Monumente istorice: Afara-i vopsit gardul, inauntru...

Nu stiu cum viziteaza turistii Sibiul, dar sincer sper ca nu sunt prea curiosi sau ca nu sunt intr-atat de curiosi incat sa deschida portile, sa studieze ancadramente si blazoane, usi vechi de 200 de ani sau inscriptii de pe la 1600. Ar fi pacat, pentru ca ar pleca avand gustul amar al unei "bogatii " la care nu se asteptau. Din pacate, in multe dintre aceste curti isi face loc proverbul "Afara-i vopsit gardul, inauntru - leopardul ", iar restaurarile facute de Ministerul Culturii, pentru a intampina cum se cuvine Capitala Culturala Europeana, au depasit cu greu trei metri de la poarta de intrare in curtile monumentelor istorice. Cu siguranta, Sibiul arata mai bine decat arata in anii '90. Asa este si totusi, departe de ochii "indiscreti ", monumente din Sibiu se tarasc cu greu prin viata, biruite fiind in lupta cu rugina, cariul si igrasia.

Acasa, la primari si comiti

Prima casa in care intram este a Universitatii Sasesti, sau Casa Hecht, din Piata Mare. De cum deschizi usa, pasesti pe un pavaj de lemn. Da, ati citit bine, dalele din aceasta curte sunt de lemn si au ceva vechime. Facem cativa pasi in curte cu privirile pierdute dupa ancadramente, detalii arhitecturale gotice si renascentiste, dar nu ai timp sa cercetezi prea mult casa primarilor Hecht si Waida, ca unul dintre locatari incearca sa-ti comunice prin limbajul semnelor ca numai grupurile de turisti sunt binevenite aici si ca ar fi bine sa ne mutam interesul in alta parte. Zis si facut, daca asa cere ospitalitatea romaneasca. Åži ne mutam in casa unui comite, in cea a lui Haller. Mirosul intepator si imaginea gunoiului mustind in tomberoane sunt primele "cuvinte " de bun-venit. Le trecem cu vederea pentru ca acest monument e o comoara pentru cel pornit sa caute prin mrejele istoriei. Ancadramente originale in intrarea acoperita a curtii, o usa de pivnita ce pare sa tot numere cateva sute de ani, iar sus pe acoperis - bonus - un turn de plan cum mai rar vezi la Sibiu. Vestea buna e ca aici, reabilitarile s-au intins pe o suprafata putin mai mare, asa ca doar daca mergi pana spre fundul curtii vezi balustradele din lemn (la etaj) innegrite de ploi si vant. Dar norocul nu tine prea mult: pe scarile ce duc in casa, pasii primarului Haller sunt amenintati de tencuiala plesnita, de mucegaiul care urca si tot urca pe pereti, de bucatile de trestie ce se zaresc prin tencuiala cazuta... Din secolul al XV-lea pana astazi, casa a avut destule de patimit si inca mai are... dar ne concentram atentia spre blazonul lui Haller sculptat pe un pilon al balustradei, pe anul 1859 scrijelit in piatra.

De la Brukenthal citire

Åži daca tot suntem in zona, facem cativa pasi si pe strada Avram Iancu. Nefericita alegere, caci pe partea stanga a strazii iti zimbesc trist vreo doua monumente istorice cu fatade scorojite. Nici in curtea lui Michael Brukenthal (aceeasi strada Avram Iancu) nu e mai mare veselia. Imobilul nu a vazut bidineaua de ani sau de decenii bune. Noroc cu pasarile care au dat o mana de ajutor si au asezat dare albe pe conductele negre. Aici timpul a incremenit in loc, nu in secolul al XVIII-lea cand casa vedea baluri, trasuri si rochii cu crinolina, ci in anii comunismului, daca e sa ne luam dupa usile gri cu gratii si lacat. Facem abstractie si urcam scarile: ferestre oarbe, tavan cazut, o mana de ciment aruncata cum-o-da-Domnul intre crapaturi, basoreliefuri de pe care zugraveala alba se desprinde, balustrada de feronerie mancata de rugina.

Sibiul care dispare

Din casa Brukenthal ne mutam in Piata Mica, locul care, ca si data trecuta, primeste cel mai scazut punctaj. Poate va mirati, dar sa nu uitati ca aici exista imobilul de la nr. 22 si cel de la nr. 26. ii las colegului "placerea" de a scrie pe larg despre imobilul cu nr. 26 si mizeria de nedescris care zace, in curte, in spatele unui banner foarte atragator. Un sfat: nu va aventurati prea mult cu cercetarea; ati putea avea surpriza unei prabusiri de teren! Priviti mai bine in jur la multime de indicii care arata ca acolo a existat odata o casa, una care s-a prabusit.

Tot rapid, dam o fuga in Piata Mare nr. 22. Mare contrast aici. Fatada bine pusa la punct si bai amenajate cu gresie si faianta in interior pe partea dreapta, versus -o ramificatie de schele de lemn si fier menite sa mai sustina ceva dintr-o constructie care si-a pierdut demult peretii. Aceasta impletire de schele si acoperis cazut nu aveti cum sa o ratati: asigura privilestea din partea stanga. Dezolarea si mizeria domnesc si in gradina din spatele imobilului, dar si in pivnita prin care cobori pentru a ajunge la gradina. Un amanunt: in aceasta pivnita salasluiesc mai multe gunoaie decat in tunelurile Sibiului; din fericire n-am intalnit niciun guzgan. Åži ar mai fi ceva de precizat: urcand spre etajul cladirii, am vazut si cum se astupa crapaturile: cu o mana de ciment atuncata la intamplare. Poate sunt ceva specialisti prin curtea imobilului si ar putea da un sfat...

Åži acum un ton putin mai optimist, pentru scurt timp e adevarat. Pe str. Balcescu nr. 16 lucrurile s-au mai schimbat: gramezile de plapumi, perne si piese de mobilier care ne intampinau la etaj acum trei ani au disparut. Parca ti-e drag acum sa cercetezi feroneria balustradei sau mozaicul din pavaj, dar nu si tevile de centrala ce ies prin usi de lemn.

Ne incheiem calatoria in lumea statuilor: nu stiu cat de importante sunt statuile cu pricina pentru specialisti, dar stiu ca ele fac parte din farmecul a doua case din centrul Sibiului. Prima dintre ele e tot pe corso (nr. 30) si le era draga fotografilor pentru statui si pentru tavanul de sticla. Gust amar: tavanul de sticla a fost o povara prea grea pentru timpurile noastre in care alpinismul utilitar e o sintagma ce parca nu s-a inventat. Ochiurile de sticla au disparut, a disparut si praful de pe ele, iar in urma se deschide cerul printre ramele de fier ale tavanului de altadata. Sub ele: cele doua statui; acelasi strat de praf le este prieten. Sa nu va faceti iluzii ca cineva le va sterge: intrarea spre ele e blocata cu un lacat marisor, cu zeci de mese si scaune dezmembrate ce asteapta sa devina terasa pe centrul Sibiului. Åži inca ceva. Nici nu mai vezi ancadramentele sau alte elemente decorative ale intrarii acoperite: atatea minunatii ale lumii contemporane le fura suprematia, ca doar turistii asta vor sa vada - aparate de aer conditionat, contoare, tevi, burlane.

Va promiteam doua imobile cu statui, asa ca poposim si pe strada Mitropoliei nr. 28. Intrati in curte si urcati scarile din dreapta! Va vor intimpina Iarna, Vara si Toamna sub infatisarea a trei statui, din teracota, cred. Soclul din lemn al Primaverii e acolo si isi asteapta locatara, care nu se mai intoarce. Åži Iarna e cam trista: in urma cu ani si ani si-a pierdut capul (la propriu). Tot dupa ani, a primit un altul: unul alb, din ghips, in contrast cu trupul inchis la culoare.

***

in final, o concluzie personala: monumentele istorice in care isi desfasoara activitatea diferite firme sunt in general mai bine intretinute decat cele in care locuite de familii. Dar, multimea placutelor te impiedica sa vezi pana si numarul casei pe care o vizitezi. Åži tot din ciclul "se poate" va dam si doua exemple pozitive. in Piata Mare, intr-o curte "locuita" de multe firme, am avut parte de surprize placute: o curte ingrijita, reabilitata, cu obloane si ghivece cu flori de aceeasi culoare, cu tomberoane mascate in lemn. La fel si pe Avram Iancu nr.

11.