Tulpan: Viata pe munte este monotona. Aventura este sa ajungi pana acolo

Muntele nu este un teren pentru doborat recorduri, crede alpinistul Teodor Tulpan. Dupa ce a dus steagul Romaniei pe unele din cele mai inalte varfuri din lume, Tulpan a ramas la fel de modest - este voluntar la Salvamont, in timpul liber merge cu bicicleta si inoata, si viseaza sa ajunga pe varful McKinley din Alaska.

Reporter: Care a fost primul tau contact cu muntele?
Teodor Tulpan: Primul contact cu muntele a fost cand eram mic, aveam aproximativ 12 ani. Pe atunci, mergeam, impreuna cu bunicul meu din Gura Raului, la padure sau in locurile unde avea el cateva oi, prin Cheile Cibinului, in muntii Cibin. Apoi, la 14 ani, am inceput sa merg cu rucsacul in spate, ca un turist adevarat. Am inceput cu cabana Suru, Negoiu, Balea, am facut chiar si creasta Fagarasului. Faceam lucrul asta pe timp de vara. Mai tarziu, dupa ce am cunoscut colegii de la Salvamont Sibiu,am inceput sa merg pe munte si pe timp de iarna. De la salvamontistii voluntari am invatat o multime de lucruri, m-am antrenat alaturi de ei, am imprumutat si echipamente cand am inceput sa plec in expeditile internationale.

Rep.: O expeditie inseamna intamplari fericite si nefericite. De-a lungul celor 12 expeditii, a existat o intamplare mai putin fericita care sa te fi marcat?
T.T.: Unul dintre evenimentele nefericite de care imi aduc aminte si din care am invatat ceva, a fost chiar in prima expeditie, in anul 1996, cand am fost in Pamir, pe varful Lenin. La urcarea intre tabara 1 si 2, la o altitudine de 5000 de metri, eu, impreuna cu colegul meu, mergeam nelegati in coarda, pentru ca asa am fost sfatuiti. Colegul meu a avut nesansa de a trece peste o crevasa, un pod de gheata, care s-a rupt cu el. Norocul meu, si al lui, bineinteles, a fost ca am reusit sa il prind rapid de mana, sa il tin sa nu cada in crevasa fara fund. Am reusit sa scoatem si bagajul din crevasa si totul s-a terminat cu bine. Am tras o sperietura groaznica, dar am invatat ceva. De atunci, la fiecare expeditie, suntem legati.

Rep.: Cu siguranta a existat si o intamplare fericita...
T.T.: O intamplare fericita este de fiecare data cand ajung intreg acasa. Practic, fiecare expeditie, fiecare excursie, fie ca merg pe munti inalti, fie pe munti de o altitudine mai joasa, sau la noi in tara, sunt fericit cand ma intorc intreg acasa. Eu consider ca acest lucru este cel mai important, sa poti sa povestesti familiei si prietenilor ce ai fasut pe munte. Pentru ca, dupa cum se stie, un alpinist bun, este un alpinist batran.

Rep.: Cum te pregatesti pentru o expeditie?
T.T.: in primul rand, ma pregatesc teoretic, ma documentez destul de bine asupra traseelor, rutelor, conditiilor meteo, echipament necesar si tot ceea ce este legat de varful respectiv. Urmeaza apoi antrenamentele fizice. Pentru mine, cel putin, antrenamentele nu sunt foarte drastice pentru ca am constatat, in decursul anilor, ca nu conteza cat de multi muschi ai, ci cat de pregatit esti psihic. Merg foarte mult cu bicicleta, chiar si acum, iarna. Alerg in parcul Sub Arini sau in afara orasului si merg la bazin cand am ocazia. Prin inot, organismul se tonifica, se intareste si se curata.
Antrenamentele ar trebui sa fie continue. Dar, avand in vedere ca tot eu trebuie sa umblu si dupa sponsori, imi petrec majoritatea timpului alergand de la un sponsor la altul. Deci ma antrenez.

