SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



 

Gravura si carte franceza din colectia Brukenthal - Secolul al XVIII-lea

1492 afisari

x
...
x
06 septembrie 2012
29 zile
04 octombrie 2012


CABINETUL DE STAMPE ŞI DESENE
6 septembrie-3 noiembrie 2012

CURATORI: Dr. Maria Ordeanu, Gabriella Szigmond

Muzeul Naţional Brukenthal prezintă în sălile Cabinetului de Stampe şi Desene o selecţie de cărţi ilustrate şi gravuri, reprezentativă pentru interesul fondatorului muzeului, baronul Samuel von Brukenthal pentru cultura franceză.

Secolul al XVIII-lea a fost profund marcat de spiritul francez. Limba franceză era modalitatea de comunicare internaţională, deţinând aproape exclusivitatea în reşedinţele aristocratice ale timpului. Baronul Brukenthal vorbea curent franceza şi biblioteca sa stă mărturie pentru diversitatea şi multitudinea lecturilor sale. De la clasicii Antichităţii greceşti şi latine, la renumiţi cărturari ai Renaşterii şi scriitori reputaţi ai literaturii baroce, până la autorii la modă ai perioadei rococo şi ai clasicismului, biblioteca Brukenthal oferă cititorului privilegiat, delicii intelectuale.

În secolul al XVIII-lea, cartea a constituit una din componentele majore ale răspândirii cunoştinţelor dinspre elite spre cei mulţi, împlinind prin educaţie, idealul Secolului Luminilor. Ilustraţia gravată a acestor cărţi contribuia la sporirea înţelesului, oferind totodată o modalitate plăcută de vizualizare a cuvântului scris.
Micile ilustraţii, incluse în ample cadre decorative, rezumau cu virtuozitate spiritul lucrării ilustrate. Aceste ilustraţii erau de multe ori de mărimea unei frunze de viţă, de aceea au fost numite vignete. Artişti francezi renumiţi, precum François Boucher, Charles-Joseph Natoire, Hubert-François Bourguignon, cunoscut sub numele Gravelot, Charles Eisen - pentru a-i menţiona doar pe câţiva - au realizat sute de desene, puse la dispoziţia gravorilor şi editorilor pentru a ilustra cărţile publicate la Paris şi în alte centre tipografice europene. Cartea frumoasă, cartea ca obiect de artă, cuprindea alături de textul imprimat, ilustraţia gravată, ornamente tipografice şi legătura în piele cu ornamente aurii, purtând de multe ori blazonul proprietarului.

În expoziţie pot fi admirate ediţii princeps, ediţii de lux, dar şi reeditari şi contrafaceri ale unor lucrări celebre în Secolul Luminilor: „Metamorfozele” poetului latin Ovidiu (43-17), lirica lui Horaţiu (65-8), „Decameronul” lui Giovanni Boccaccio (1313-1375), „Ierusalimul eliberat” al lui Torquato Tasso (1544-1595), satirele lui Regnier (1573-1613), dramaturgia lui Pierre Corneille (1606-1684) şi a lui Molière (1622-1673), fabulele lui Jean de La Fontaine (1621-1695), „Aventurile lui Telemaque” de Fenelon (1651-1715), „Templul din Cnide” de Montesquieu (1689-1755), operele lui Voltaire (1694-1778), Rousseau (1712-1778) şi Marmontel (1723-1799), precum şi faimoasele „Săruturi” ale lui Dorat (1734-1780).

40 de gravuri-ilustraţii de carte, semnate de cei mai cunoscuţi gravori ai secolului al XVIII-lea întregesc expunerea.

Expoziţia a fost realizată prin colaborarea Cabinetului de Stampe şi Desene şi Biblioteca Muzeului Naţional Brukenthal, cu susţinerea Institutului Francez din România şi a Lectoratului de Franceză de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.




Organizator: Muzeul National Brukenthal


Locatie: Piata Mare, Sibiu

Ai ceva de comentat ?

Da o nota ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5






Poza Zilei Sibiu - Raliul Sibiului 2020

Raliul Sibiului 2020
~ 19 mai 2024 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 17 august 2020 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 17 08 2020 11:43 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter