Seceris cu buzdugan, la Carta

Se secera holdele cu com­bina si se incarca graul in remorci, in secolul al XXI-lea, dar nici secera de mana si carutele trase de cai nu sunt de neglijat. Cel putin la Carta, acolo unde la fiecare Sf. Ilie, oamenii isi urca odraslele in carute, pornesc spre holde, secera graul cu secera, strang snopi si fac un "buzdugan", cum nu mai face nimeni in satele din imprejurimi. Asta-i traditia pe care oamenii au readus-o la viata de vreo trei ani incoace: cea a buzduganului de seceris. Obiceiul a fost reinviat de batranii satului, ceata de feciori din Carta, Parohia Ortodoxa, Åžcoala cu clasele I-VIII, Primaria Carta si de un sas: Oswald Guist.

"Hai, ca trece secerisu'"

De Sf. Ilie, chiar daca-i zi de sarbatoare, nu are nimeni vreme sa leneveasca la Carta. Ia, itarii si catrintele de la costumul popular - toate au fost pregatite de cu seara si sunt gata sa fie imbracate. Zis si facut, asa ca bunici, copii si nepoti ies la poarta in costume populare si sunt gata sa plece la holde. Langa biserica e punctul de intalnire, acolo "curg" oameni de pe toate ulitele, aco­lo vin cai tr[gand doua carute. Cei mici sunt urcati in caruta, iar cei mari - se aliniaza in spa­tele ei. Åži uite-asa, in alai pleaca spre capu' satului, la holde.

Cu fiecare metru strabatut, alaiul mai capata un musteriu. Unii stau la poarta pe picior de plecare, altii se lasa nitel chemati: "Gabi, hai, la buz­dugan, hai ca trece secerisu'" si Gabi vine... si uite-asa, cand alaiul ajunge la locul de seceris, nu mai sunt 50 de oameni, ci 100-200. Aici, in capu' pamantului, batranii preiau comanda: "ia secera", "ia vezi de snopii aia...", "hai sa-ti arat ce trebuie sa faci". Prind secera in mana cu atata firesc, de parca niciodata nu ar fi secerat altfel decat asa, aplecati deasupra pamantului, cu o mana strangand secera si cu cealalta spicele. Tinerii ii privesc curiosi, din spatele ochelarilor de soare: nu stiu sa tina secera in maini, nu au tinut-o niciodata sau poate doar toamna, la taiatul cocenilor de porumb; si poate nici nu vor secera vreo­data altfel decat de la inaltimea volanului unei combine. Dar unde-i combina, nu-ti face nimeni buzdugan.

Batranele satului stiu, insa, sa lege mestesugit manun­chiul de spice cu alte cateva spice, stiu sa puna manunchi langa manunchi, sa-i dea forma de cruce. Asa au vazut la parintii lor, cand erau copii, si asa fac si acum. Åži nu asaza snopii oricum, caci randuiala trebuie respectata: "Crucea din varful buzduganului reprezinta co­munitatea, apoi mai jos sunt reprezentati oamenii care se duc la ajutat, la claca, si toti sunt legati intr-un buchet pe care-l ducem gazdei ". Åži mai stiu ceva: ca de la buzdugan nu-i bine sa se intoarca fara un ma­nunchi de snopi pe care sa-l puna la icoana.

"S-aveti belsug, sa va racoriti!"

Gata-i buzuduganul, gata alaiul de plecare si de cantat: " Pe dealul Mohului/ La umbra snopului/ Cine se umbreste/ Åži se sfatuieste/ Sora soarelui/ Åži cu-a vantului/ Ele se-umbresc/ Åži se sfatuiesc", asa incepe cantecul ce insoteste drumul oamenilor spre sat. Tonul il dau femeile batrane, tinerii mai trag cu ochiul pe foaia imprimata si incet-incet, alaiul ajunge inapoi in sat. Åži ploaia se porneste. Nu e ploaie data de Sf. Ilie, ci ploaie data de oameni, de apa cu busuioc. Din galeti, lighene, din oale, apa zboara prin aer catre seceratori si ii racoreste pe o caldura ce trece bine de 30 de grade. "Asa, sa avem belsug si la anu', sa hie holdele ma­noase", striga o femeie. "Sa va racoriti", completeaza, de pe cealalta parte a drumului, doi copii iesiti la stropit, alaturi de bunica.

Aproape de "Biserica ai sa­seasca", adica de biserica evanghelica, e gazda din ast an a buzduganului: familia Liliana si Sorin Candulet. E drept ca nu s-a facut claca pentru ca si graul lor sa fie secerat, dar cum sa nu primesca buzduganul?! Doi armindeni si multimi de oameni au acum la poarta cei din familia Candulet. Armindeni au fost pusi de Rusalii pentru cele doua fete, iar oamenii au venit acum, de Sf. Ilie, sa le aduca buzduganul: "Stapana, stapana/Gata cina bine/Ca cununa-ti vine" - se auzde glasul unei femei. Åži masa-i gata: placinte din 24 de kilograme de faina, rachiu, colac - toate ii asteapta pe satenii infometati. Cine vrea sa se racoreasca, nu are decat sa se aseze la umbra, la masa, iar cine are pofta de un joc, are o curte lunga la dispozitie sa se tot prinda intr-o purtata. Cateva ore de-acum incolo va mai petrece lumea, de dragul buzduganului si al secerisului de altadata, apoi oamenii se vor aseza din nou la drum sa duca buzduganul la biserica. Asta e lectia pe care oamenii din Carta ne-o dau in fiecare an: ca doar vointa sa fie, si ceea ce era pierdut pentru totdeauna poate fi regasit. La ei a fost buzduganul de seceris.