Rep.: Cum este viata la peste 1000 de metri altitudine?
T.T: Practic, cand esti pe munte, este monotonie. Aventura incepe de cand pleci de acasa si pana ajungi la poalele muntelui, in tabara de baza. Aventura insemnand mersul cu avionul, cu trenul, cu autocarul, cu jeepul, strabaterea vailor abrupte, prin noroaie. Esti nevoit sa treci printr-o multime de controale vamale si esti in pericol de a contacta diferite boli. Exista si pericolele necunoscute de pe munte, cum ar fi avalansele, crevasele, vremea foarte rea, in general lucruri pe care nu le putem prevedea. in schimb, viata la munte este destul de frumoasa daca stii ce ai de facut. incepand cu trezitul la ore foarte matinale, la 3-4 dimineata. Asta deoarece, la rasaritul soarelui este foarte foarte cald, ai impresia ca esti intr-un cuptor cu microunde. Şi atunci, cu cat pleci mai devreme, pe noapte, cu atat risti sa te expui mai putin razelor solare. Se folosesc foarte multe creme pentru protectie solara. Am intalnit chiar si temperaturi de 39 grade Celsius pe ghetar. Daca nu eram protejat pe maini, pe gat, pe urechi, riscam ca, dupa o zi de mers, sa am arsuri grave. Apoi urmeaza pregatirea micului dejun, bagajul cu echipamentul tehnic se pregateste de seara si bineinteles, cheful de plecat, daca toate conditiile sunt propice in ziua respectiva.

Rep.: Esti superstitios?
T.T.: Nu pot sa zic ca sunt superstitios, de multe ori am avut numarul 13 si ca membru in echipa. Dar, de fiecare data, cand plec intr-o expeditie, iau cu mine, in loc de o icoana, steagul Romaniei, pe care il consider un talisman si de care sunt mandru ca il port cu mine. Cand sunt plecat din tara, ma mandresc ca sunt roman.

Rep.: Care este varful pe care ti-ai dori foarte mult sa il escaladezi?
T.T.: Mi-as dori foarte mult sa merg in Alaska, pe varful McKinley (n.r.-cel mai inalt munte de pe continentul nord-american, aflat in Parcul National Denali din Alaska). insa se stie ca este foarte frig si costa destul de mult si deja eu stiu ce inseamna temperaturi negative, asta insemnand de la minus 30 de grade in jos. in decursul timpului, am avut probleme si cu degetele de la picioare, am avut degeraturi usoare si la maini. Şi cred ca fara un echipament corespunzator, nu merita sa risti. Nici un munte nu merita acest sacrificiu suprem. Muntele ramane acolo, poti incerca alta data, mult mai bine dotat. Şi, in
plus, muntele nu e doar un teren pentru recorduri.

Rep.: Care este varsta la care intentionezi sa te " retragi "?
T.T.: in jurul varstei de 45 de ani, alpinismul de mare altitudine se incheie. Eu vreau sa merg pe munte cat o sa pot. Asta imi place, asta stiu sa fac. Daca nu o sa mai merg pe munti inalti, clar ca o sa ma limitez la muntii nostri. in cazul alpinismului, o retragere se face, in primul rand, din cauze fizice: accidentari sau pur si simplu repercursiunile antrenamentelor, escaladarile multiple se aduna in timp si au efecte negative asupra organismului.

Rep.: Care este activitatea ta ca salvamontist?
T.T.: Acum sunt doar salvamontist voluntar. in acest moment functtionam, impreuna cu colegii de la Asociatia Salvatorilor Montani, in zona Balea. Vrem sa ne putem integra in structurile legale cat mai bine, sa putem colabora cu toti cei din domeniu. Vara facem patrulare la refugiul pe care il avem la zona Balea, indrumam turistii, ii ajutam cu sfaturi si medicamente, acordam primul ajutor si incercam sa ne facem datoria pentru turisti. Facem totul voluntar, fara niciun fel de retributie. Este mai mult decat o pasiune, este un mod de viata.

Rep.: Ce alte pasiuni mai ai, in afara de escaladat munti?
T.T: Clar ca tot ce inseamna pasiune pentu mine, are legatura cu muntele, insemnand mersul pe munte, zborul cu parapanta. De asemenea, merg cu caiacul, fac rafting, merg cu bicicleta, schiez. Mai citesc, din cand in cand, o carte, nu ma limitez doar la internet. imi place sa ascult muzica, sa vad un film bun, sa merg la o piesa de teatru. imi place sa merg si la mare si cu cortul in locatii putin mai joase.