|
|
Podul Minciunilor SibiuPiata MicaConstruit pe locul unui turn de poartă al celei de a doua incinte de fortificaţii, Podul Minciunilor care leagă cele două sectoare ale Pieţei Mici, permiţând legătura dintre Oraşul de Jos şi Oraşul de Sus, este, fără îndoială locul cel mai încărcat de legendă din Sibiu. Până la construirea acestui pod, accesul între cele două sectoare ale pieţei se făcea pe sub un conglomerat de clădiri, demolat în 1851. Zidul care susţine scara înglobează un ancadrament pătrat din piatră, vestigiu al unei construcţii medievale. Podul Minciunilor este considerat un loc romantic, unde îşi dădeau întâlnire îndrăgostiţii, deşi pe seama acestuia circulă cel puţin patru legende. O altă legendă vorbeşte despre faptul că Piaţa Mică fiind piaţa negustorilor era, pe cale de consecinţă şi cea a tocmelilor, a negocierilor. Uneori, aşa cum se întâmplă în orice troc, existau şi clienţi păcăliţi. Aceştia se întorceau cu marfa cumparată şi, în hohotele de râs ale mulţimii, îi aruncau de pe pod pe negustorii prinşi cu ocaua mică. În acest fel, aceştia nu doar că nu îi mai înşelau niciodată pe sibieni ci serveau drept pildă pentru toţi precupeţii necinstiţi. Reproducerea partiala sau completa a continutului www.sibiul.ro este interzisa fara acordul scris din partea noastra.
Georg Schoenpflug von Gam ( 12.04.2008 11:44 )
Adevarata varianta dupa Arnold Pancratius este totusi Luegenbruecke, deci Podul Minciunilor sub numele acesta inca in sec. XVII mentionat...Erau targuri si erau banci pentru cei ce doreau sa se hodine intre targuieli...Si incepeau povestile...Si acestea erau palavre...palabras daca preferati..Vorbe goalöe...barfe...deci MINCIUNI...Damasus Duerr a si numit atunci personajele care foloseau locurile acestea ...greu de tradus...o fac prin parafraza...Luegenbaenkler...Asezatii-Pe-Bancile-de-Minciuni...Minciunobancarii...sa nu se confunde cu bancherii desi ar fi tocmai potrivit...
Anonymous ( 03.08.2010 04:45 )
Un video despre podul minciunilor: http://www.videoguide.ro/sibiu/atractii-turistice-imagini-orase/podul-minciunilor-sibiu.htm
Anonymous ( 26.12.2014 07:57 )
Eu acuma sunt in sibiu si am venit din centru. Am vazut si podul mincinosilor. Orasul este suuuuuuuuuuuuuuuper!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
|
|