O nouă rundă de hard-enduro autentic la Sibiu. Vezi cum te poţi înscrie la HECS 2013!
1,2,3 Staaaart! Începând cu data de 20 martie 2013, s-a dat liber înscrierilor pentru HECS 2013.
După succesul ediţiei HECS 2012, Black Ryders organizează anul acesta la Sibiu o nouă rundă de hard enduro autentic. HECS 2013 a ajuns la cea de-a şaptea ediţie, reprezentând totodata cea de-a treia etapă din Campionatul Naţional de Hard Enduro al României.
Între 2-4 august 2013, concurenţi din toată ţara şi de peste hotare îşi vor da întâlnire la Sibiu pentru a-şi demonstra talentul şi îndemânarea pe parcursul celor trei zile de competiţie. Organizatorii le-au pregătit participanţilor la cele trei categorii de concurs – PROFI, HOBBY, AMATORI – o serie de surprize: un Prolog dificil şi spectaculos desfăşurat în parcarea Shopping City Sibiu şi două zile de traseu off-road în pitoreasca zonă din împrejurimile Sibiului.
Toţi cei care doresc să ia parte la competiţie, se pot înscrie online pe site-ul evenimentului www.hecs.ro. Până la data de 15 aprilie 2013, taxa de participare va fi la valoarea sa minimă.
Hard Enduro Competition Sibiu (HECS) este o competiție sportivă, înscrisă în Calendarul Federaţiei Române de Motociclism, organizată cu scopul de a promova hard-enduro-ul în rândul tinerilor și de a-i îndruma spre performanță într-un mod responsabil. Evenimentul este realizat cu sprijinul Promo Management, IXS România, Edris, My Moto şi CalendarEvenimente.ro. Aşa cum ne-am obişnuit, partenerul oficial al ediției este Shopping City Sibiu.
Organizator:
Black Ryders