|
|
Targul de case traditionale din România / Sibiu 2011729 afisari17 iulie 2011
1 zi
17 iulie 2011
Complexul Naţional Muzeal ASTRA organizează o nouă ediţie a Târgului de case tradiţionale, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, duminică, 17 iulie 2011, începând cu ora 12,00. Începând din anul 2009, în cadrul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului s-a organizat Târgul de case tradiţionale din România, cu scopul de a încuraja construirea, în zonele cu potenţial turistic, a caselor de locuit sau de vacanţă, după tiparele arhitecturale locale, cu folosirea materialelor de construcţie corespunzătoare zonei de proximitate, a tehnicilor locale de construcţie, izolaţie şi ornamentare. Un alt argument a fost acela că, în cadrul programelor de finanţare cu fonduri europene nerambursabile, se acordă un anumit punctaj acelor proiecte care promovează valorile tradiţionale locale. Ediţia din acest an propune o abordare ce aparţine studenţilor la arhitectură din Iaşi, care evidenţiază valorile arhitecturii tradiţionale româneşti în cadrul expoziţiei de grafică ”Spatiul arhitectural tradițional românesc”. Cei care doresc să se inspire din planurile caselor româneşti tradiţionale pentru construirea unor locuinţe proprii vor putea achiziţiona broşura Monumente de arhitectură tradiţională în Muzeul ASTRA. ![]() Organizator: CNM Astra Locatie: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Sibiu
Alte evenimente Duminica, 17 iulie 2011
|
Harta Sibiu(in curand harta multimedia) |



