Un har de la Dumnezeu, pentru oameni

Maria Parean are 74 de ani si de mai bine de 40 de ani destinul a indrumat-o pe o cale care, dupa cum ea insasi spune, vine de la Dumnezeu. Sportivi, oameni de la Sibiu, oameni de-ai satului si de peste tot, vin la ea de ani de zile pentru a cauta alinare. "Pun oasele la loc, ligamente si toate cele", spune tanti Mina, dupa cum e cunoscuta in comunitate. De loc din Gura Raului, ea a deprins vechiul mestesug de la tatal ei, Ion Cioran, care a fost sanitar in razboi. "Am invatat de la tata. La el veneau si balerine de la Bucuresti", mai spune tanti Mina, care o numara printre pacienti si pe gimnasta Claudia Presecan, dar care nu poate spune oasele si ligamentele cator oameni au trecut prin mainile sale.

Apa si sapunul sunt "armele" Mariei Parean, care, cu degetele ei usoare, gaseste locul vatamat si il repara. Nu vorbeste prea mult, se poate spune ca e chiar zgarcita la vorba, poate si din cauza ca in urma cu zece ani a lovit-o paralizia pe partea stanga. Acum se deplaseaza greu, ajutata de un baston, dar mana stanga si-a revenit si o poate folosi exact ca si pe celalalta, spre binele oamenilor. Acesta este destinul ei ar spune unii, si poate ca au dreptate, pentru ca nu exista saptamana linistita in casa familiei Parean pentru ca, "chiar ieri au venit trei copii".



Mostenire mai pretioasa decat aurul



"imi place, ca daca nu mi-ar placea nu i-as primi. Asa de bucuroasa sunt in sufletul meu cand vad ca fac bine", mai spune tanti Mina cu simplitate, subliniind ca daca in urma cu multi ani, pe vremea cand era eleva la Åžcoala Medie Sanitara de la Sibiu, ar fi fost repartizata la profilul Ocrotire, ar fi ajuns departe. "Am facut scoala sanitara si m-au repartizat la obstretica ginecologie, dar n-am vrut sa ma duc acolo. Am venit acasa, am plans si i-am spus lui tata ca eu nu pot. N-o fost pentru mine. Am venit acasa si am spus <>" si asa a ajuns sa lucreze la Orlalith, fabrica de nasturi din Orlat, unde l-a cunoscut si pe sotul sau, cu care este casatorita de 53 de ani si cu care are doi baieti.

Cu toate acestea, chemarea din sufletul sau nu i-a dat pace, asa ca s-a hotarat sa stea mai mult pe langa Ion Cioran pentru a-i fura meseria. "Am stat toti pe langa tata, ca el zicea: <>".

Åži a invatat atat de bine, incat dupa ce parintele ei s-a dus la cele vesnice, ea a fost cea care i-a primit pe pacienti. "Tata a murit si au ramas multi oameni schilaviti, care au venit la mine", ne mai destainuie tanti Mina, spunand ca "Pentru mine e usor. Nu stiu cum o fi pentru altii". Maria Parean spune ca simte locul vatamat si aseaza osul sau ligamentul la locul potrivit, uneori in timpul a doua, trei sedinte, fara sa perceapa vreo taxa pentru efortul pe care il face si care de cele mai multe ori o epuizeaza. "Cand am pacienti multi obosesc foarte tare. Nu i-am numarat niciodata. Nu a fost saptamana sa nu vina nimeni. Ma intreaba cat costa, dar nu am taxa".



Cu frica lui Dumnezeu



Maria Parean este o femeie cu frica lui Dumnezeu si mai ales de cand a paralizat isi pune nadejdea in Fecioara Maria, care, spune ea, ii asculta rugaciunile. Dumnezeu a fost cel care a ajutat-o sa patrunda in miezul mestesugului traditional, care le aduce atata bine oamenilor din jur. "O grijesc ca pe ochii din cap", spune si Dumitru, sotul Mariei Parean, subliniind ca, desi se bucura pentru harul sotiei sale, se intristeaza cand vede cat de tare o epuizeaza. "De multe ori i-am spus, mai opreste-te, ca prea se osteneste", spune Dumitru, adaugand ca de acest mestesug se ocupa mai mult de cand a iesit la pensie, adica de vreo 45 de ani.

O femeie simpla, aparent obisnuita care, din gospodaria ei linistita isi dedica energia oamenilor care au nevoie de ea, in ciuda propriei suferinte. Dincolo de toate acestea, tanti Mina recunoaste ca i-ar placea sa existe cineva care sa duca mai departe mestesugul pe care nu l-a cunoscut doar tatal ei, ci si bunica sa. "Da, mi-ar placea sa fie cineva care sa duca mai departe. Unul dintre baietii mei zice ca stie."