SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING

Dan Danila Lansare Carte.10.09.2015 18:00 Biblioteca ASTRA-B

Concerte, expozitii, evenimente sportive sau orice alta manifestare de care tu ai aflat spune-o si celor de langa tine.

Posts: 2048
Joined: 24.10.2006 14:53
PostPosted: 09.09.2015 22:25
1.

Dan Danila Lansare Carte. Joi 10.09.2015 18:00 - Biblioteca ASTRA-Corpul B


Afiş Dan Danila septembrie 2015-d.jpg
[/b]


François Villon

Jelania frumoasei Coifărese

Îmi pare c-o aud plângând
Pe coifăreasa de-altă dată,
Că-i tinerică iar visând,
Zicând cu voce suspinată;
”Oh, bătrâneţe rea, procleată,
Să mă dobori, prea te-ai grăbit;
Ce mă opreşte, ce, de-ndată
Să mă omor cu un cuţit?

Mi-ai luat un privileg de preţ
Ce frumuseţea mi-a fost dat
Peste popi, dieci şi precupeţi,
Căci nu era născut bărbat
Averea să nu-mi fi lăsat;
Oricât la urmă se căia.
Primea orice i-am lepădat,
Ce nici milogii n-ar lua.

Pe mulţi bărbaţi i-am refuzat,
(Minte prea multă nu aveam),
Ca să iubesc un dezmăţat
Cui tare darnică-i eram.
Şi-oricâte fiţe îi făceam,
Îmi era drag, pe cinstea mea!
Din parte-i, numai chin primeam,
Şi doar pe plată mă iubea.

Oricât voia să mă prăvale
Şi calce-n tălpi, tot l-am iubit,
De m-ar fi frânt de tot de şale,
Doar un sărut de-ar fi dorit,
Uitam tot răul pătimit.
Lacom, împins de necuratul
Mă-mbrăţişa… M-a pricopsit!
Ce-am azi? Ruşinea şi păcatul.

Muri, sunt ani treizeci deja,
Şi-am rămas babă, sură toată;
Of! Când gândesc la vremea mea,
Ce-s azi şi cum eram odată!
Când, la oglindă, despuiată
Cât m-am schimbat de cercetez,
Sărmană, mică şi uscată,
Aproape-mi vine să turbez.



Ce-ajunse ’naltă fruntea mea,
Păr blond, sprâncene arcuite,
Galeşii ochi cu vino-ncoa
Ce şmecherii-i băga-n ispite,
Urechi micuţe şi alipite,
Şi nasul drept, nici mic nici mare,
Gropiţa bărbii, rotunjite
Şi roşii buze-mbietoare?

Sau umerii gingaşi, ci unde
Braţele lungi, mâini cu noroc,
Sâni mici şi coapsele rotunde,
Înalte, unduind cu foc
Să ţină al iubirii joc,
Largi şolduri şi cea păsărică,
Pe coapse pline, la mijloc,
În grădiniţa ei cea mică?

Frunte zbârcită, peri cărunţi,
Ochi stinşi, sprânceana a chelit,
(Cu zâmbre şi ocheade, mulţi
Din târgoveţi au ameţit),
Nas coroiat, de tot pocit,
Urechile lălâi, păroase,
Obrazul mort şi buhăit,
Bărbia clonţ, buzele-ntoarse.

Mândreţea omului cum trece...
Braţe uscate, mâini chircite,
Umere gheboşate, sece,
Ţâţele? Pungă-s, scofâlcite,
Bietele şolduri, încreţite,
Iar păsărica, ptiu! Cârnaţi
Par coapsele pipernicite,
Pestriţi, subţiri şi afumaţi.

Aşa, de bune vremi apuse
Jelim noi, babele netoate,
Pe vine, de spinări aduse,
Momâi, grămadă adunate
La foc mărunt de vreje-uscate;
Iute aprins, prea iute rece.
Şi eram mândre! Astea toate
Cu mulţi şi multe s-or petrece.


Traducere de Dan Dănilă ©










Mijlocitor
Georg Schopenpflug von Gambsenberg

Return to Evenimente Sibiene

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 5 guests