Romanii ardeleni, sprijinitori activi ai Unirii Principatelor

La vestea Unirii Principatelor, George Baritiu scria: "bucuria este atat de mare, fericirea este atat de mare, incat peana tremura in mana mea, `i o las ".

Unirea romanilor intr-un singur stat s-a discutat in Adunarea Nationala de la Blaj, in mai 1848, unde erau prezenti frunta`ii revolutionari ardeleni, moldoveni `i munteni, pentru ca acolo s-au discutat "trebuintele natiunii intregi ". in spiritul veacului, un veac al formarii statelor nationale, proces in curs in baza principiului etnic, romanii care au demonstrat din plin ca sunt o natiune constienta `i-au exprimat vointa de unitate nationala; au ajuns la concluzia ca, datorita imprejurarilor vremii, intr-o perspectiva apropiata ar fi posibila Unirea Principatelor extracarpatine, Moldova `i Ţara Romaneasca, urmand ca problema Transilvaniei sa se puna ulterior, cand se vor ivi alte conditii favorabile.

Dar deceniul care a unit Revolutia de la 1848 de Unirea din 1859 a fost o lucrare a tuturor romanilor, romanii ardeleni sprijinind `i potentand actiunile unioniste, atat in timpul (pana in 1856) cand lupta pentru Unire a fost dusa in emigratie, cat `i in timpul lucrarii ei in interiorul Principatelor (1857-1858).

Nu intamplator, Simion Barnutiu, marele ideolog al revolutiei transilvane, scria de la Pavia (din Italia), unde i`i lua un doctorat in drept, ii indemna pe cei acasa, din Transilvania, sa lupte pentru Unire, pentru a dovedi lumii ca romanii sunt pregatiti pentru a se "face natiune ". La randul lor, gazetele brasovene exprimau faptul ca "dorinta cea mai de pe urma a tuturor romanilor, a celor destul de destepti pentru a-`i intelege soarta, este ca intr-o unire sa formeze un regat neolatin, neatarnat ".

Daca pastorii ardeleni, ce-`i pasteau turmele in luncile Dunarii, Siretului `i Prutului, in Dobrogea, intor`i acasa raspandeau intre semenii lor ideea unirii, carturarii `i oamenii de actiune transilvani de la 1848 sustineau cu condeiul `i cu faptul ideea unirii. Bunaoara, Timotei Cipariu socotea unirea Principatelor de o asemenea insemnatate pentru viitorul romanilor, incat fiecare era dator sa cugete `i sa se preocupe de implinirea ei, facand aluzia ca fiecare roman din Ardeal era dator sa se ocupe de implinirea ei. Avram Iancu era infatisat de rapoartele austriece ca un inflacarat sustinator al unitatii nationale, al unirii Principatelor, cu care "el dorea din suflet unirea pentru totdeauna a Transilvaniei ".

Cat priveste Transilvania, autoritatile austriece atrageau atentia asupra a trei realitati: majoritatea populatiei romanesti, unitatea de neam, de limba `i religie, importanta strategica a Transilvaniei pentru stapanirea Principatelor Romane `i reinvierea tendintelor de infiintare a unui Imperiu daco-roman prin unirea acestora.

Cand s-a infaptuit Unirea, la 24 ianuarie 1859, romanii din Transilvania `i-au exprimat bucuria `i solidaritatea deplina cu actul Unirii. Alexandru Papiu Ilarian exprima un mare adevar, anume ca "romanii din Transilvania numai la Principate privesc ", ca la alegerea lui Cuza, "entuziasmul la romanii din Transilvania era poate mai mare decat in Principate " `i ca "romanii de peste Carpati (din Transilvania), barbati `i femei, batrani `i tineri, toti ar fi gata a muri pentru domnul Cuza ". ii ura domnului Cuza sa fie "executorul fericit al planului celui mai mare domnitor `i roman ce a avut vreodata Dacia lui Traian ", adica a lui Mihai Viteazu.

Solidaritatea `i speransele romanilor transcarpatini nu au fost indiferente infaptuitorilor Unirii, in frunte cu insu`i Cuza. Domnul `i-a manifestat intentia de intregire a Unirii cu celelalte ramuri ale poporului roman, altfel ce sens ar fi avut cuvintele lui cand se adresa ostirii din tabara de la Floresti (Prahova) in vara anului 1859: "va sta in mana ca intr-o zi ara noastra sa va poata datora marirea "; sau cand scria reprezentantului Piemontului la Constantinopol, ca el urmare`te "perspectiva unei mariri a teritoriului `i sa asigure bunastarea `i libertatea a tot ce poarta numele de roman ".

Circulare `i proclamatii ale domnitorului sau ale apropiatilor sai erau raspandite in Transilvania `i Bucovina, socotite de reprezentantii Austriei ca incitatoare, de unde o reactie de ingrijorare a autoritatilor austriece, a oficialilor de inalt rang din Transilvania, Banat `i Bucovina. Teama justificata, din moment ce Cuza ar fi declarat consulului francez, Victor Place, `i celui italian, Strambio, ca el ca principe roman nu va renunta niciodata la Transilvania, iar in tratativele sale cu emigrantii unguri - care preconizau o insurectie impotriva Austriei pentru independenta Ungariei - conditiona o alianta de o pronuntare a populatiei Romanesti din Transilvania asupra viitorului ei.

De la 1859 `i pana la 1918, romanii transilvaneni vor trece vreme de sase decenii printr-o istorie dramatica, dar aveau in spatele aspiratiilor lor un reazem, Romania.

Mihai RACOVIŢAN