mar 09 2007
|
|
|||
|
Ciobanii sibieni vor tăia de Paste 60.000 de miei, desi oierii spun că 2007 nu este un an bogat. Vor putea fi sacrificati în orice gospodărie, dacă nu se scot la vânzare. Pentru comercializare, mieii sunt tăiati în abatoare autorizate de Directia Sanitar Veterinară. Cei care nu se conformează regulilor pot primi amenzi de până la 300 de lei. Pretul mieilor de Paste va fi de aproximativ 15 lei kilogramul. Vii, mieii pot fi cumpărati din orice târg, fără nicio restrictie Conform noilor reglementări ale Autoritătii Nationale Sanitar Veternare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), de Paste mieii vor putea fi tăiati chiar si în propria ogradă, dacă este chemat în prealabil medicul veterinar care să îsi dea avizul pe carne si să ia crotalia pentru înregistrare. Asta în conditiile în care carnea obtinută nu va putea fi folosită decât pentru consum propriu. Cu cât numărul animalelor sacrificate creste sau apare dorinta de comercializare, si conditiile de tăiere se complică. Astfel, cei care doresc să comercializeze carnea în perioada sărbătorilor de Paste vor trebui să apeleze numai la abatoarele autorizate de DSV. "Sacrificarea mieilor si valorificarea produselor obtinute în urma sacrificării se poate face în unităti de abatorizare autorizate sanitar veterinar si care îndeplinesc standardele europene de unde carnea poate fi comercializată pe piata intracomunitară" , se arată într-un comunicat de presă remis de către ANSVSA. În judetul Sibiu există numai trei asemenea abatoare autorizate: SC "Muvi Impex" SRL Sibiu, AF "Flueras" Bungard si SC "Salflom" SRL Medias, iar cei care îsi vor sacrifica animalele aici nu pot valorifica produsul decât pe piata din România. Pentru ca cererea mare de carne de miel din perioada Pastelui să poată fi sustinută de producători si să nu existe suspiciuni în ceea ce priveste calitatea cărnii, Directia Sanitar – Veterinară Sibiu va organiza împreună primăriile de comune locuri special autorizate pentru tăierea mieilor. Aceste miniabatoare vor functiona doar pentru zece zile în preajma sărbătorilor. "Se vor organiza puncte de sacrificare în comunele cu efective mai mari de ovine. Vom avea discutii cu primăriile si crecătorii de animale din zonă care au niste spatii ce pot fi amenajate" , ne-a declarat Ioan Pentia, purtătorul de cuvânt al DSV Sibiu. Aici carnea va fi marcată si inspectorii DSV vor elibera acte de valorificare. Jina este una din comunele sibiene cu traditie în cresterea ovinelor, iar primarul de acolo, Iancu Beschin spune că deja a anuntat oamenii despre conditiile de sacrificare. "Încercăm să vedem acum ce va iesi. În comună avem cel putin doi oameni care pot amenaja spatii de tăiere. Dar asta în săptămâna Pastelui că ne mai trebuie până atunci niste aprobări" , a declarat Iancu Beschin. Personele care vor dori să cumpere mieii în viu, o vor putea face fără niciun fel de restrictie din târguri. 300 de miei pe oră "Am făcut un calcul estimativ si cam 60.000 de miei se taie în fiecare an de Paste în judet. Cam atât s-au tăiat si în anii trecuti" , mai spune Ioan Pentia. Asta înseamnă că în locurile ce urmează a fi amenajate pentru tăiere, unde se vor face cele mai multe sacrificări, se vor tăia în medie 10.000 de miei pe zi. Practic mieii vor curge pe bandă rulantă, pentru că urmând rationamentul, se vor tăia în jur de 300 de animale pe oră. Majoritatea crescătorilor si ciobanilor spun, însă, că anul acesta este unul destul de sărăcăcios în ceea ce priveste productia de miei. DSV Sibiu sporeste controalele În perioada sărbătorilor de Paste Directia Sanitar Veterinară si pentru Siguranta Alimentelor Sibiu va spori considerabil controalele în teritoriu. Pe lângă obisnuitele controale în punctele de tăiere, inspectorii DSV vor avea în vedere si conditiile de depozitare si valorificare a ouălelor precum si magaznele care comercializează produse de patiserie – cofetărie. 14-15 lei kilogramul Crescătorii de ovine sibieni spun că în perioada Pastelui vor creste pretul la carnea de miel, nu doar din cauza cererii foarte crescute, ci si din cauza productiei scăzute. "Nu putem stii de pe acum un pret, în orice caz însă se va scumpi pentru că nu prea sunt miei. Si dacă ne mai încarcă si ăstia cu taxe sau autorizatii... Ne asteptăm ca pretul să fie pe undeva între 14 si 15 lei kilogramul de miel tăiat" , a declarat Andrei Marcel, presedintele Asociatiei Crescătorilor de Ovine din judetul Sibiu, SC OVISIB SA. Amenzi piperate “Sacrificarea animalelor în alte locuri decât cele autorizate sau în absenta supravegherii sanitare veterinare, constituie abatere de la prevederile legale si va fi sanctionată cu sume cuprinse între 200 si 300 RON" , arată prevederile ANSVSA.
mariana ( 22.03.2009 01:45 )
vreau sa vand miei an viu la pretul de 10 lei contactatima la numarul tel 0721053352
gramatica ( 02.04.2010 02:57 )
miei an viu??? adica stii sa scrii "an"? de sute de ani se scrie "in", dar mai apare cate-un crescator de miei sa te loveasca in fata.
Alte stiri adaugate vineri, 09 martie 2007Arhiva stirilor locale |
Harta Sibiu(in curand harta multimedia)
|
||



