apr 15 2009
|
|
|
Turneul National Stradivarius, la a doua editie, ajunge si la Sibiu, la sfarsitul lunii aprilie. Turneul, care a inceput miercuri, la Brasov, este dedicat strangerii de fonduri pentru Asociatia Nevazatorilor din Romania. Violonistul Alexandru Tomescu si pianistul Horia Mihail au decis sa continue, si in acest an, turneul Stradivarius, inceput in 2008. Tomescu si-a promis, atunci, ca fiecare roman sa aiba sansa sa asculte, macar o data, live, sunetul viorii Stradivarius-Elder-Voicu. Cea de-a doua editie, organizata tot de Asociatia Culturala Accendo, se termina in data de 16 mai. Vor avea loc 15 recitaluri, in 15 orase din tara. Concertul de la Sibiu va avea loc la Sala Thalia, miercuri, 29 aprilie, de la ora 19:00. Obiectivul artistilor, este, anul acesta, strangerea de fonduri pentru ridicarea Centrului Social de Reabilitare al Asociatiei Nevazatorilor din Romania. Va fi lansat si un CD, Virtuoso Stradivarius. Pianistul Horia Mihail, presedinte Accendo, a declarat ca obiectivul este unul destul de ambitios: cei doi isi doresc ca la final, sa poata transfera catre ANR cel putin 500 000 de euro. " Atunci cand am primit vioara, am facut o promisiune: o voi duce in toate colturile tarii pentru ca toti romanii sa o poata auzi macar o data. (...) Anul acesta vom merge insa mai departe: vioara Stradivarius devine simbolul unei campanii sociale, de sprijinire a Asociatiei Nevazatorilor din Romania. impreuna cu Horia Mihail am decis sa dedicam in intregime turneul din 2009 acestei cauze nobile. La urma urmei, este o decizie fireasca, muzica a adus intotdeauna lumina in sufletul celor care stiu s-o asculte ", a declarat violonistul Alexandru Tomescu, vicepresedinte al Accendo. Centrul pe care vor sa il construiasca va oferi servicii dedicate tuturor etapelor reabilitarii, inclusiv posibilitatea de a caza pacientii pentru o durata determinata de timp. Centrul va oferi, in plus, servicii de calificare si recalificare profesionala pentru toti deficientii de vedere. " in noul centru ar urma sa functioneze, de asemenea, serviciile administrative ale ANR, o tipografie braille si studiouri de productie de carte audio, un punct de investigatie oftalmologica, spatii pentru servicii specifice pentru copii nevazatori, spatii pentru consiliere si reuniuni de lucru. Pana in prezent, de la demararea acestui proiect, ANR a beneficiat numai de donatiile propriilor membri, totalizand 185.000 euro ", a declarat Radu Ruba, presedinte ANR: Cei care doresc sa sustina proiectul de construire al Centrului Social si de Reabilitare al Asociatiei Nevazatorilor din Romania pot sa doneze o suma de bani in urmatoarele conturi: RO86 EGNA 1010 0000 0008 6525 (lei) RO86 EGNA 1010 0000 0010 6525 (euro) Titular cont: Asociatia Culturala Accendo Mentiunea: Donatie Campanie Stradivarius Banca MARFIN BANK, sucursala Lutherana pot apela la unul din numerele de telefon in reteaua Romtelecom 0 900 900 292 (2 euro) 0 900 900 295 (5 euro) 0 900 900 290 (10 euro) sa trimita un SMS la numarul 879 (2 euro) in retelele mobile Vodafone, Orange, Cosmote sa achizitioneze CD-urile Virtuoso Stradivarius special produse pentru aceasta campanie, impreuna cu certificatul de donatie (50 lei) sa doneze bani in cutia colectoare aflata in foaierul salilor de concert sa participe la teledonul ce va avea loc sambata, 16 mai la TVR Cultural. Programul recitalului de la Sibiu W. A. Mozart Sonata pentru pian si vioara nr. 26 in Si bemol major, K. 378 Allegro moderato Andantino sostenuto e cantabile Rondeau – Allegro L. van Beethoven Sonata pentru pian si vioara nr. 4 in la minor, Op. 23 Presto Andante scherzoso, piú Allegretto Allegro molto C. Saint-Saëns Introducere si Rondo Capriciosso, Op. 28 N. Paganini Variatiuni pe coarda sol pe o tema din opera " Moise " de Rossini N. Paganini, Dansul vrajitoarelor, Op. 8.
Alte stiri adaugate miercuri, 15 aprilie 2009Arhiva stirilor locale |
Harta Sibiu(in curand harta multimedia) |



