ian 24 2012
|
|
|
De cateva zile ies in strada, fara sa le pese ca e frig, ca ploua sau ca ninge. De la cativa, cati au fost in urma cu mai bine de o saptamana, au ajuns la cateva sute si au depasit si mia de oameni in strada. Sibiul, de 11 zile traieste altfel de la ora 18 la ora 21: protesteaza. Daca unii dintre noi am crede ca pe sibieni i-a scos afara foamea, pentru ca marsul a fost intitulat unul "al saraciei ", am aflat de la ei ca au iesit pentru o viata mai buna, pentru demnitate, pentru a le cere politicienilor sa ii respecte. Toti spun ca sunt impotriva violentei. Tineri, maturi sau batrani, sibienii au iesit cu pancarte, cu steaguri si cu panze pe care au scris sloganuri antiprezidentiale si antiguvernamentale. Ĺži studentii au venit, ei cerand in cor un viitor mai bun pentru ei. Intelectualii spun ca au ie`it in strada sa reclame lipsa de dialog, iar muncitorii, lipsa unui trai decent, salariul lor fiind de doar cateva sute de lei. A venit fiecare cu problema lui: parte din galeria echipei de fotbal Vointa Sibiu, dar si pensionari care se declara muritori de foame, revolutionari care spun ca Romania de azi nu este cea pentru care au luptat ei, in decembrie 1989, dar si batrani care spun ca au un trai decent, dar care se tem pentru viitorul nepotilor lor. "Imediat dupa demisia lui Arafat, am iesit in strada eu si alti colegi ai mei. Dupa cateva zile de miting ilegal, am zis sa cerem autorizatie, sa fie totul legal, sa nu avem probleme. Am estimat ca vor fi alaturi de noi circa sase sute de oameni. Asa am scris in cererea catre Primarie. Nu ne-am asteptat niciodata sa vina atata lume cu noi la protest", a declarat Mircea Bucur, presedintele asociatiei de revolutionari "Sibiu. Decembrie '89", care organizeaza actiunile de protest in municipiu. in strada, pentru apararea valorilor Oana Dichel este studenta la a doua facultate. Nu nevoile au scos-o din casa, ci dorinta de a apara valorile in care crede. "Sunt poate printre putinele persoane care nu sufera de foame. Am un trai cat de cat decent. Am iesit in strada pentru ca eu consider ca sunt incalcate valori si sunt atacate cele mai importante principii care stau la baza statului nostru ", spune Oana. Langa ea, o alta studenta a iesit pe strazile Sibiului pentru ca nu este de acord cu coplata din sistemul sanitar si nu intrezareste perspective la terminarea studiilor universitare. "O sa platim o suta de lei pentru a ne interna in spital. Asta e genocid national! Iar eu? Termin doua facultati si ce o sa fac? O sa fiu un judecator sau un avocat corupt care sa va iau banii pentru a va scapa de o mizerie. Vreau o tara corecta! ", spune studenta. Alaturi de studenti este si profesorul Aurel Dragota, care preda la Facultatea de Istorie din Sibiu. El spune ca atata timp cat studentii lui, parintii si bunicii lui sunt in piata, locul lui este langa ei. " E de datoria mea sa fiu in strada. Se scrie o lectie de istorie. Este un exercitiu democratic pe care poporul roman trebuie sa-l inteleaga ", a spus Aurel Dragota. Profesorul crede ca "am avea nevoie de mai multi oameni ca Arafat in institutiile din Romania " si spune ca "Atata timp cat poporul meu va fi in strada, voi fi si eu". O alta tanara, care spune ca este asistenta medicala, e nemultumita de sistemul sanitar. "M-am saturat de ceea ce se intampla in sistemul sanitar. Sunt cadru medical si nu vreau sa iau mita, vreau ca pacientii sa nu mai moara in spitale si vreau ca medicii sa-si faca datoria si sa nu mai lase oamenii sa moara in spitale ". Pentru copii si nepoti Multi dintre protestatarii de la Sibiu sunt muncitori. Ei spun ca isi desfasoara activitatea in conditii grele si castiga putin. Tocmai de aceea, isi doresc un viitor mai bun macar pentru copiii lor. "Toata lumea doreste ceva mai bine, doreste dreptate si o tara in care sa ne simtim respectati. Personal, am vazut ca pentru toata populatia totul se diminueaza, puterea de cumparare a scazut. Taxele sunt tot mai multe si mai mari. Noi avem copii si nepoti pe care cu greu, actualmente, ii mai putem ajuta ", marturiseste unul dintre protestatari, care spune ca are un salariu decent, dar copiii lui, absolventi de facultate si masterate nu au un loc de munca si tot ceea ce au putut gasi este o slujba de muncitor necalificat pe perioada determinata. Din randul manifestantilor se disting cu usurinta pensionarii cu pensii mici. Sunt mai vocali si mult mai indarjiti. Dupa 37 de ani de munca la Spitalul CFR ca femeie de serviciu, Elisabeta Osuceanu are o pensie de 600 de lei si se descurca greu, cu ajutor de la fiica sa. "Am venit pentru ca nu avem cu ce trai in tara asta. Dupa 37 de ani de munca, am 600 de lei pensie. Trag de ei ca mata de coada. E foarte greu ", spune femeia si continua sa scandeze. Pentru ca a muncit de cand era aproape copil, Gheorghe Preda a ajuns sa aiba o pensie pe care o crede "bunicica ". Are 70 de ani si peste 53 de ani de vechime in munca. A iesit la proteste nu pentru ca nu are bani, ci pentru ca este dezamagit de Emil Boc. "Boc a tradat Ardealul, si-a batut joc de Ardeal. Trebuia sa fie demn de un ardelean. Un ardelean cand vorbeste o vorba, e vorba ", spune omul. Dupa ce mai scandeaza, povesteste ca nu pentru el protesteaza. " N-am venit pentru mine, ci pentru nepotii mei, care nu vor avea nimic si nu-si dau seama acum ca ar trebui sa iasa toti in strada ", mai spune barbatul. Om de afaceri, la proteste Printre protestatari am gasit si un afacerist. Dan Valean nu scandeaza pentru ca nu are bani. Se descurca destul de bine, el avand un hostel si o cafenea. Vrea ca Romania sa devina monarhie. "Eu, personal, sper sa se faca monarhie cat mai curand. Dar nu am iesit in strada pentru asta, ci pentru mine, pentru sufletul meu si pentru copilul meu, care, cand va fi mare, vreau sa fie mandru ca este roman. Eu o duc bine pentru ca eu muncesc non-stop", povesteste Dan Valean. Sibianul a fost ranit la Revolutie. Spune ca a fost impuscat in picior si el si-a castigat cu sangele dreptul de a iesi in strada si a protesta. Membrii galeriei echipei de fotbal Vointa Sibiu sunt o alta categorie de protestatari care poate fi usor sesizata. Canta sacadat, cum se canta pe stadioane. in plus, unii protesteaza la bustul gol sau in pantaloni scurti. Sunt tineri si spun ca au iesit in strada pentru ca "Vrem sa transmitem un mesaj intregii clase politice: ne-am trezit si nu mai acceptam nimic in defavoarea noastra". Ĺži ei ca si ceilalti spune ca atata timp cat lumea va iesi in strada, o vor face si el.
Alte stiri adaugate marti, 24 ianuarie 2012Arhiva stirilor locale |
Harta Sibiu(in curand harta multimedia) |



