Simfonia caterincii

La sfarsitul saptamanii trecute, Palatul Parlamentului si-a deschis larg portile, sa intre tot alegatorul, sa caste ochii la salile prin care se preumbla cei pe care i-a trimis acolo sa-i reprezinte interesele. Cum nu se potriveste ea socoteala de acasa cu cea din targ, daramite aia din campanie cu cea din Parlament, omul nostru se frige o data la patru ani si, tot din patru in patru ani mai trage o gura mare de speranta si da fuguta la sectia de vot, sa-si mai incerce o data norocul. E ca la loto, doar ca acolo, la loto vreau sa spun, se mai intampla si minuni. Revin la portile deschise ale Palatului Parlamentului, pe care au intrat cateva mii de romani, curiosi sa vada cum arata cuptorul legislativ al poporului. Sau, sa vada "unde se lafaie aia care nu fac nimic". Odata cu cetateanul curios au pasit in Palat si niste vrajitoare care cica au pus gand rau flacarii violet care isi face de cap prin institutiile statului populate de tot felul de indivizi pretiosi. Asa ca vor stropi cinci colturi ale Parlamentului si pragul de la intrare, cu apa sfintita. Trag nadejde sa nu treaca vreun demnitar prin preajma, sa spuna ceva, ca ingheata apa pe prag si, Doamne Fereste, isi rupe gatul careva. Zau, nu stiu care va fi soarta buclucasei flacari violet, nu stiu daca prin ungherele ferite ale Palatului Parlamentului cineva o va gasi pe Elodia sau daca insasi Magda Ciumac se va fi numarat printre vizitatori, dar stiu ca fundalul pe care se petrec toate in scumpa noastra tarisoara e simfonia unei caterinci fara sfarsit. Nu trebuie sa ne mire ca intaia garsoniera a tarii (transformata in post de televiziune) in care merg din cand in cand ai mai de seama barbati ai neamului sa ne spuna "ce" si "cum", se bucura de atata amar de audienta. Nu stiu cati dintre cei care au trecut pragul institutiei in care uneori se fabrica legi au fost interesati de cele ce ar trebui sa se petreaca acolo, de mecanismul teoretic al acestei institutii care, buna, rea, prea numeroasa sau destula, asigura cat de cat curgerea sangelui prin venele democratiei. Cred insa ca decredibilizarea Parlamentului a stanit mai degraba curiozitati de sorginte invidioasa decat intrebari firesti, menite sa lamureasca simplu, cu ce se mananca activitatea parlamentara. Daca as da vina pentru aceasta situatie doar pe lipsa de educatie in domeniu a cetateanului, s-ar chema ca umblu cu jumatati de masura. Daca as pomeni si de functia de educatie din caietul de sarcini al presei, despre golurile acestui capitol, parca parca m-as apropia de realitate. Despre ceea ce n-au facut parlamentarii romani in douazeci de ani, imi pare rau, as scrie, dar nu-mi ajunge spatiul. Cu acest lant al slabiciunilor atarnat la gat, intinzandu-se pe pectoralii ce tresalta la ritmul de manea analgezica, sorbim flacari violet, scandaluri cu iz erotico - parlamentar, in general orice subiect care pastreaza o fatala distanta regulamentara fata de subiectele cu grad de seriozitate inspaimantator si anost.