SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING




Comuna Rosia

  • Current rating: 3.7 ( voturi)
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
3.7 (26 voturi)
Loading


Situată în partea de sud a Podişului Hârtibaciului, pe cursul inferior al râului Zăvoi, la 16 km est de municipiul Sibiu, pe drumul judeţean modernizat Sibiu-Vurpăr, comuna Roşia este una dintre cele mai întinse din judeţ. Atestată documentar la 1327, are în componenţă şase sate (Roşia, Caşolţ, Cornăţel, Daia, Nou, Nucet) şi o populaţie de peste 5.000 de locuitori.

Aşezarea a fost locuită încă din epoca primitivă, de atunci datând obiectul de lut ars lustruit şi ştampila de lut descoperite în vatra satului. Cel mai important obiectiv turistic al localităţii este Biserica Evanghelică-Lutherană (începutul secolului al XIII-lea), monument în stil romanic, cu patru travee, care şi-a păstrat nealterat planul bazilical format din trei nave, cor şi absidă semicirculară. Cu toate că a suferit unele modificări în elevaţie (bolţile fiind de dată mai recentă), clădirea reprezintă un valoros exemplar al celor mai vechi bazilici romanice scurte din zona Sibiului şi a bazinului Hârtibaciului. Din incinta fortificată ridicată la începutul secolului al XVI-lea se mai păstrează un turn (folosit în prezent ca şi clopotniţă) şi portalurile romanice din nord şi vest, în timp ce arcadele dintre nave au fost ulterior astupate.
De asemenea, în centrul de comună este amplasat “Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial”, realizat în 1923 din fier forjat şi bronz, împrejmuit fiind cu stâlpi de beton uniţi prin lanţuri metalice. Obiectivul memorial a fost ridicat ”În cinstea eroilor căzuţi pe aceste locuri în războiul 1916-1918”, aşa cum stă înscris chiar pe frontispiciu.

Chiar dacă născut la Arad în anul 1933, una dintre cele mai pitoreşti personalităţi ale locurilor rămâne Eginald Norbert Schlattner, scriitor de limbă germană din România, pastor luteran în Roşia şi preot în Penitenciarul Gherla, numit “Ambasador cultural al României” în anul 2002. Romanul său de referinţă “Cocoşul decapitat”, scris în 1998, a fost ecranizat de Radu Gabrea, apărând în 2007 pe marile ecrane. În satul Roşia, există o şcoală generală şi o grădiniţă.
Articol realizat de Ion GIRNOD pentru www.sibiul.ro
Ai ceva de comentat ?