noi 04 2011
|
|
|
Inspectorii Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Sibiu au efectuat, pe parcursul lunii octombrie, controale care au vizat 84 cantine care functioneaza in cadrul unitatilor de invatamant ( 8 crese, 35 gradinite, 8 licee, 10 centre de plasament si 23 fundatii). Actiunea a cuprins si verificarea modului in care se desfasoara in judet Programul "Laptele si cornul" (in acest sens au fost desfasurate 253 controale la unitati scolare). Au fost verificate conditiile generale de functionare a acestor obiective, aprovizionarea cu materii prime, respectarea normelor de igiena in spatiile de depozitare si preparare a hranei si respectarea listei cu produse alimentare recomandate copiilor. Dupa aceste controale, inspectorii sibieni au ajuns la concluzia ca in general se respecta normele sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor specifice. Totusi, au fost sanctionati cu avertisment doi responsabili scolari pentru neasigurarea unui spatiu corespunzator de depozitare a produselor alimentare (lapte si cornuri) pana la distribuire la consumatori. "Solicitam ca reprezentantii unitatilor scolare sa informeze personalul sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor din zona arondata, sau la D.S.V.S.A. Sibiu, cu situatiile deosebite constatate pentru a se putea interveni cu profesionalism si pentru a evita afectarea elevilor consumatori de alimente", sustine Ioan Pentea, Compartimentul Comunicare din cadrul DSVSA Sibiu. Institutia pune la dispozitia sibienilor si doua numere de telefon: 0269 223314 si 0269 223069 sau fax 0269 223753. de Cosmin Pal
Alte stiri adaugate vineri, 04 noiembrie 2011Arhiva stirilor locale |
Harta Sibiu(in curand harta multimedia) |



