SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING




Comuna Vurpar

  • Current rating: 0.9 ( voturi)
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
0.9 (45 voturi)
Loading


Aşezare situată la 27 km nord-est de Sibiu, pe un drum judeţean modernizat (DJ 106), comuna Vurpăr este în prezent una dintre cele mai sărace localităţi ale judeţului, având un buget anual de nici 5.000 de euro. Cu toate că aici s-au aşezat primii saşi din judeţul Sibiu, în ultimii ani aceştia au emigrat masiv. Aşa se face că locul saşilor a fost luat aproape exclusiv de către rromi, populaţie care a ajuns cam la aceeaşi pondere cu românii, în rândul celor circa 2.400 de locuitori.

Dincolo de aceste realităţi cotidiene, localitatea are însă o istorie extrem de bogată, cu numeroase vestigii datând din epoca bronzului şi din neolitic. Astfel, în apropiere de sat, în “Pădurea copiilor”, a fost descoperit un topor neolitic de piatră lustruit şi neperforat în formă triunghiulară.
La locul numit “Radeburg” s-au descoperit în 1877 trei seceri de bronz cu cârlig precum si două cercuri de butuci de roţi din acelaşi metal. Tot în vatra satului au mai fost găsite o secure plată de aramă, un ac de bronz alături de nouă brăţări, un vârf de lance şi o sabie de fier.

Cel mai important obiectiv turistic al aşezării este de departe Biserica Evangelică, una dintre cele mai vechi bazilice romanice din Transilvania. Atestată documentar la 1296 sub numele de “Villa Heoholm”, biserica păstrează cele trei nave romanice şi corul, doar absida fiind înlocuită în secolul al XV-lea cu un altar poligonal, ulterior (în 1750) fiind construit în vest şi turnul. Luneta portalului de nord este decorată în relief cu pomul vieţii, încadrat de un leopard în dreapta şi de o fiinţă fantastică, având cap de leu şi corp de peşte, în stânga. Împreună cu relieful apropiat ca formă de la Ocna Sibiului, sunt singurele reprezentări de acest fel ale stilului romanic de la noi. Din vechea fortificaţie se mai păstrează doar un bastion pe latura de nord, precum şi unele porţiuni ale incintei de apărare. Vurpăr este locul de origine al medicului, avocatului şi scriitorului Ion Banea (1905-1939), progonit şi apoi asasinat de regimul carlist din cauza simpatiilor sale profound legionare.

Comuna dispune de o şcoală generală, o grădiniţă, precum şi de un aşezământ staţionar afiliat Crucii Albastre Internaţionale cu sediul la Berna. Centrul, denumit “Insula Speranţei”, este destinat consilierii şi psihoterapiei persoanelor dependente de alcool, droguri şi medicamente. Cu o economie foarte slab dezvoltată, în care dominantă este agricultura, activităţi precum cultivarea pământului şi creşterea animalelor rămân singurele îndeletniciri ale localnicilor.
Articol realizat de Ion GIRNOD pentru www.sibiul.ro
Ai ceva de comentat ?