SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Nu-i bag vina lui Traian Basescu!

Stiri din Sibiu: Politica Adauga un comentariu »

Cei care ma cunosc stiu ca sunt destul de slobod la gura si ca nu mi se face pielea de gaina la auzul unor expresii nu tocmai salubre. Acestea fiind spuse, va dati seama ca nu m-au facut niciodata sa rosesc derapajele verbale ale celor ce ne-au pastorit de la Cotroceni, din 1990 incoace. Nici "Mai animalule", "golanii din Piata Universitatii", "Muie, ti-am zis!?!", "tiganca imputita", "pasarica", nici macar recenta amenintare prezidentiala "Vezi, ca ne luam de ciuf!" n-au reusit sa ma miste in vreun fel. Eram obisnuit, sunt constient ca fac parte dintr-un popor care tolereaza si chiar agreeaza asemenea tratamente verbale. Cand se derula scandalul legat de presupusa palma data de Traian Basescu unui copil, la Ploiesti, in 2004, nu m-a intrigat atat gestul in sine, cat reactia multor oameni simpli la judecata: "Lasa, ca pe copil mai trebuie sa-l atingi. Ce daca i-a dat una? Bine i-a facut!". Aceeasi poveste se repeta si in cazul altei presupuse palme, de aceasta data administrata drept corectie - pare-se - de catre fratele presedintelui, domnul Mircea: "Lasa, ca n-a omorat-o pe aia!". "Aia" era, dupa cum banuiti, o femeie, dar nu traim intr-o perioada in care cavalerismul face mai mult decat o ceapa degerata. De ce ne-ar surprinde asemenea manifestari, de vreme ce dintotdeauna ne-au placut candidatii "populari", "de-ai nostri, din popor", am tanjit dupa contopirea puterilor statului cu norodul, dupa trasul de sireturi. Cine este mai vinovat? Presedintele, care a amenintat cu luatul de ciuf sau cel amenintat, pe care tremurau chilotii mai ceva decat la o febra de 40 de grade insotita de cumplite frisoane si care nu mai putea ingaima decat "Da, am inteles. Va asteptam"? Normal ar fi fost ca acel om, ghiocel, planta, ce-o fi, sa-i fi spus viteazului cu nume de imparat: "Nu va suparati, dar nu intra in atributiile dumneavoastra sa ma luati de ciuf. in plus, vorbind la persoana intai plural, cred ca pornesc cu un handicap, deoarece dumneavoastra nu aveti ciuf, deci, nu as avea de ce sa va apuc!". Nu bag mana in foc, ca presedintele nu i-ar fi indicat, in stilu-i smecheresc de batran lup de mare, un ciuf de rezerva. Revin: cine e vinovat? Traian Basescu sau cel cu ciuful amenintat? Fara doar si poate, ultimul si ceilalti, care impartasesc acelasi tip de reactie. Ati vazut vreodata pe cineva atragandu-i atentia vreunui demnitar ca vorbeste la pertu fara acordul bilateral al partilor? Nu. Ati vazut vreo reactie care sa faca trimitere la utilizarea normelor de comportament civilizat de catre cei care au avut parte de mitocanii directe sau cu perdea? Nu. Atunci? De ce am avea pretentia ca politicienii, presedintii, fratii presedintilor, soferii lor, cumnatii soferilor lor sa se poarte ca niste gentlemani? Nu cumva primim ceea ce place majoritatii? Cand cineva va ia la pertu fara sa va ceara acordul si vede ca nu reactionati, continua. Dupa care, probabil, va va lua si peste picior. Omul incearca si, vazand ca-i merge, continua. Se orienteaza repede, la fata locului. Cineva spunea ca fiecare popor isi merita conducatorii si viceversa. Mare dreptate avea.





Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




ghiaurul ( 09.09.2010 07:01 )
BASESCU E BUN dar pana la d-zeu te papa sfintii, trebuie distrusi mafiotii locali, daca vreti sa fie bine, e plin de clanuri tiganesti mafiote, distrugeti-le si va fi bine pentru romani, succes........................


  

Alte stiri adaugate joi, 09 septembrie 2010


Arhiva stirilor locale





Harta Sibiu

(in curand harta multimedia)

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 15 mai 2012 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 19 05 2010 06:37 )
Sibiu Video
( actualizat in 15 05 2012 08:47 )
Bogdan Stanciu vs Miodrag Olar la Gala K1 Kempo Cristian Milea vs Tita Marius la Gala K1 Kempo Bolovan Sorin vs Cosoianu Gabriel la Gala K1 Kempo Ciocarla Marius vs Gica Constantin la Gala K1 Kempo Gheorghe Ionel vs Imurluc Bogdan la Gala K1 Kempo Tarnoaca vs Paun Catalin la Gala K1 Kempo Stefanache Robert vs Petropavlovski Alexandru la Gala K1 Kempo Silaghy Cristian vs Sulica Nicu la Gala K1 Kempo Dementor Rally Show Sibiu 2011
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 25 mai 2012 )
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter