid cu multi cai putere si ce combustibil cu nume pretentios? Totul paleste in fata unei batranici de o suta de ani. Pe soseaua ce serpuieste alaturi de sine, masinile se opresc din goana lor de 70 km/ora pentru ca soferi si pasageri sa poata admira mocanita. Cate unii ruleaza masinile cu doar zece km/ora sau filmeaza totul pentru a o omagia pe aceasta batrana doamna.

Ucici, ucici, mocanita incetineste si apoi opreste. Nici nu stii cand au trecut cei doi kilometri pana la Balta Barghisului, locul unde mocanita face cale intoarsa. intr-adevar intr-un minut vagon si locomotiva fac cale intoarsa. Acum vagonul intra primul, triumfator in gara, in timp ce locomotiva il urmeaza supusa. Cobor din mocanita si alerg repede in fata ei: o ultima fotografie, un ultim filmulet. Åži gata. Drum bun, mocanita, iar dumneavoastra, stimati calatori, poftiti in vagon.

Linia Sibiu-Agnita este de fapt doar jumatate din intreaga cale ferata Sighisoara-Agnita-Sibiu, insa tronsonul Sighisoara-Agnita a fost demontat in anul 1965. Constructia liniei a inceput in 1895 la Sighisoara, iar trei ani mai tarziu se da in folosinta tronsonul Sighisoara-Agnita. Abia in 1910 se reuseste prelungirea liniei de la Agnita la Sibiu, moment in care se da in folosinta si ramificatia Cornatel-Vurpar, cunoscuta si drept "linia vanatorilor". Dupa ce in anii *60 pe linie se transporta masiv sfecla de zaha,r iar in anii *80 busteni de stejar, la inceputul anilor *90 aceasta intra intr-un declin soldat, in 2001,cu inchiderea linie din lipsa fondurilor pentru reparatia locomotivelor. in 2007, pentru a fi salvata de la casare, calea ferata si cladirile aferente sunt declarate monument istoric, iar in 2008 se reuseste salvarea de la taiere a patru vagoane de calatori. O data cu concesionarea liniei, in acelasi an, porneste cu pasi timizi proiectul de restaurare al acesteia, in primul rand pentru a-i valorifica potentialul turistic, proiect al carui protagonisti sunt Asociatia "Prietenii Mocanitei ", Primaria orasului Agnita si Fundatia "Mihai Eminescu Trust ". Sursa: www.sibiuagnitarailway.com