SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



 

Ceramica din transilvania - traditie, arta si modernitate

4263 afisari

x
x
...
x
x
04 septembrie 2010
86 zile
28 noiembrie 2010


Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil Sigerus”, din cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA, Sibiu, are plăcerea să Vă invite sâmbătă, 4 septembrie 2010, orele 1700 la vernisajul expoziţiei Ceramica din Transilvania. Secolele XVII-XXI, care va avea loc la Casa Artelor, Piaţa Mică, nr.21.

Ceramica decorativă transilvăneană a trezit interesul specialiştilor, colecţionarilor şi pasionaţilor de artă, în special datorită frumuseţii şi originalităţii ei, fiind un subiect central, frecvent întâlnit în cadrul simpozioanelor internaţionale. Graţie splendorii sale, ceramica decorativă este întâlnită în întreaga Europă. Din acest motiv intenţia noastă a fost de a valorifica expoziţional nu doar colecţia Muzeului de Etnografie Săsească „Emil Sigerus”, care cuprinde cea mai completă şi valoroasă colecţie de ceramică (4.000 de piese), alcătuită din donaţii şi achiziţii realizate de Ulbrich Joszef, Karl Erwin Ulbrich, Mathias Speck, Johann Miess, Martin Reschner, Franz Zimmerman, Friedrich Teutsch, Julius Bielz, Misch Orend, Wilhelm Richter, Hedwiga Ruşdea, Carl Engber, ci şi piese reprezentative care aparţin muzeelor din ţară şi colecţiilor private.

Pentru elaboarea acestei expoziţii s-a colaborat la nivel ştiintific cu o serie de muzee si instituţii de cultură din ţară şi străinătate: Muzeul Naţional Brukenthal. Muzeul de Istorie „Casa Altemberger”, Sibiu; Muzeul Judeţean Mureş. Secţia de Etnografie şi Artă Populară; Muzeul Ţării Făgăraşului „Valeriu Literat”, Făgăraş; Muzeul Municipal Mediaş; Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca; Muzeul Etnografic din Răşinari, Sibiu; Muzeul Bavarez din München, Germania; Muzeul Transilvănean din Gundelsheim, Germania; Biserica Reformată din Ocna Sibiului; Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia şi colectii private, fiecare contribuind cu piese valoroase, fotografii, idei şi documente pentru completarea tematicii.

Unică prin dezvăluirea secretului de producţie şi a evoluţiei ornamentelor de-a lungul timpului, expoziţia urmăreşte, deopotrivă, prezentarea vaselor, nu doar ca obiecte de artă, ci şi ca obiecte uzuale, de ambientare a interiorului contemporan, sugerând oportunitatea unui studiu comparativ referitor la tipologia şi specificitatea ceramicii în întreg spaţiul european.

Alături de expoziţia de ceramică veche va avea loc şi vernisajul expoziţiei de ceramică contemporană, cu vânzare „Arta meşterului Leş Gabor”. Olarul combină caracteristici decorative, formale şi tehnice aparţinând prestigioaselor centre transilvănene (Baia Mare, Baia Sprie, Vama, Satu Nou, Bistriţa, Marpod, Chirpăr, Drăuşeni, Ţara Bârsei), criteriul de bază urmărit fiind cel estetic.

În cadrul vernisajului vor fi prezentate volumele „Ceramica de breaslă, habană şi manufacturieră din Transilvania”, versiunile română şi germană, pregătite editorial şi tipărite la Tipografia Honterus, care constituie rezultatul celei mai recente colaborări dintre cei doi autori, Karla Roşca şi Horst Klusch, ambii buni cunoscători ai ceramicii din Transilvania.

Organizatorii au pregătit o serie de surprize atât pentru cei mici, care vor putea asista la o demonstraţie de măiestrie în arta prelucrării lutului la roata olarului şi a pictării vaselor, dar şi pentru cei mari care vor putea achiziţiona piese de ceramică contemporane.

Expoziţia este deschisă publicului până în 28 noiembrie 2010, de marţi până duminică, între orele 10-18 (septembrie) şi 9-17 (octombrie-noiembrie).

Muzeograf,
Karla Roşca






Organizator: Muzeul Astra


Locatie: ''

Ai ceva de comentat ?

Da o nota ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5






Poza Zilei Sibiu - Sibiul De Odinioara 2019

Sibiul De Odinioara 2019
~ 21 august 2019 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 18 august 2019 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 18 08 2019 09:36 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter