|
|
Catedrala EvanghelicaPiata Huet
Biserica Evanghelică este una dintre cele mai impunătoare clădiri din centrul istoric al oraşului Sibiu, şi asta datorită înălţimii turnului acesteia ( cel mai înalt din Transilvania-peste 73 de metri ) vizibil din aproape oricare parte a oraşului. Imaginea bisericii evanghelice din Sibiu este cel mai des întâlnită pe cărţile poştale cu imagini din orşul Sibiu.
Biserica este cunoscută mai ales pentru orga din interiorul impresionant, o orgă în stil baroc realizată de ![]() Impresionanta clădire este un amplu edificiu în stil gotic, cu planul format dintr-un cor poligonal compus din trei travee, flancat la nord de o sacristie; urmează spre vest un transept, apoi nava centrală şi cele două laterale, în vest a fiind construit turnul masiv, înglobat în cele din urmă într-un nartex format, la rândul său, din trei nave. Aspectul bisericii a fost modificat pe latura sudică după 1474, când s-a hotărât transformarea bazilicii într-o biserică-hală. S-a supraînălţat astfel peretele exterior sudic, iar în interior, prin transformarea structurii zidului, s-a format o tribună laterală prevăzută cu boltă stelată. Biserica evanghelică din Sibiu, una dintre cele mai monumentale lăcaşuri de cult gotice din România, prezintă o importanţă deosebită deoarece, aşa cum arăta academicianul român Virgil Vătăşianu, realizează pentru întâia oară îmbinarea bazilicii arhaice cu o elevaţie gotică matură. În partea de nord-est a monumentului se află uşa de acces la sacristie, care are încastrat în zidărie un detaliu al unei uşi în stil renascentist , provenit foarte probabil din casa comitelui Albert Huet, blazonul său fiind datat în 1595. Deosebit de valoros şi bogat este inventarul mobil al bisericii evanghelice. Chiar dacă o serie de vase de cult din argint aurit, opere ale unor vestiţi meşteri sibieni, precum Sebastian Hann, nu sunt accesibile publicului, alte piese de mare valoare pot fi admirate în biserică. In cor, în axul bisericii se află una din cele mai frumoase cristelniţe de bronz existente în ţara noastră. Are forma unui potir cu talpă, picior, nod şi bazin, fiind decorat cu o serie de inscripţii cu minuscule şi majuscule gotice. Este opera meşterului Leonhardus din anul 1438. Reproducerea partiala sau completa a continutului www.sibiul.ro este interzisa fara acordul scris din partea noastra. ![]()
Anonymous ( 14.09.2008 04:54 )
am ascultat orga in aceasta biserica si toata fiinta,toate celulele corpului mi-au vibrat, am avut o senzatie de fior divin in toata fiinta mea si vreau sa ma reantorc , am ramas cu un dor in suflet
![]() ![]()
Werner ( 12.02.2009 10:45 )
Aici au fost botezati 4 copii de ai mei(din 5).Mi-e tare dor de Sibiu-Hermannstadt-ul meu.
![]()
meister martin ( 22.02.2009 06:02 )
biserica care ma fascinat din copilarie,serbarile de craciun cu bradul falnic din interiorul bisericii,muzica divina a orgii,toate acestea ma faceau sa visez la stramosii mei care cu sute de ani in urma si-au parasit tara si au venit aici,pentru a-si construi o noua tara,si au reusit,nu numai sa zideasca cetati dar si schimbe mentalitati,pacat ca acum o mare parte ne-au parasit...
![]()
Anonymous ( 08.12.2011 06:21 )
daca scriea si cate trepe are turnul catredal evanghelistera foarte bine poate sami raspunda si mie cn cn
![]()
Anonymous ( 25.07.2012 10:54 )
interesant... mergea si o adresa sau un punct pe harta pentru o localizare mai usoara pentru cei care nu au ajuns inca prin Sibiu si nu cunosc \"Centrul Vechi\"
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |