Page 1 of 1

Ioana Postelnicu: Orasul Minunilor.(Sibiu) 1957

PostPosted: 01.04.2011 11:07
by Retras la cerere
1.

Ioana Postelnicu: Orasul Minunilor. Bucuresti. Editura Tineretului.1957 334 pg

Orasul= Sibiu descoperit prin ochii copilului Andrei, care vine vara la bunicul sau aici, undeva pe Str. Elisabetha/9 Mai - -Fingerling-Platz/Piata Aurarilor.
Este ff. importanta si interesanta..Numai asa intelegeti oarece din ORAS, daca cititi...

KLICK pe imagine, apoi colt-dreapta sus dreptunghi-cu-sageata, inca o data KLICK:


ar fi de dorit, cineva, fie Biblioteca Astra (care nu prea mai are ONLINE de exemplu seria de Personalitati-din Cibinium-Hermannstadt/Nagyszeben/Sibiu, asa cum a avut-o pana acum cca 2 ani), fie o persoana particulara, sa ia si sa fotografieze simplu TOATA CARTEA cu text.-si-imagini si s-o puna aici COMPLET.Merita..

Fiecare sibian ar trebui s-o aiba si s-o citeasca. Si mai ales s-o citeasca seara-de-seara ca pe o rugaciune, copiilor lui si copiilor-copiilor lui...numai asa se intelege de ce ORASUL ACESTA FASCINANT ESTE IUBIT in mod exclusivist (Sibiu & Restul-Lumii-Sloboda)
numai asa incep sa creasca radacinile-loco stropite cu dragoste si grija zi-de-zi...


Eu nu o am din pacate, as fi facut-o...


Ioana Postelnicu



Ioana Postelnicu (pseudonim al Eugeniei Banu; 18 martie 1910, Poiana Sibiului, judeţul Sibiu - 28 noiembrie 2004, Bacău) este o prozatoare. Este fiica Evei (născută Albu) şi a lui Constantin Banu al Lesii de pe Vlaşini, staroste al curelarilor sibieni. Învaţă la Institutul Călugăriţelor Ursuline (1917-1920) şi la Liceul „Domniţa Ileana" din Sibiu (1920-1928). S-a înscris la Facultatea de Litere din Cluj, însă după 2 ani (1928-1930), căsătorindu-se, se transferă la Facultatea de Litere din Bucureşti, dar renunţă la studii. În perioada 1940-1944 a deţinut funcţia de secretar literar al Teatrului Naţional din capitală, iar între 1946 şi 1948 a fost inspector de teatru la Departamentul Artelor şi gazetar la „Naţiunea".



Debutează cu nuvela Ioana în „Vremea" (1938). Semnează şi Bogdana Postelnicu sau Sergiu Duşescu. În 1995 i s-a decernat Premiul Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate, în 1997 Premiul Opera omnia al revistei „Ateneu", iar în 2001 Ordinul „Serviciul credincios" în grad de Cavaler şi Ordinul „Pentru merit" în grad de Comandor.



Încă de la începuturile sale literare, Postelnicu pătrunde în ambianţa cenaclului Sburătorul, formându-şi personalitatea sub auspiciile lui E. Lovinescu. În Aqua forte (1941) Lovinescu mărturisea că, de la primele pagini pe care tânăra le-a citit în cenaclu, a trăit „momentul în adevăr al deschiderii la viaţă a unui talent". Paginile făceau parte din primul roman, Bogdana (1939), pe care E. Lovinescu îl considera „de o maturitate de expresie artistică destul de rară". O apreciere similară făcea şi Vladimir Streinu, relevând că romanul atestă „o maturitate de expresie, unduioasă şi fermă, după trebuinţă, ca şi o pătrunzătoare observaţie interioară, fie a senzaţiilor celor mai fugitive, fie a dezvoltărilor sufleteşti aproape halucinatorii". Introspecţia sufletului feminin are subtile infuzii de lirism, păstrându-se într-un plan epurat al emoţiilor erotice, tensiunile izvorând din convorbirile dintre un bărbat şi o femeie.



Bine primit a fost şi cel de-al doilea roman, Beznă (1943; Premiul Societăţii Scriitorilor Români şi Premiul „I. Al. Brătescu-Voineşti" al Academiei Române). Protagonista, Marta, se zbate în căutarea adevăratei iubiri, dar speranţa fericirii se năruie dramatic. Zbuciumul ei e surprins cu o mare putere de analiză a sufletului feminin. Într-o activitate de şase decenii, scriitoarea s-a impus prin disponibilitatea de a parcurge variate registre epice, de a apela la diferite modalităţi compoziţionale, abordând nuvela şi romanul, reportajul şi povestirea, jurnalul de călătorie şi memorialistica literară.



A fost tentată şi de dramaturgie, scriind, în colaborare cu Tiberiu Vornic, piesa Împărătiţa lui Machidon (1955). În epoca dominată de realismul socialist, a plătit şi ea tribut tezismului ideologic în romanele Pădurea Poenari (1953), Oraşul minunilor (1957), Frank and Smith Company (1982). Distanţarea de coerciţiile ideologice se observă în scrierile pentru copii - Şerfi (1958), Toate au pornit de la... păpuşă (1972; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Braşov), Ce ne povestesc Milena şi Crina (1982) - ca şi în memorialistica autobiografică şi de călătorie - Roată gândului, roată pământului (1977) şi Seva din adâncuri (1985).



De o cu totul altă factură şi integrând altă substanţă este ampla construcţie epică Plecarea Vlaşinilor (1964), continuată de întoarcerea Vlaşinilor (1979; Premiul „Ion Creangă" al Academiei Române) şi de Urmaşii Vlaşinilor (1999). În locul analizei psihologice şi al ambianţei citadine, autoarea aduce o dramă zguduitoare din lumea oierilor sibieni în anii premergători răscoalei lui Horea. Evocând destinele strămoşilor săi, ca o adevărată urmaşă a baciului Alexa Banu, conducător al Vlaşinilor, Postelnicu asigură romanelor autenticitate şi fior participativ. Comunitatea Vlaşinilor este zugrăvită, într-un fel, din interior, fără a fi pierdute din vedere ritmurile dintotdeauna, ambiţionând să se configureze într-o viziune mitică.



Plecarea Vlaşinilor se axează pe un conflict istoric, resuscitând confruntarea dintre comunitatea ciobanilor români din zona muntoasă a Sibiului şi stăpânirea habsburgică ce încerca să-i silească să adopte „uniaţia" cu biserica romano-catolică, pentru a-i despărţi de neamul lor de dincolo de munţi. Vlaşinii sunt „dăruiţi" de Maria Tereza oraşului Sibiu, oierii fiind obligaţi să plătească noi biruri şi arende către guvernatorii saşi. Obştea Vlaşinilor încearcă să reziste, dar este nevoită să ia calea pribegiei, să treacă munţii în Ţara Românească. Nenorocirea e provocată însă de Nicolae Branga, un ticălos care vrea să se îmbogăţească şi să parvină prin ruinarea celorlalţi. El îi trădează, uneltind cu autorităţile hasburgice prinderea şi executarea conducătorilor comunităţii româneşti. Branga triumfă pentru scurt timp, deoarece răzbunarea celor scăpaţi din dezastru îl va zdrobi chiar în momentul în care devenise căpetenia comunităţii.



Întoarcerea Vlaşinilor răstoarnă cronologia evenimentelor, „înviindu-l" pe Branga şi înfăţişându-l ca pe un mare afacerist în climatul fanariot din Ţara Românească. Abia în finalul romanului, când revine cu obştea în locurile de origine, Branga va fi pedepsit crunt. Ambele romane au o construcţie epică solidă, conturând un suflet colectiv, dar mai puţin individualităţi pregnante. Sugestiv e redată atmosfera burgului transilvănean, ca şi viaţa pastorală a Vlaşinilor, cu practici şi ritualuri vechi, unele pagini, ca acelea care descriu urcarea turmelor la munte, fiind adevărate poeme în proză. Evocând o lume patriarhală, Postelnicu a izbutit să imprime naraţiunii o expresivitate aspră, să încadreze cu naturaleţe arhaismele şi regionalismele.



După aceste vaste construcţii epice, scriitoarea face dovada unei imprevizibile energii, revenind la proza de analiză psihologică, cu volumul de nuvele Eternele iubiri (1986) şi cu romanul Remember (1995). Nuvelele par identice cu cele publicate cu mult timp în urmă, cum fuseseră Nedumerire, Eroarea, Drame mici etc. La o cât de sumară confruntare se constată însă că textele sunt structural diferite de cele anterioare. Păstrând doar aceleaşi titluri şi unele elemente ale conflictelor iniţiale, Postelnicu le-a rescris fără să le altereze substanţa prin adaptări şi actualizări forţate.



Datorită nuanţării investigaţiei psihologice, motivării mai subtile a dramelor sufleteşti, amplificării conflictelor şi a tensiunii epice, nuvelele din Eternele iubiri au o vibraţie mai profundă. Cu un titlu ce aminteşte de nuvela lui Mateiu I. Caragiale, romanul Remember se structurează pe alte coordonate, fiind o evocare limpidă şi totodată o confesiune despre psihologia feminină.



Opera



• Bogdana, Bucureşti, 1939;

• Beznă, Bucureşti, 1943;

• Povestea lui Toma Ferigă, Bucureşti, 1952;

• Pădurea Poenari, Bucureşti, 1953;

• Împărătiţa lui Machidon (în colaborare cu Tiberiu Vornic), Bucureşti, 1955;

• Oraşul minunilor, Bucureşti, 1957;

• Şerfi, Bucureşti, 1958;

• Adolescenţii, Bucureşti, 1962;

• Plecarea Vlaşinilor, Bucureşti, 1964;

• Toate au pornit de la... păpuşă, Bucureşti, 1972;

• Roată gândului, roată pământului, Bucureşti, 1977;

• Întoarcerea Vlaşinilor, Bucureşti, 1979;

• Ce ne povestesc Milena şi Crina, Bucureşti, 1982;

• Frank and Smith Company, Bucureşti, 1982;

• Seva din adâncuri, Bucureşti, 1985;

• Eternele iubiri, Bucureşti, 1986;

• Remember, Bucureşti, 1995;

• Urmaşii Vlaşinilor, Bucureşti, 1999.



Traduceri



• I. Popov, Familia, Bucureşti, 1950 (în colaborare cu Xenia Stroe);

• Alexandr Lukin, D. Polianovski, Frontul din umbră, Bucureşti, 1964 (în colaborare cu Igor Vascenco);

• Jakub Kolas, Mlaştina, Bucureşti, 1967 (în colaborare cu Maria Roth).
(copy-paste din net)



Georg Schoenpflug von Gambsenberg

Re: Ioana Postelnicu: Orasul Minunilor.(Sibiu) 1957

PostPosted: 03.04.2011 09:55
by dreamwind55
Am sa o caut la ASTRA...

Re: Ioana Postelnicu: Orasul Minunilor.(Sibiu) 1957

PostPosted: 04.04.2011 11:28
by sibian59
pentru Georg Schoenpflug von Gambsenberg:
o fotografie ce va trezi amintiri ... (3 apr, 2011)