Posts: 1701 Joined: 19.01.2004 12:34 Location: Sibiu, Romania
Posted: 18.05.2004 15:40
Ioana CAPATÎNA @ Ziarul Obiectiv wrote:Festivalul International de Teatru va avea un program foarte încarcat de evenimente pe parcursul celor zece zile de desfasurare .
Festivalului International de Teatru va fi o agresiune de spectacole în acest an, dupa cum afirma directorul sau, Constantin Chiriac. În perioada 28 mai - 6 iunie, vor fi zile când se vor desfasura si câte 30 de evenimente, încât fiecare coltisor din Sibiu va fi invadat de reprezentatii. În acest sens, vor fi amenajate peste 40 de spatii si vor fi implicate aproximativ 800 de persoane.
Cea de-a XI-a editie a acestui festival va fi deschisa de spectacolul "Odiseea" , produs de o trupa din Cehia cu foarte multi actori, eveniment urmat de un spectacol de dans, oferit în curtea Muzeului de Istorie, de o companie de dans foarte bine cotata din Franta. Organizatorii spun ca pentru a dansa la Sibiu, compania franceza a solicitat cel mai mare onorariu, de 15.000 de euro. O alta prezenta importanta este cea a teatrului Cameri din Tel Aviv, Israel, care e cel mai scump teatru din lume. Paradoxal, israelienii vor juca în seara urmatoare celei în care o trupa din Palestina va da o reprezentatie, actul cultural fiind un factor reconciliant între divergentele politice.
În cadrul festivalului va exista si o sectiune africana iar printre actanti se vor numara actori niponi, care îl vor juca pe Cehov.
Teatrul "Radu Stanca" a pregatit câteva premiere, printre care "Moi, Rodin" , cu premiera în 3 iunie, "Rusalka" , un spectacol de opera ce se va monta în muzeul din Dumbrava, în 4 si 5 iunie, "Satirycon" , de Petronius, în regia lui Mihai Constantin Ranin, la care îsi vor da concursul si elevii sectiei de Teatru ai Liceului "Onisisfor Ghibu" .
Locatiile tintite de organizatorii festivalului sunt si pivnitele Sibiului. "Încercam sa exploram undergroundul, aceasta specificitate a Sibiului, care este realmente o bogatie. Vom avea 2-3 spectacole în pub-uri, în discoteci, astfel încât tinerii sa primeasca si un alt fel de produs cultural" , a spus Constantin Chiriac, directorul Teatrului "Radu Stanca" si al festivalului.
Dupa cum spune Constantin Chiriac, Festivalul International de Teatru din acest an va avea multe spectacole/zi in multe locuri din Sibiu ... asta e bine pt ca mai demult pe forum in sectiunea Localuri va plangeati ca nu aveti unde sa mergeti ... acum timp de 10 zile aveti ceva in plus - spectacole peste spectacole , nici in cluburi nu o sa scapati de spectacolele organizate in aceasta editie .
Cu siguranta la sfarsitul festivalului voi face si un Album Foto cu poze de la diferite spectacole .
Posts: 1701 Joined: 19.01.2004 12:34 Location: Sibiu, Romania
Posted: 20.05.2004 12:31
Am facut rost de programul festivalului
Vineri - 28 MAI EVENIMENTE 16:30 M. Brukenthal Deschiderea oficiala a FITS 17.00 M. Bruckental Vernisaj expozitie, artist Moni Bodor SPECTACOLE 17:00 T. Gong Despre efectul daunator al tutunului (60 min), Akira Emoto (JP) 19:00 T. Radu Stanca Odiseea (60 min), I Cannot Hear Theatre (CZ) 21:00 Muzeu Istorie Cadenza si Anthère (35 min), Kelemenis (FR) CONCERTE 22:15 Piata Mare Black Roots (90 min), Black Roots (CM) 23:30 Piata Mare Concert (1h30 min), CLASS (RO) UNDERGROUND 19:30 Venezia Club - Zi ca-i bine (55 min) / Preludiu prelungit (50 min) - spectacol coupe -Teatrul Luni de la Green Hours (RO) 22.00 Cotton Club Congoba (1h22 min) 00:00 Piata Unirii Focuri de artificii 00:00 Curtea TRS CLUBUL FESTIVALULUI
Sambata - 29 MAI EVENIMENTE 11:00 Allianz Tiriac Transformari - Atelier pentru copiii cu nevoi speciale sustinut de Prof. Claire Hind (UK) 11.30 M. Brukenthal Intilnirea retelei culturale EUNETSTAR 13:30 DJCCPJN Conferinta de presa 16:00 DJCCPJN Vernisaj expozitie "Anamorfoze ale figurii" - Adina&Mircea Mocanu (RO) SPECTACOLE DE STRADA 16:00 Corso Spectacol de strada, Art&Shock Theatre (KZ) 20:00 Piata Mare Sciana (1h 30 min), Concert (BY) 22:00 Piata Mare Satiricon (1h15 min), Teatrul Radu Stanca, Festivalul International de Teatru Sibiu, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Colegiul National Onisifor Ghibu (RO) SPECTACOLE 17:00 B. Evanghelica Mexico a capella. Vocile Americii, (1h15 min), Voz en Punto (MX) 17:00 T. Gong Nijinski (60 min), Fundatia "Sound of Progress"&Casa de Cultura "Nicolae Balcescu" (RO) 19:00 T. Radu Stanca Unchiul Vanea (2h40 min), Brest Drama and Music Theatre (BY) 21:00 CCS Zeii pamantului (55 min), Ashtar for Theatre Training and Productions (PL) 21:00 Muzeu Istorie Corpuri de expozitie (28 min), Dans.Kias&Saskia Hölbling (AT) UNDERGROUND 19:30 Venezia Club Totul despre Al (50 min), Teatrul Luni de la Green Hours (RO) 00:00 Curtea TRS CLUBUL FESTIVALULUI
Duminica - 30 MAI EVENIMENTE 11:00 Thalia Copilul din spatele ochilor de Nava Semel (IL) - Spectacol-lectura 11:00 Allianz Tiriac Transformari - Atelier pentru copiii cu nevoi speciale sustinut de Prof. Claire Hind (UK) 11.30 M. Brukenthal Intilnirea retelei culturale EUNETSTAR 12:00 M. Brukenthal Lansarea antologiilor festivalului si a cartii "Asteptand-o pe Godette" de Alexandru Uiuiu (RO) 13:30 DJCCPJN Conferinta de presa SPECTACOLE 17:00 T. Gong Inapoi in URSS (2h), Art&Shock Theatre (KZ) 19:00 T. Radu Stanca Recviem (1h30 min), The Cameri Theatre of Tel-Aviv (IL) 21:00 Cisnadioara Vis de nebun (60 min), Green Theatre (CM) 21:00 CCS Electra (1h40 min), Teatrul de Stat Oradea (RO) 22:30 Ocna Sibiului Banchetul, (1h15 min), Teatrul Radu Stanca, Festivalul International de Teatru Sibiu, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Colegiul National Onisifor Ghibu (RO) CONCERTE 21:00 Muzeu Istorie Vocile naturii (90 min), Colin Offord,(AU) 22:00 Piata Mare Concert (60 min), Geoff Berner&Associates (CA) 23:00 Piata Mare Concert (65 min), Blackbeers (RO) UNDERGROUND 19:30 Venezia Club Aici nu se simte (50 min), Teatrul Luni de la Green Hours (RO) 00:00 Curtea TRS CLUBUL FESTIVALULUI
Luni - 31 MAI EVENIMENTE 11:00 Thalia Viata fara lectii de Sally Clark (CA) - Spectacol-lectura 11:00 MIV Teatralitatea si performativitatea in discursul contemporan american - Prelegere sustinuta de Prof. Janelle Reinelt (USA) 11:00 Allianz Tiriac Transformari - Atelier pentru copiii cu nevoi speciale sustinut de Prof. Claire Hind (UK) 11.30 M. Brukenthal Intilnirea retelei culturale EUNETSTAR 13:30 DJCCPJN Conferinta de presa 16:00 Vernisajul expozitiei de fotografie "10 ani de festival" - Doru Tolciu (RO) 17:00 Fac. De Litere De la text la imagine ? Atelier sustinut de Prof. Nic Ularu (USA) SPECTACOLE 17:00 T. Gong Rom si stafide (1h30 min), Noggin Theatre (IE) 18.00 Casa Armatei Opt femei, UNATC Bucuresti (RO) 18:30 M. Istorie Oktavijo si Nikoleta (60 min), Istrian National Theatre (HR) 19:00 T. Gong Rom si stafide (1h30 min), Noggin Theatre (IE) 19:00 T. Radu Stanca Am angajat un ucigas profesionist (1h15 min), Teatrul Radu Stanca (RO) 21:00 CCS Mascarada (2h), Teatrul Republican Luceafarul (MO) CONCERTE 17:00 Cazarma 90 Daca nu va place, nu ascultati! (60 min), Arkhangelsk Youth Theatre (RU) 20:00 Piata Mare Afro-Equato Sahelienne de la Cemac (1h30 min), Emanuelle Kombau (CM) UNDERGROUND 19:30 Venezia Club Oase pentru Otto (50 min), Teatrul Luni de la Green Hours (RO) 23:00 Stage Club Eu sunt Ofelia (65 min), Club Prometeus Bucuresti (RO) 23:00 Cotton Club Concert Delia (RO) 00:00 Curtea TRS CLUBUL FESTIVALULUI
Marti - 1 IUNIE EVENIMENTE 10:00 Parc Sub Arini Duhuri bune, duhuri rele, Teatrul National pentru Copii (RO) 11:00 Thalia Ultimul bufon de Samvel Khalatyan (AM) - Spectacol-lectura 11:00 Allianz Tiriac Transformari - Atelier pentru copiii cu nevoi speciale sustinut de Prof. Claire Hind (UK) 11.30 M. Brukenthal Intilnirea retelei culturale EUNETSTAR 13:30 DJCCPJN Conferinta de presa 15:30 MIV War Stories - Atelier sustinut de Jonathan Chadwick (UK) 17:00 Fac. De Litere De la text la imagine - Atelier sustinut de Prof. Nic Ularu (USA) 22:00 Stage Club Lansare de carte, "Sarbatori fericite..." si "Din culise totul se vede altfel" - Emil Catalin Neghina (RO) 23:00 Stage Club Monologues, Deborah Brunt (USA) - Sectiunea "Fringe" SPECTACOLE DE STRADA 22:30 Cazarma 90 Julieta si Romeo (70 min), Oplas Teatro (IT) CONCERTE 17:00 B. Evanghelica Mexico a capella. Vocile Americii, (1h15 min), Voz en Punto (MX) 22:00 Piata Mare Concert (60 min), Geoff Berner&Associates (CA) 23:00 Piata Mare Concert Ricochee (RO) SPECTACOLE 17:00 T. Gong Odiseea 2001 (65 min), Workshop Theatre Gustl (HR) 19:00 T. Radu Stanca Jacques sau supunerea (1h30 min), Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca (RO) 21:00 CCS Makhaz (1h30 min), Abkhasian State Drama Theatre (GE) 21:00 Cisnadioara Oberosterreich (70 min), Akademie für Darstellende Kunst ADK-Ulm (DE) 21:00 Hala industriala Anna Fierling si copiii ei (3h), Teatrul German de Stat Timisoara (RO) 21:00 Muzeu Istorie Bolero (40 min), Arkhangelsk Youth Theatre (RU) UNDERGROUND 19:30 Venezia Club Stop the tempo (50 min), Teatrul Luni de la Green Hours (RO) 22:00 Cotton Club PamElla (35 min), Noggin Theatre (IE) 23:30 Cotton Club PamElla (35 min), Noggin Theatre (IE) 00:00 Curtea TRS CLUBUL FESTIVALULUI
Joi - 3 IUNIE EVENIMENTE 11:00 Thalia Irealitati din estul salbatic imediat de Gianina Carbunariu (RO) - Spectacol-lectura 11:00 MIV Shakespeare dincolo de bariera limbii - Atelier sustinut de Prof. Robert Cohen (USA) 11:00 Allianz Tiriac Transformari - Atelier pentru copiii cu nevoi speciale sustinut de Prof. Claire Hind (UK) 11:00 DJCCPJN Deschiderea Bursei de Spectacole, editia a 7-a 12:00 M. Brukenthal Lansare de carte " Regele scamator - Stefan Iordache" de Ludmila Patlanjoglu, prezinta criticul George Banu (RO) 13:30 DJCCPJN Conferinta de presa 14.00 Primarie, sala 100 Intalnirea atasatilor cult etc 15:30 MIV War Stories - Atelier sustinut de Jonathan Chadwick (UK) SPECTACOLE DE STRADA 16:00 Corso Spectacole de strada (KZ) 22:00 Cazarma 90 Strain - Dansul pamantean al ingerilor nazdravani, Das Alarm Theatre (DE) SPECTACOLE 17:00 T. Gong Povesti (80 min), Henrik Malyan Theatre (AM) 19:00 T. Radu Stanca Eu, Rodin (1h10 min), Teatrul Radu Stanca Sibiu (RO) 21:00 CCS Omul cel bun din Saciuan (3h), Teatrul Tamasi Aron Sf. Gheorghe (RO) 21:00 Cisnadioara Padurea nebuna (1h20 min), Virginia Commonwealth University (USA) 22:00 Sala Sport Blasted (1h45 min), GATO 05 (RO) CONCERTE 22:00 Piata Mare Concert (60 min), Geoff Berner&Associates (CA) 23:00 Piata Mare Concert, K1 (RO) UNDERGROUND 19:30 Venezia Club - No Mom's Land, Teatrul Luni de la Green Hours (RO) 20:00 Cotton Club No Mom mins Land (50 min), Teatrul Luni de la Green Hours (RO) 22:00 Stage Club Concert, Indian Fall (RO) 23:00 Stage Club Concert, Volodok (RO) 24:00 Venezia Club - Descheiat la catarama (90 min), University of California, Irvine (USA) 00:00 Curtea TRS CLUBUL FESTIVALULUI
Duminica - 6 IUNIE EVENIMENTE 13:30 DJCCPJN Conferinta de presa SPECTACOLE DE STRADA 23:00 Cazarma 90 Time Out (75 min), Antagon Theatr (DE) SPECTACOLE 17:00 T. Gong Mici tragedii (2h15), Puppet Theatre (RU) 19:00 T. Radu Stanca Trei surori (2h40 min), Teatrul Radu Stanca Sibiu (RO) 21:00 CCS Hotel Aztec, Cogitatur Theatre (PL) 23:00 Catacombe Hamlet. Intolerabil, Spleen d'Or (RO-HU) CONCERTE 22:00 Piata Mare Concert, VERSO 23:00 Piata Mare Concert, IRIS (RO) UNDERGROUND 19:30 Venezia Club - Arat bine azi (50 min), Teatrul Luni de la Green Hours (RO) 00:00 Curtea TRS CLUBUL FESTIVALULUI
have fun
Attachments
Afisul Festivalului International de Teatru 2004
festivalul-international-de-teatru.jpg (26.09 KiB) Viewed 27453 times
Posts: 1701 Joined: 19.01.2004 12:34 Location: Sibiu, Romania
Posted: 28.05.2004 09:41
Ioana CAPATINA @ Ziarul Obiectiv wrote:"Odiseea" cu focuri de articifii în Piata Unirii
În acestã searã, pe scena Teatrului "Radu Stanca" publicul va urmãri, timp de o orã, spectacolul "Odiseea" , adus de Tesatrul Divadlo Neslysim din Brno, singurul teatru profesionist pentru persoanele cu deficiente de auz din Cehia. Folosind limbajul semnelor, tinerii actori vor "povesti" cãlãtoria lui Ulise, în fond o luptã a sufletului în cãutare de întelesuri.
Totodatã, în underground-urile sibiene,respectiv în cluburile Venetia si Stage, se vor juca trei piese, si anume: "Zi cã-i bine" , "Preludiu prelungit" , produse de Teatrul Luni de la Green Hours din Bucuresti, si "Safari" , apartinând Teatrului Congoba din Camerun.
În acelasi timp, pe scena amenajatã în Piata Mare vor evolua formatiile Black Roots din Camerun si Class din România.
Prima searã se va încheia la miezul noptii, în Piata Unirii, cu focuri de artificii, care vor putea fi auzite si vãzute din toate colturile Sibiului.
S-a tras cortina! (ca sa fiu in termeni dedicati) A fost frumos, chiar daca nu am vazut prea multe din spectacolele oferite de festival. A adus spiritul de buna dispozitie si de forfota sibiului, specifice unui festival Pot sa spun ca a avut succes.Cel putin sectiunea de Underground, la care am participat ca organizator, a avuit un succes neasteptat. Sa tot avem astfel de "enternaining" in sibiu.
de la DAS citire: "S-a tras cortina!" sincer ... imi pare rau ca nu am apucat sa vad decat un spectacol ... care mi`a placut la nebunie .. atata tot ca am vrut si eu ciocolata dar nu am avut curaj sa ma duc sa imi iau:)))) sunt timid si rusinos a mancat Otto toata ciocolata (
Posts: 1701 Joined: 19.01.2004 12:34 Location: Sibiu, Romania
Posted: 11.06.2004 09:27
grumy78 wrote: imi pare rau ca nu am apucat sa vad decat un spectacol ... care mi`a placut la nebunie
pai cum sa nu-i placa lu' grumy spectacolul Oase pt Otto ...
Just kidding, a fost super misto spectacolul. Eu am mai vazut un spectacol si in Cisnadioara, la cetate, si ultimul show din Cazarma 90 oferit de Antagon Theatr .. a fost superb .. dupa care au urmat artificiile
Sper sa-mi fac timp pentru toate pozele care le-am facut in timpul FITS .
Ora 23:00 Ceremonia de deschidere a FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE TEATRU DE LA SIBIU - Ediţia a XVI-a
Ora 23:10 Concert: AMADEUS (50') (ROU)
FITS 29 mai
FACULTATEA DE MEDICINÄ‚ - Sala 42
Ora 10:00 Atelier: TRAINING THE DRAMATIC INSTINCT (4h) - Niky Wolcz (USA)
CENTRUL CULTURAL HABITUS
Ora 11:00 Lansări de carte Editura „Fundaţia Culturală Camil Petrescu - Teatrul Azi": Dan Jitianu sau bucuria comunicării de Jean Cazaban, Carte cu Gina Patrichi de Mircea Morariu, Teatru spaniol contemporan II., antologie de Ioana Anghel, Dramaturgie contemporană din Balcani, antologie de Andreea Dumitru, William Shakespeare - Furtuna, traducere de Ioana Ieronim - prezintă Florica Ichim, Andreea Dumitru, Mircea Morariu şi Jean Cazaban
Ora 11:30 VERNISAJ- Expoziţie de caricaturi Ştefan Popa Popa's: ANTROPOSATIRE (ROU)
Ora 13:30 Conferinţă: POVEŞTI DESPRE DORINŞĂ - Mike Phillips (GBR)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 16:00 SUFLET DE STATUIE (1h) un spectacol de Marian Râlea cu participarea studenţilor anului I Master - Arta interpretării caracterelor dramatice din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte, Universitatea „Lucian Blaga" Sibiu, (ROU)
CASA ARTELOR
Ora 17:00 Vernisaj expoziţie: OISTAT - The International Symposium and Costume Design Exhibition:
THE INFLUENCE OF THE FOLK COSTUME IN THEATRE DESIGN (USA)
TEATRUL GONG
Ora 17:00 CENUÅžA ALBÄ‚ (50') - Regia: Dag Thelander - Dramalabbet (SWE)
CASA DE CULTURA A SINDICATELOR
Ora 18:00 LIVADA DE VIŞINI (4h 40') A. Cehov - Regia: Eimuntas Nekrosius, un spectacol produs de: Zeinab Seid-Zade - International Stanislavski Foundation (RUS) & Theatre „MENO FORTAS" (LTU)
PIAÅ¢A MICÄ‚
Ora 18:00 Paradă costume - OISTAT (USA / FITS)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 19:00 CONCERT (1h) - Fanfara de la CozmeÅŸti (ROU)
TEATRUL NAŢIONAL „Radu Stanca"
Ora 20:00 CRON - FLOATING ACTORS (1h40') - Regia: Robert Raponja - Internaţional Theatre „Tosa Jovanovic" (SRB)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU - PIAÅ¢A MARE
Ora 20:30 Spectacol itinerant: ORCHESTRA FURNICILOR (55') - Neighbourhood Watch Stilts International (GBR)
Ora 10:00 ATELIER: TRAINING THE DRAMATIC INSTINCT (4h) - Niky Wolcz (USA)
CENTRUL CULTURAL HABITUS
Ora 11:00 Lansare de carte: Pe Repede înapoi. Călătoria şi teatrul de Ion Parhon (ROU), Editura Scrisul Românesc - prezintă Florea Firan
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU - PIAÅ¢A MARE
Ora 12:00 Spectacol itinerant: LES OISEAUX DE LUX (25') - Neighbourhood Watch Stilts International (GBR)
TRAMVAI RÄ‚ÅžINARI
Ora 14:00 UN TRAMVAI NUMIT POPESCU (1h20') - Regia: Gavriil Pinte - Teatrul Naţional „Radu Stanca" (ROU)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 16:00 SUFLET DE STATUIE (1h) un spectacol de Marian Râlea cu participarea studenţilor anului I Master - Arta interpretării caracterelor dramatice din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte, Universitatea „Lucian Blaga" Sibiu, (ROU)
TEATRUL GONG
Ora 17:00 ÅžAPTE SIMÅ¢URI (1h) - Regia: Vahan Badalyan - National Centre of Aesthetics (ARM) & Cultural Association Versiliadanza (ITA)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 17:00 CONCERT (1h) - Fanfara de la CozmeÅŸti (ROU)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU - PIAÅ¢A MARE
Ora 18:00 Spectacol itinerant: LES OISEAUX DE LUX (25') - Neighbourhood Watch Stilts International (GBR)
TEATRUL NAŢIONAL „Radu Stanca"
Ora 19:00 MOTHER EARTH! FATHER SKY (1h30') - Huun Huur Tu (RUS)
TEATRUL DE VARÄ‚ - Parcul Tineretului
Ora 19:30 PORTUGALIA (1h20') - Direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză - Teatrul Municipal Baia Mare (ROU)
LICEUL DE ARTÄ‚ - SALA DE SPORT
Ora 20:00 POVESTE DIN BEIJING (8') - Regia: Hu Lei and Zhang Disha - Beijing Modern Dance Company (CHN)
CISNÄ‚DIE
Ora 20:00 HURLEVENT (1h) - Hurlevent Group (CAN)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU - PIAÅ¢A MARE
Ora 20:30 Spectacol itinerant: LES OISEAUX DE LUX (25') - Neighbourhood Watch Stilts International (GBR)
CASA DE CULTURÄ‚ A SINDICATELOR
Ora 21:30 HAMLETMACHINE (1h30') - Un spectacol de Dragoş Galgoţiu - Teatrul Odeon (ROU)
PIAŢA MARE - Scenă
Ora 21:30 CONCERT: FIESTA CALIENTE (1h) - Mandinga (ROU)
Ora 22:30 PARADE ELEPHANTESQUE (1h30') - Korbo (FRA)
FITS 31 mai CENTRUL CULTURAL HABITUS
Ora 11:00 Lansare şi prezentare: Revista Euphorion - număr dedicat teatrului, prezintă Dumitru Chioaru şi Mircea Stănescu (ROU)
LIBRÄ‚RIA HUMANITAS
Ora 11:30 Spectacol lectură: Incendii de Wajdi Mouawad (CAN), traducerea Zeno Fodor
CENTRUL CULTURAL HABITUS
Ora 13.00 Lansare revista de artele spectacolului Scena.ro - prezintă Cristina Modreanu (ROU)
Ora 13:30 Conferinţă: Play Developement - From Page to Stage to TV/Film - Saviana Stănescu (ROU), Amy Handelsman (USA), Caroline McGee (USA)
TRAMVAI RÄ‚ÅžINARI
Ora 14:00 UN TRAMVAI NUMIT POPESCU (1h20') - Regia: Gavriil Pinte - Teatrul Naţional „Radu Stanca" (ROU)
TEATRUL GONG
Ora 17:00 JULIETA: UN DIALOG DESPRE IUBIRE (1h30') - Regia: Christopher Markle - Theatre Y (SUA)
PIAÅ¢A MICÄ‚
Ora 18:00 VISE LA TEJGHEA (40') - Treteaux du Coeur Volant (FRA)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 18:00 Paradă costume - Nic Ularu (USA / FITS)
Ora 19:00 PARADE ELEPHANTESQUE (1h30') - Korbo (FRA)
TEATRUL NAŢIONAL „Radu Stanca"
Ora 19:00 SFÂRŞIT DE PARTIDĂ (1h35') - Regia: Charles Muller - Teatrul Naţional „Radu Stanca" (ROU) & Teatrul din Esch (LUX)
BISERICA EVANGHELICĂ - Ferulă
Ora 19:00 Spectacol de muzică şi poezie: SONATA CLARULUI DE LUNĂ (1h) - Geraldina Basarb (actrita), Monica Teodorescu (soprana), Florin Cosulet (actor) si Sandra Ursan (pian)
LICEUL DE ARTĂ - Sală Sport
Ora 20:00 OO!!, creatie colectiva dupa Ion Creanga (1h) - Regia: Alexandru Dabija - Teatrul Tineretului Piatra Neamţ (ROU)
CISNÄ‚DIE
Ora 20:00 AKLANEHE (1h30') - Mably (CIV)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 20:00 SUFLET DE STATUIE (1h) un spectacol de Marian Râlea cu participarea studenţilor anului I Master - Arta interpretării caracterelor dramatice din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte, Universitatea „Lucian Blaga" Sibiu, (ROU)
CETATEA CISNÄ‚DIOARA
Ora 21.00 HURLEVENT (1h) - Hurlevent Group (CAN)
CASA DE CULTURÄ‚ A SINDICATELOR
Ora 21:30 LEONCE ŞI LENA () - Regia: Horaţiu Mălăele - Teatrul de Comedie (ROU)
PIAŢA MARE - Scenă
Ora 21:30 PARIS - KINSHASA (1h15') - SAO (FRA)
PIAÅ¢A MARE
Ora 22:30 COCONI (1h) - Treteaux du Coeur Volant (FRA)
FITS 31 mai CENTRUL CULTURAL HABITUS
Ora 11:00 Lansare şi prezentare: Revista Euphorion - număr dedicat teatrului, prezintă Dumitru Chioaru şi Mircea Stănescu (ROU)
LIBRÄ‚RIA HUMANITAS
Ora 11:30 Spectacol lectură: Incendii de Wajdi Mouawad (CAN), traducerea Zeno Fodor
CENTRUL CULTURAL HABITUS
Ora 13.00 Lansare revista de artele spectacolului Scena.ro - prezintă Cristina Modreanu (ROU)
Ora 13:30 Conferinţă: Play Developement - From Page to Stage to TV/Film - Saviana Stănescu (ROU), Amy Handelsman (USA), Caroline McGee (USA)
TRAMVAI RÄ‚ÅžINARI
Ora 14:00 UN TRAMVAI NUMIT POPESCU (1h20') - Regia: Gavriil Pinte - Teatrul Naţional „Radu Stanca" (ROU)
TEATRUL GONG
Ora 17:00 JULIETA: UN DIALOG DESPRE IUBIRE (1h30') - Regia: Christopher Markle - Theatre Y (SUA)
PIAÅ¢A MICÄ‚
Ora 18:00 VISE LA TEJGHEA (40') - Treteaux du Coeur Volant (FRA)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 18:00 Paradă costume - Nic Ularu (USA / FITS)
Ora 19:00 PARADE ELEPHANTESQUE (1h30') - Korbo (FRA)
TEATRUL NAŢIONAL „Radu Stanca"
Ora 19:00 SFÂRŞIT DE PARTIDĂ (1h35') - Regia: Charles Muller - Teatrul Naţional „Radu Stanca" (ROU) & Teatrul din Esch (LUX)
BISERICA EVANGHELICĂ - Ferulă
Ora 19:00 Spectacol de muzică şi poezie: SONATA CLARULUI DE LUNĂ (1h) - Geraldina Basarb (actrita), Monica Teodorescu (soprana), Florin Cosulet (actor) si Sandra Ursan (pian)
LICEUL DE ARTĂ - Sală Sport
Ora 20:00 OO!!, creatie colectiva dupa Ion Creanga (1h) - Regia: Alexandru Dabija - Teatrul Tineretului Piatra Neamţ (ROU)
CISNÄ‚DIE
Ora 20:00 AKLANEHE (1h30') - Mably (CIV)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 20:00 SUFLET DE STATUIE (1h) un spectacol de Marian Râlea cu participarea studenţilor anului I Master - Arta interpretării caracterelor dramatice din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte, Universitatea „Lucian Blaga" Sibiu, (ROU)
CETATEA CISNÄ‚DIOARA
Ora 21.00 HURLEVENT (1h) - Hurlevent Group (CAN)
CASA DE CULTURÄ‚ A SINDICATELOR
Ora 21:30 LEONCE ŞI LENA () - Regia: Horaţiu Mălăele - Teatrul de Comedie (ROU)
PIAŢA MARE - Scenă
Ora 21:30 PARIS - KINSHASA (1h15') - SAO (FRA)
PIAÅ¢A MARE
Ora 22:30 COCONI (1h) - Treteaux du Coeur Volant (FRA)
FITS 2 iunie PARCUL SUBARINI
Ora 11:00 Spectacol interactiv pentru copii: POVEŞTILE LUMILOR APUSE - Fundaţia Abracadabra (ROU)
CENTRUL CULTURAL HABITUS
Ora 11:00 Lansare de carte: Repetiţiile şi teatrul reînnoit - secolul regiei - Volum conceput şi realizat de George Banu la editura Nemira cu sprijinul Festivalului international de la Sibiu, traducerea Mirella Nedelcu-Patureau - prezintă George Banu
LIBRÄ‚RIA HUMANITAS
Ora 11:30 Spectacol lectură: Scorpionul de Eşber Yagmurdereli (TUR), traducerea Azel Mavi Anton
CENTRUL CULTURAL HABITUS
Ora 13:30 Conferinţă: Repetiţiile: între laborator, atelier şi uzină - cu ocazia apariţiei volumului colectiv consacrat Repetiţiilor la editura Nemira cu sprijinul Festivalului Internaţional de la Sibiu; prezintă George Banu
TEATRUL GONG
Ora 17:00 VIOLET - THE LIFE AND LOVES OF VIOLET GORDON WOODHOUSE (1h15') - Regia: Jessica Douglas-Home - Woodhouse Productions - in association with The Mihai Eminescu Trust (GBR)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 18:00 EL DIABLO (40') - Djuggledy (DEU)
Ora 19:00 FURNICI DE PÄ‚DURE ÃŽN ORAÅž (30') - Theatre Pikante (DEU)
TEATRUL NAŢIONAL „Radu Stanca"
Ora 19:00 AUTO-DA-FE (1h20') - Regia: Theodor Cristian Popescu - Teatrul Naţional „Radu Stanca" (ROU)
SALA THALIA
Ora 19:00 FADO, POLSKA AND BEYOND (1h5') - Stockholm Lisboa Project (PRT/SWE)
LICEUL DE ARTÄ‚ - SALA DE SPORT
Ora 20:00 THE WALL (50') - Regia: Beso Kupreishvili - Fingers Theatret (GEO)
CISNÄ‚DIE
Ora 20:00 LA MASÄ‚! (60') - Taraf Goulamas (FRA)
CISNÄ‚DIOARA
Ora 21:00 CONCERT: PARIS - KINSHASA (1h15') - SAO (FRA)
Ora 22:00 MS. FLAMES (30') - Fire Fingers (ISR/ESP)
PIAÅ¢A MARE
Ora 22:30 A-TA-KA! (50') - Cal y Canto (ESP)
FITS 3 iunie LIBRÄ‚RIA HUMANITAS
Ora 11:00 Teatru radiofonic: Teatrul Naţional Radiofonic în parteneriat cu Institutul Polonez Bucureşti: Made in Poland de Przemystaw Wojcieszek, traducerea Cristina Godun, adaptarea radiofonică Ilinca Stihi, redactor şi coordonator Crenguţa Manea
Ora 11:30 Spectacol lectură: Pumpgirl de Abbie Spallen - Stewart Parker Awards for new playwrights 2009 (IRL), traducerea Dan Sociu, supervizarea traducerii Ionuţ Sociu
UNIVERSITATEA „Lucian Blaga"
Ora 14:00 Atelier: Talkback Seminar (1h) - Leeds Metropolitan University (GBR), ULBS ÅŸi FITS
CENTRALA TERMICÄ‚ NR. 3
Ora 16:00 Performance / Installation: TRIPTYCH: IT IS TIME THAT PRINTS ON WAX (1h) - International Platform for Innovation in the Arts (IRL)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 16:00 LA MASÄ‚! (60') - Taraf Goulamas (FRA)
CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR - Sală Studio
Ora 17:00 The Dead Class de Tadeusz Kantor (1h30') - o proiecţie prezentată de Noel Witts (GBR), autor al unei cărţi despre Kantor
TEATRUL GONG
Ora 17:00 NOAH ÅžI FLOAREA DE TURN (1h20') - Regia: Jim Culleton- Fishamble: The New Play Company (IRL)
MAGAZIN DUMBRAVA
Ora 18:00 FURNICI DE PÄ‚DURE ÃŽN ORAÅž (30') - Theatre Pikante (DEU)
PIAÅ¢A MICÄ‚
Ora 18:30 WE COME ÃŽN PEACE (30') - The Slampampers (NLD)
TEATRUL NAŢIONAL „Radu Stanca"
Ora 19:00 LOVE FACTORY (1h50') - Regia: Robert Raponja - Teatrul Naţional „Radu Stanca" (ROU)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 19:00 AKLANEHE (1h30') - Mably (CIV)
LICEUL DE ARTÄ‚ - SALA DE SPORT
Ora 20:00 DOAMNA CU CÄ‚Å¢ELUL (1h25') de A. Cehov - Regia: Levan Tsuladze - Kote Marjanishvili State Drama Theatre (GEO)
CISNÄ‚DIE
Ora 20:00 EL DIABLO (40') - Djuggledy (DEU)
PIAÅ¢A MICÄ‚
Ora 20:30 PARIS - KINSHASA (1h15') - SAO (FRA)
CISNÄ‚DIOARA
Ora 21:00 FADO, POLSKA AND BEYOND (1h5') - Stockholm Lisboa Project (PRT/SWE)
CASA DE CULTURÄ‚ A SINDICATELOR
Ora 21:30 STUDIU ASUPRA MEDEEI (2h45') - Regia: Antonio Latella - Teatro Stabile dell'Umbria (ITA)
PIAÅ¢A MICÄ‚
Ora 21:30 A-TA-KA! (50') - Cal y Canto (ESP)
CISNÄ‚DIE
Ora 22:00 MS. FLAMES (30') - Fire Fingers (ISR/ESP)
PIAÅ¢A MARE
Ora 22:30 DAIMONION (50') - Teatro do Mar (PRT)
FITS 4 iunie
CENTRUL CULTURAL HABITUS
Ora 11:00 Lansare de carte: Poezia ca spectacol, editura Palimpsest - prezintă George Banu, Ion Cocora şi Mircea Tomuş
LIBRÄ‚RIA HUMANITAS
Ora 11:30 Spectacol lectură: Atelier de Vlad Zografi (ROU), traducerea în engleză Dan Sociu şi Ionuţ Sociu
Ora 14:00 Atelier: Talkback Seminar (1h) - Leeds Metropolitan University (GBR), ULBS ÅŸi FITS
CENTRALA TERMICÄ‚ NR. 3
Ora 14:00 Performance / Instalation: TRIPTYCH: IT IS TIME THAT PRINTS ON WAX (3h) - International Platform for Innovation in the Arts (IRL)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 15:00 ANGELIC (50') - Kinetic Theatre (AUS)
PIAÅ¢A MICÄ‚
Ora 16:00 EL DIABLO (40') - Djuggledy (DEU)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 17:00 THE GOLDEN MARQUISE (50') - Kinetic Theatre (AUS)
TEATRUL GONG
Ora 17:00 HAND-ME-DOWN (1h10') - Regia: Steve Gilroy - The Empty Space (GBR)
CASA DE CULTURÄ‚ A SINDICATELOR - Sala de sport
Ora 17:30 VOI VINDE CASA ÃŽN CARE NU MAI POT LOCUI (60') - Regia: Jerzy Zon - Teatr Kto (POL)
MAGAZIN DUMBRAVA
Ora 18.00 THE MR. SPIN SHOW (50') - Bamboozled Productions (GBR/AUS)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 18:00 LA CALLE ES NUESTRA (1h30') - Always Drinking Marching Band (ESP)
Ora 19:00 FURNICI DE PÄ‚DURE ÃŽN ORAÅž (30') - Theatre Pikante (DEU)
DAIA
Ora 19:00 MBAYAANE(45') - Kondiof Inter Village (SEN)
MOBEXPERT
Ora 19:00 PARIS - KINSHASA (1h15') - SAO (FRA)
PIAÅ¢A MICÄ‚
Ora 19.30 CUTIILE PANDOREI (45') - Bamboozled Productions (GBR/AUS)
TEATRUL NAŢIONAL „Radu Stanca"
Ora 18:30 Lansare de carte - "În căutarea spaţiului pierdut", de Octavian Saiu, Editura Nemira, prezintă Ludmila Patlanjoglu, Ion Bogdan Lefter, Radu Afrim şi Constantin Chiriac (ROU)
Ora 19:00 OMUL PERNĂ (2h10') - Un spectacol de Radu Afrim - Teatrul „Maria Filotti" Brăila (ROU)
LIBRÄ‚RIA HUMANITAS
Ora 20:00 OSCAR ÅžI BUNI ROZ (1h5') - one woman show cu Diana Fufezan (ROU)
PIAÅ¢A MICÄ‚
Ora 20:00 ISSEO (40') - Compagnie du Mirador (BEL)
CISNÄ‚DIE
Ora 20:00 WE COME ÃŽN PEACE (30') - The Slampampers (NLD)
CASA DE CULTURÄ‚ A SINDICATELOR
Ora 15:00 Ceremonia de deschidere a BURSEI DE SPECTACOLE
Ora 21:30 CARPE DIEM (1h15') - Coregrafia: Ewa Wycichowska- Polish Dance Theatre (POL)
HALA SIMEROM
Ora 22:00 WOYZECK (2h)- Regia: Andryi Zholdak - Agency Culture - Europe (UKR)
PIAÅ¢A MICÄ‚
Ora 22:00 MS. FLAMES (30') - Fire Fingers (ISR/ESP)
PIAÅ¢A MARE
Ora 22:30 A-TA-KA! (50') - Cal y Canto (ESP)
FITS 5 iunie
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 11:00 THE GOLDEN MARQUISE (50') - Kinetic Theatre (AUS)
CENTRUL CULTURAL HABITUS
Ora 11:00 Lansare Antologia de texte 2009 -INOVAŢII şi Antologia pieselor prezentate în secţiunea spectacole-lectură
LIBRÄ‚RIA HUMANITAS
Ora 11:30 Spectacol lectură: Un om ca oricare de Goran Stefanovski (MKD), traducerea Ioana Ieronim
CENTRUL CULTURAL HABITUS
Ora 13:30 Conferinţă: Andryi Zholdak (UKR) şi Dragoş Buhagiar (ROU)
UNIVERSITATEA „Lucian Blaga"
Ora 14:00 Atelier: Talkback Seminar (1h) - Leeds Metropolitan University (GBR), ULBS ÅŸi FITS
CENTRALA TERMICÄ‚ NR. 3
Ora 14:00 Performance / Installation: TRIPTYCH: IT IS TIME THAT PRINTS ON WAX (3h) - International Platform for Innovation in the Arts (IRL)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 15:00 ANGELIC (50') - Kinetic Theatre (AUS)
PIAÅ¢A MICÄ‚
Ora 16.00 THE MR. SPIN SHOW (50') - Bamboozled Productions (GBR/AUS)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 17:00 SUFLET DE STATUIE (1h) un spectacol de Marian Râlea cu participarea studenţilor anului I Master - Arta interpretării caracterelor dramatice din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte, Universitatea „Lucian Blaga" Sibiu, (ROU)
TEATRUL GONG
Ora 17:00 ÎMPĂRATUL ŞI CERŞETORUL (1h10') - Regia: Yoshinari Asano - Tokyo acting Troupe KAZE (JPN) & Olivier Comte (FRA) & Ioana Crăciunescu (ROU)
MAGAZIN DUMBRAVA
Ora 18.00 CUTIILE PANDOREI (45') - Bamboozled Productions (GBR/AUS)
OCNA SIBIULUI
Ora 18:00 CONCERT: MBAYAANE(45') - Kondiof Inter Village (SEN)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 18:00 WE COME ÃŽN PEACE (30') - The Slampampers (NLD)
Ora 19:00 LA FANFARE DU COMMANDO FETE (1h30') - La Fanfare du Commando Fete (BEL)
TEATRUL NAŢIONAL „Radu Stanca"
Ora 19:00 FEMEIA ŢINTĂ ŞI CEI ZECE AMANŢI () - Regia: Claire Dancoisne - Teatrul Naţional „Radu Stanca" (ROU)
PIAÅ¢A MICÄ‚
Ora 20:00 ISSEO (40') - Compagnie du Mirador (BEL)
LICEUL DE ARTÄ‚ - SALA DE SPORT
Ora 20:00 SUNT UN ORB, recital extraordinar Horaţiu Mălăele (1h) - Teatrul de Comedie (ROU)
CISNÄ‚DIE
Ora 20:00 CONCERT: STRADA ESTE A NOASTRÄ‚ (1h30') - Always Drinking MarchinG Band (ESP)
PIAÅ¢A MICÄ‚
Ora 20:30 PE ACOPERIÅž (1h) - Gadji-Gadjo (CAN)
CETATEA CISNÄ‚DIOARA
Ora 21:00 CAII LA FEREASTRÄ‚ (1h15') - Regia: Radu Alexandru Nica - Trap Door Theatre (USA/ROU)
CASA DE CULTURÄ‚ A SINDICATELOR
Ora 21:30 TARACEA (1h30') - Regia: Adrian Sanchez - Compañia Flamenca Adrian Sanchez (ESP)
HALA SIMEROM
Ora 22:00 WOYZECK (2h) - Regia: Andryi Zholdak - Agency Culture - Europe (UKR)
PIAÅ¢A MARE
Ora 23:00 QUIXOTAGE (1h) - Teatr Kto (POL)
FITS 6 iunie PIAÅ¢A MICÄ‚
Ora 10:00 CAPOCOMICO (30') - Marco Carolei (ITA)
PARCUL SUBARINI
Ora 10.00 DEPANNAGE DE JOUR (30') - Tobrogoi (FRA)
Ora 10.30 THE MR. SPIN SHOW (50') - Bamboozled Productions (GBR/AUS)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 10:30 CUTIILE PANDOREI (45') - Bamboozled Productions (GBR/AUS)
MAGAZIN DUMBRAVA
Ora 11:00 CONCCERT LA FANFARE DU COMMANDO FETE (1h30') - La Fanfare du Commando Fete (BEL)
LIBRÄ‚RIA HUMANITAS
Ora 11:00 Conferinţă: Mari scriitori străini în colecţia Raftul Denisei, Editura Humanitas Fiction - prezintă Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction
Ora 11:30 Spectacol lectură: Nevinovăţie de Dea Loher (DEU), traducerea Victor Scoradeţ
CENTRUL CULTURAL HABITUS
Ora 11.00 Conferinţă: Jonathan Mills (Director Edinburgh International Festival), Horia Roman Patapievici (Preşedinte ICR), Theodor Paleologu (Ministrul Culturii)
UNIVERSITATEA „Lucian Blaga"
Ora 14:00 Atelier: Talkback Seminar (1h) - Leeds Metropolitan University (GBR), ULBS ÅŸi FITS
CENTRALA TERMICÄ‚ NR. 3
Ora 14:00 Performance / Installation: TRIPTYCH: IT IS TIME THAT PRINTS ON WAX (3h) - International Platform for Innovation in the Arts (IRL)
TRAMVAI RÄ‚ÅžINARI
Ora 14:00 UN TRAMVAI NUMIT POPESCU (1h20') - Regia: Gavriil Pinte - Teatrul Naţional „Radu Stanca" (ROU)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 16:00 SUFLET DE STATUIE (1h) un spectacol de Marian Râlea cu participarea studenţilor anului I Master - Arta interpretării caracterelor dramatice din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte, Universitatea „Lucian Blaga" Sibiu, (ROU)
TEATRUL GONG
Ora 17:00 CINA DE CRÄ‚CIUN (1h) - Regia: Oliver Bray, Until Thursday Theatre Company (GBR)
CASA DE CULTURÄ‚ A SINDICATELOR - Sala de sport
Ora 17:30 LOLITA DOLLY (50') - Regia: Mikołaj Wiepriew, Michail Milmieister - Teatr NikoIi (POL)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 18:00 MBAYAANE (45') - Kondiof Inter VIllage (SEN)
PIAÅ¢A MICÄ‚
Ora 18:00 LA CALLE ES NUESTRA (1h30') - Always Drinking MarchinG Band (ESP)
Ora 13:30 Conferinţă: '89 Al NOSTRU-2009 AL LOR - prezintă Mircea Dinescu
UNIVERSITATEA „Lucian Blaga"
Ora 14:00 Workshop: Talkback Seminar (1h) - Leeds Metropolitan University (GBR), ULBS ÅŸi FITS
CENTRALA TERMICÄ‚ NR. 3
Ora 14:00 Performance / Installation: TRIPTYCH: IT IS TIME THAT PRINTS ON WAX (3h) - International Platform for Innovation in the Arts (IRL)
TRAMVAI RÄ‚ÅžINARI
Ora 14:00 UN TRAMVAI NUMIT POPESCU (1h20') - Regia: Gavriil Pinte - Teatrul Naţional „Radu Stanca" (ROU)
B-dul NICOLAE BÄ‚LCESCU
Ora 15:00 SUFLET DE STATUIE (1h) un spectacol de Marian Râlea cu participarea studenţilor anului I Master - Arta interpretării caracterelor dramatice din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte, Universitatea „Lucian Blaga" Sibiu, (ROU)
PIAÅ¢A MICÄ‚
Ora 16:00 DEPANNAGE DE JOUR (30') - Tobrogoi (FRA)
BISERICA EVANGHELICÄ‚
Ora 16:30 Concert: VOCI DIN CIMITIRUKL VESEL DIN SĂPÂNŢA(2h30') - Shaun Davey (IRL) & Corul Mixt Al Catedralei Mitropolitane (Rou) & Corul Facultatii De Teologie „Andrei Saguna" (ROU) - Eveniment prezentat de Ion Caramitru
Ploaie torentiala, spectacol pauza Focurile de artificii si deschiderea sau amanat pt maine la ora 23, iar concertul celor de la Amadeus inca nu se stie exact cand va fi reprogramat.