SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



 

Ziua Internatională a Poeziei

987 afisari

20 martie 2009
1 zi
20 martie 2009


Vineri, 20 martie 2009, va avea loc la sala de conferințe a ”Casei Artelor” din Sibiu, Piața Mică, nr. 21, o întâlnire cu tema Sibiu – Cetatea poeziei, poezia cetății, la care sunt așteptați să participe toți cei pasionați de poezie. Invitații speciali ai manifestării sunt poeții Rita Chirian și Radu Vancu și doamna Mirela Ocinic, conferențiar la Facultatea de Litere și Arte a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, șefa Catedrei de Limba și Literatura Română.

Autor a două volume de versuri – Poeme pentru Camelia și Biographia Litteraria – și al monografiei Mircea Ivănescu. Poezia discreției absolute, Radu Vancu este unul dintre cei mai apreciați poeți ai generației 2000 și un critic literar de certă valoare. Despre cel mai recent volum de poezie publicat de Radu Vancu, citim în Observator cultural, într-o cronică semnată de Șerban Axinte : ”Cel de-al doilea volum de versuri al lui Radu Vancu, Biographia litteraria, apărut în acest an la Editura Vinea, pare a trimite, prin titlu, catre o chestiune mult dezbătută în ultimii ani: reiterarea biografismului in poezie. Nu putem insa afirma ca poetul se limitează doar la aceasta tendinta ce are toate sansele sa devina un loc comun al liricii actuale. Din contra, avem de-a face cu un autor care stie sa-si „programeze“ discursul, sa-l extindă pe mai multe paliere, astfel incit biografia sa literara sa insemne in primul rind o suma de experiențe livrești sublimate într-un confesionar tulburător, hipermnezic.”

Rita Chirian a primit Premiul Național de Poezie ”Mihai Eminescu” - opera prima pentru volumul Sevraj, publicat în 2006 la Editura Vinea, volum despre care criticul literar Andrei Terian scria, în revista Cultura : ”In fond, „Sevraj“ pariază tocmai pe acest joc dublu intre îmbrățișarea voluptuoasa si corodarea lucida a clișeului. Dovada chiar trama volumului, care mixează doua istorii obișnuite: una e povestea unei fete dintr-un târg insipid de provincie care ajunge într-un alt târg insipid de provincie; cealaltă este povestea unei autoare care scrie cuminte atunci când vrea sa scandalizeze și care scandalizează atunci când vrea sa scrie cuminte. De altfel, legătura dintre cele două întâmplări o asigura chiar clișeul – mai exact, teama ca nu cumva clișeul existențial sa se transforme în clișeu literar.”  

Organizator al Colocviului Național Studențesc Lucian Blaga”, autor, printre altele, al volumului Fantasticul în povestirea și nuvela românească, apărut în 2002 la Editura Imago, doamna conf. univ. dr. Mirela Ocinic este un rafinat cititor - și exeget - de poezie.

Sărbătorită în fiecare an în data de 21 martie, Ziua Internațională a Poeziei face parte din calendarul anual UNESCO. Complexul Național Muzeal ”ASTRA” a organizat în mod constant, în ultimii ani, manifestări dedicate acestei zile, prin recitaluri, concursuri de poezie sau sesiuni de comunicări științifice, astfel încât, și în anul 2009, ”Casa Artelor” este casă bună și pentru poezie. (Ovidiu Baron)


 




Organizator: Complexul Național Muzeal ”ASTRA”


Locatie: ''

Ai ceva de comentat ?

Da o nota ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5






Poza Zilei Sibiu - Festivalul Medieval Sibiu 2019

Festivalul Medieval Sibiu 2019
~ 16 decembrie 2019 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 26 august 2019 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 27 08 2019 08:17 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter