aug 02 2009
|
|
|
Noul PUG prevede „areal locuinte " pe spatiul Halelor Rieger, unde Muzeul Brukenthal doreste infiintarea Muzeului Industriilor. Proiectul conducerii Muzeului National Brukenthal de infiintare la Sibiu a unui Muzeul al Industriilor pe o parte din spatiul fostelor Hale Rieger a primit zilele trecute o mare lovitura. Pe spatiul luat in calcul, pentru care Ministerul Culturii si Cultelor se judeca deja in instanta cu actionarii SC Independenta SA, noul Plan Urbanistic General al Sibiului prevede „areal locuinte ". Şi asta dupa ce au fost depuse toate documentele pentru clasarea halelor in randul monumentelor istorice. Directorul Muzeului Brukenthal, Sabin Luca, s-a aratat dezamagit de aceasta prevedere a noului PUG si a fost chiar ironic la adresa autoritatilor. „Procesul se va judeca in septembrie si atunci vedem ce hotarare va lua justitia din Romania in legatura cu ultimul monument istoric al Sibiului. Dupa cum ati putut vedea cu totii noul PUG al Sibiului a prevazut areal de locuinte pe acel spatiu. Deci suntem increzatori, avem pe toata lumea alaturi de noi ", a declarat Sabin Luca. Dupa ce a depus toate actele pentru clasarea halelor Rieger ca monument istoric al Sibiului, conducerea Muzeului Brukenthal a prevazut in noua organigrama si infiintarea unei Sectii de Istorie a Industriilor, tocmai pentru derularea acestui proiect. „Noi facem tot ce putem si ne pregatim ",a mai spus Sabin Luca. Totul insa depinde de decizia inaltei Curti de Casatie si Justitie din data de 22 septembrie la recursul facut de actionarii Independenta SA. Pana in prezent Muzeul Brukenthal a primit zeci de obiecte donatii din tara si strainatate pentru viitorul Muzeu al Industriilor. Printre sustinatorii proiectului se numara inclusiv Mitropolia Ardealului si Biserica Evanghelica. noul pug sibiu proiecte imobiliare mn brukenthal muzeul industriilor director muzeul brukenthal sabin luca de Stefan DOBRE
Alte stiri adaugate duminica, 02 august 2009Arhiva stirilor locale |
Harta Sibiu(in curand harta multimedia) |



