SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING


  Turnul Sfatului

Piata Mare Nr 1

 Orice sibian, întrebat fiind ce ar fi de vizitat în Sibiu îţi va răspunde fără să stea pe gânduri că Turnul Sfatului. La o simplă căutare pe Google despre Sibiu cele mai multe răspunsuri îndeamnă spre Turnul Sfatului. Fără îndoială că Turnul este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Sibiului. Şi pe drept cuvânt, Turnul Sfatului se află în centrul oraşului încă de când au fost puse primele cărămizi pentru construcţia burgului lui Hermann, iar de atunci a rămas să crească odată cu el.

Turnul Sfatului din SibiuÎn realitate însă Turnul Sfatului este puţin mai tânăr decât Sibiul, el apărând pentru prima oară menţionat în documentele istorice în perioada 1224 – 1241, odată cu cel de-al doilea şir de fortificaţii al cetăţii, în timp ce Sibiul este menţionat pentru prima oară în 1191. În acele vremuri, Turnul avea doar patru etaje şi servea ca fortificaţie a porţii de intrare din cea de-a doua serie de fortificaţii a cetăţii Sibiului. Pentru că se afla situat chiar lângă clădirea în care se aduna “sfatul oraşului” a primit numele de Turnul Sfatului. De-a lungul timpului, clădirea Turnului a avut multe de suferit pentru a ajunge în forma pe care o are astăzi. La doar două secole după ce a fost construit, se prăbuşeşte în urma uni cutremur puternic. Doi ani mai târziu, în 1588 el este reclădit. Baza lui şi parterul, care astăzi deserveşte trecerii pietonale din Piaţa Mare spre Piaţa Mică, iar în epoca medievală trecerea din Oraşul de Sus spre Oraşul de Jos, au rămas nemodificate din epoca aceea. Partea superioară a clădirii a suferit însă modificări importante. La un moment dat în istorie, acoperişul avea o formă piramidală, pentru ca după să primească patru turnuleţe pe margini. Forma lui de astăzi, cu un singur turn în mijloc, datează 1824. Ultimele reparaţii, Turnul Sfatului le-a suferit în 2006 când a fost inclus în programul primăriei de reabilitare a întregului centru istoric al Sibiului pentru evenimentul Sibiu Capitală Culturală Europeană în 2007.

Deasemenea, în trecut a fost folosit ca punct de observaţie în caz de incendii, fortificaţie, depozit de cereale, arest sau muzeu de ştiinţe naţionale. În secolul XX, Turnul Sfatului a mai adăpostit şi o expoziţie de arme medievale.

Sibiu: Turnul Sfatului, Piata MicaÎn zilele noastre, Turnul Sfatului este, aşa cum şi merita, muzeu. Intrarea în Turn se face printr-o uşă de mici dimensiuni, iar urcuşul spre vârf cu ajutorul unei serii de scări dispuse concentric. Un bilet de vizitare costă zece mii de lei vechi, echivalentul a aproximativ 35 de eurocenţi, plata făcându-se la primul nivel. Scările sunt din lemn gros, fiecare etaj oferind vedere în exterior prin câte una sau două ferestre de foarte mici dimensiuni. Aici se poate observa şi gosimea zidurilor care îl susţin, grosime ce diferă de la bază până la vârf, descrescând de la aproximativ un metru până la aproape o jumătate de metru. În penultimul etaj el adăposteşte mecanismul de funcţionare al ceasului care dă ora exactă de câteva secole în Piaţa Mare şi după care sute de sibieni se ghidează în fiecare zi. Din vârful lui, înălţime echivalentă cu cea a unei clădiri cu şapte nivele, se poate vedea cea mai frumoasă panoramă a Sibiului, deschizând vederea spre toate cele patru zări. Spre sud, se vede o parte a Pieţii Mari, centrul, cartierul Vasile Aron, dar şi o privelişte deosebită a Munţiilor Făgăraş, în zilele senine. Spre est şi nord priveliştea se deschide spre Gara Sibiu, Dealul Guşteriţa şi cartierul Terezian. Ultima parte, cea dinspre vest arată cea mai mare parte a oraşului, cu Piaţa Mare, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Parcul Subarini şi o parte a Munţilor Apuseni.

Monument istoric şi emblemă a oraşului, Turnul Sfatului reprezintă pentru sibieni atât o coloană de susţinere cât şi axul central în jurul căruia se învârte toată viaţa din centrul istoric.

Turnul Sfatului
Articol realizat de Stefan DOBRE pentru www.sibiul.ro


Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestui obiectiv turistic ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




XOXO ( 28.10.2009 06:51 )
ff frumos dar puteau fi mai multe informatii.....in orice caz pe mn ma ajutat l scoala


      

cristinuta ( 22.12.2009 11:28 )
Este foarte interesant ce scrie dar se putea sa intre in mai multe informatii, dar este bine si asa . :D


      

Cladiri Istorice
( actualizat in 07 01 2009 03:03 )
Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 01 septembrie 2010 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 19 05 2010 09:37 )
Programul la cinema
Programul la cinema
(27.08.2010 - 02.09.2010)

Predators | Predators Predators (2010)
Predators

Regizor : Nimród Antal
Actori : Adrien Brody, Alice Braga
Gen : Actiune, Aventuri, Horror, SF, Thriller

Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 septembrie 2010 )
Sibiu Video
( actualizat in 02 09 2010 06:14 )
Sibiu Auto Moto Tuning Show 2010Crispus la Festivalul Medieval Cetati Transilvane Sibiu 2010Calfele calatoare la Festivalul Medieval Cetati Transilvane 2010Festivalul branzei si al tuicii Rasinari 2010Nagual la Festivalul Medieval Cetati Transilvane 2010Corvinia la Festivalul Medieval Cetati Transilvane 2010Zanele Zalaului la Festivalul Medieval Cetati Transilvane 2010Gegants de Badalona la Festivalul Medieval Cetati Transilvane 2010Festivalul Medieval Cetati Transilvane - Andrada (Zalau, Romania)
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter