iul 25 2011
|
|
|
In februarie, restaurantul chinezesc Taiji de pe Bulevardul Victoriei a pierdut un meci intr-o singura runda cu un incendiu izbucnit la mansarda. Si nu va ascund ca tare, tare rau mi-a parut. Pentru ca restaurantul asta este (sau no, era) unul dintre cele mai bune restaurante chinezesti din tara si, cu siguranta unul dintre cele mai frumos si cu bun gust amenajate. Ce mai, Taiji-ul ma ungea la suflet si n-am ezitat sa il recomand tuturor celor care cautau un loc unde sa se manance foarte bine. Am stat pe tusa aproape sase luni de zile cand aud zvonul ca s-a redeschis Taiji. Dar ca il cheama Casablanca. Pe moment m-am panicat, m-am suit in masina si am taiat-o spre vechiul meu restaurant preferat. De afara nu se vedeau prea multe schimbari. Aceeasi curte pavata cu pietre, aceeasi terasa din lemn. Deschid usa, dau nas in nas cu Humphrey Bogart. Ma intorc, Ingrid Bergman ma priveste languros. Intru in cealalta incapere, play it again, Sam, mangaia clapele in vechiul restaurant marocan. Rick`s American Cafe peste tot. Imi incerc ultima sansa, poate poate totusi mai fac si mancare chinezeasca. Meniurile m-au bulversat de tot. Meniul Casablanca e o combinatie intre fitosenia suprema si un restaurant vanatoresc. Meniul Taiji reloaded e acelasi dinaintea incendiului. Un pic mai scumput, dar acelasi. Intrebarea mea e, insa, in ce mniezo de restaurant sunt? In fine, conteaza mai putin cum se numeste. Ideea e ca nu a disparut. De tot. Pentru ca la cum a fost renovat (foarte frumos si cu bun gust dar nu pentru un restaurant chinezesc) Casablanca Taiji e o struto-camila deloc interesanta pentru fanii restaurantelor chinezesti. In plus, mancarea nu mai are acelasi gust. Am mancat de cel putin 50 de ori porc cu alune Gong Bao de la Taiji si aproape de fiecare data a avut alt gust. Doar ca pana acum era aproape perfect. Acum a fost bun, dar atat. Servirea a mai adaugat un motiv de dezamagire la cele existente. Cu cinci clienti in restaurant, cei doi chelneri cred ca jucau bridge in spate, atat de incet se miscau. Probabil ca stati pe tusa sase luni, oamenii si-au cam iesit din mana. Apa minerala a venit plata, iar betigasele n-au mai venit deloc. Am mancat blasfemic cu furculita si cutitul. C-asa-i la Casablanca. La 98 de lei fileul de urs pe piatra incinsa nu mai merge sa infuleci cu betigasele aruncand boabe de orez in stanga si dreapta. Una peste alta, mancarea e acceptabila catre buna. Daca nu te deranjeaza decorul cu bun gust, dar obsesiv, complet nepotrivit cu profilul restaurantului, alternanta de opera, muzica asiatica si nitel house, atunci Casablanca (ex. Taiji dar actual Taiji Reloaded) merge incercat. Poate isi intra curand in mana si se intorc pe calea cea buna. Barem sa faca porcul cu alune ca inainte, ca restul nu ma intereseaza. Ingrid Tubergman
Alte stiri adaugate luni, 25 iulie 2011Arhiva stirilor locale |
Harta Sibiu(in curand harta multimedia) |



