|
|
Duathlon Challenge Sibiu 2015809 afisari27 septembrie 2015
1 zi
27 septembrie 2015
Duathlon Challenge – ciclism şi alergare într-o competiţie inedită După succesul Night Cross Challenge, un nou eveniment din seria Sibiu Challenge va avea loc pe 27 septembrie 2015 în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Este vorba de Duathlon Challenge, o competiţie inedită pentru Sibiu, prin care organizatorii le propun tuturor sibienilor un mod plăcut şi antrenant de a face mişcare, în cadrul unui concurs de îmbinare a alergării cu ciclismul. Evenimentul se află la cea de-a doua ediţie și își dorește să promoveze combinarea a două ramuri sportive în cadrul unui concept interesant și provocator, alergarea și mersul pe bicicletă. Toţi participanţii vor avea de parcurs un traseu prestabilit de 20, respectiv 30 km, cu startul din zona scenei de pe lac. Evenimentul, organizat alături de Asociaţia Tură în Natură, va debuta duminică, 27 septembrie 2015, începând cu ora 09.00 în zona scenei de pe lac, iar în jurul orei 10.00 se va da startul competiţiei. "Anul acesta traseul Duathlon Challenge va trece prin unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale judetului Sibiu, cătunul Trăinei; la nici 10 km de oraş se află un cătun cu doar 10 case dintre care doar o parte sunt locuite. Într-un decor, încă salbatic, aşezat în apropierea satului Răşinari, printre păşuni, livezi şi pădurile ce încep să urce spre Păltiniş, această locaţie, parte a traseului competiţiei, aşteaptă să fie descoperită de concurenţii Duathlon Challenge 2015.", a declarat Răzvan Morariu din partea Tură în Natură, coordonatorul sportiv al proiectului. Iubitorii de mişcare se pot înscrie la una dintre cele cinci categorii de concurs: 1. MASCULIN ( 2 concurenţi de sex masculin + o bicicletă) – traseu 20 km; 2. FEMININ (2 concurenți de sex feminin + o bicicletă) – traseu 20 km; 3. MIXT ( 1 concurent de sex masculin + 1 concurent de sex feminin + 1 bicicletă)– traseu 20 km; 4. FAMILY (1 părinte/membru al familiei + 1 copil + 2 biciclete ) – traseu 20 km; 5. EXTREME (3 concurenţi open + 2 biciclete) – traseu 30 km. Vârsta minimă de participare este de 14 ani, excepţie făcând categoria Family. Înscrierile se fac online până în 24.09.2015 ora 22.00 pe site-ul www.acceptaprovocarea.com. Proiectul este organizat în colaborare cu Asociaţia Tură în Natură, în parteneriat cu ANDU, Aria Sport, Visma, Alpha Aftermarket și este sprijinit de Promo Management, Printcenter, Supporter, Shopping City Sibiu, Sibiu 100 % şi Radio Impuls. ![]() Locatie: Muzeul Astra din Padurea Dumbrava ![]()
Anonymous ( 24.09.2015 11:10 )
Acum! Venituri imediate, din prima luna! 100-285 de euro lunar! Avem nevoie urgent de oameni seriosi si interesati de o colaborare in timpul liber sau full-time, la alegere, pentru castiguri rapide, 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), chiar din prima luna! Cerem si oferim seriozitate totala! Pentru mai multe detalii, contactati imediat unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: carmen_otilia@yahoo.com
![]() ![]() ![]() ![]()
Anonymous ( 24.09.2015 01:09 )
Vrei să lucrezi acasă (pe calculator) īn timpul liber? Acum ai posibilitatea să-ți asiguri un venit suplimentar lunar de pānă la 300 de euro. Nu este necesară experiența. Instruirea se face gratuit prin mail. Plata cāștigurilor realizate este garantată prin contract legal de comision. Pentru detalii suplimentare trimite un mesaj cu textul INFO la adresa de email: nicufarcas@gmail.com
![]()
Anonymous ( 25.09.2015 09:33 )
cenzura ,apucativa de marile proiecte de stadionu olimpic 50 000 locuri de spitalu regional,de sala polivalenta [10 000 locuri ] de sediu teatrurului ca sta cam de mult balariile pe viitoru amplasament si da o nota discordanta cu ce este sibiu perceput in lume si europa in special ,apucativa dacva tot va laudati ca avem buget excedentar si cumulat cu ce primim la rectificare de la guvern condus de toasi de la psd avem banet d putem construi ce ne propunem ca si viitoare capitala regionala ,si musai DECONCENTRATELE inapoi la matca [sibiu ]1000 locuri de munca vindute
![]() Alte evenimente Duminica, 27 septembrie 2015
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |