|
|
|
Gheorghe Lazar
Cărturar iluminist sibian, născut în 5 iunie 1779 la Avrig, acolo unde s-a si stins din viată, la data de 17 septembrie 1823, Gheorghe Lazăr provenea dintr-o familie de tărani înstăriti, fratele acestuia, Oanea devenind chiar primar al orasului în 1823. După absolvirea scolii primare în localitatea natală, Gheorghe Lazăr a urmat studiile gimnaziale la Cluj si Sibiu, în 1802 ajungând student la două facultăti (filosofie si drept) în Cluj. Patru ani mai târziu, cel care avea să devină fondatorul învătământului în limba română din tara Românească a plecat, prin intermediul unui stipendiu bisericesc să studieze teologia la Viena. Trimis, în decembrie 1809, după absolvire, de împărat si de consistoriul său din Sibiu, să se hirotonisească la Carlovit, lui Lazăr i-a fost refuzat de către autoritătile vremii drumul spre episcopat, considerându-se că liberalismul său exacerbat ar fi putut să dăuneze ortodoxiei. Rămas timp de 4 ani (1811-1815) simplu profesor la o scoală elementară de teologie din Sibiu, acesta a avut de înfruntat represaliile episcopului Vasile Moga. El a făcut tot ce i-a stat în putintă să suprime independenta lui Lazăr, interzicând tipărirea mai multor scrieri ale sale. Până la urmă, fortat de împrejurări, Lazăr a plecat în tara Românească unde pentru scurt timp si-a schimbat profesia devenind inginer topograf. Astfel îl va cunoaste pe boierul Constantin Bălăceanu, care era efor al scolilor din Muntenia. Sustinut de Ioan Văcărescu, Iordache Golescu si mitropolitul Dionisie, acesta va pune, bazele, în 1818, a primei scoli românesti în limba natională, de la Sf. Sava. Aici, prin manualele pe care le-a întocmit (“Aritmetica matematicească”, “Trigonometria cea dreaptă”, etc.), Lazăr si-a adus o mare contributie la crearea terminologiei stiintifice si a tehnicii românesti.
Au fost introduse, la propunerea sa, discipline noi precum aritmetica, geometria, trigonometria, filosofia, geografia si gramatica. Datorită firii si personalitătii sale, Lazăr avea să intre în contact, să-l cunoască si chiar să se împrietenească cu Tudor Vladimirescu pe care l-a sprijinit, din punct de vedere ideologic în miscarea revolutionară de la 1821. Doar un an mai târziu, Gheorghe Lazăr s-a înbolnăvit grav si i-a cerut fratelui său Oanea să-l readucă acasă cu căruta, unde, după numai câteva luni de suferintă s-a stins, fiind înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig. Ca o recunoastere a întregii sale activităti, în anul 1886 a fost amplasată la Bucuresti o impunătoare statuie, un bust al lui Gheorghe Lazăr fiind realizat si în localitatea natală, de către Cornel Medrea. De asemenea, la Sibiu, în panteonul personalitătilor din Parcul ASTRA a fost amplasat, la comemorarea a 150 de ani de la moartea cărturarului, un bust din bronz, operă a sculptorului sibian Kurtfritz Handel. Demn de mentionat este si faptul că numele lui Gheorghe Lazăr se află înscris pe frontispiciurile mai multor institutii de învătământ din tară, Colegiul National din Sibiu fiind, în acest sens, una dintre scolile de elită. Gheorghe Lazar Avrig Reproducerea partiala sau completa a continutului www.sibiul.ro este interzisa fara acordul scris din partea noastra.
Mia ( 20.11.2013 09:59 )
The location to store for inexpensive Ray Ban sunglasses may well be the fakeraybansaviators.com on-line retail outlet. Proper the following, you will locate a terrific amount of sunglasses for each individual family members member.
Trinity ( 29.11.2013 06:25 )
Major thanks for the blog.Really looking forward to read more. Keep writing.
CONSTANTIN si ANA TELEMAN ( 17.09.2016 07:37 )
Buna seara.
Suntem cetateni ai Sibiului din anul 1971, deci ne consideram sibieni si suntem mandri de aceasta! DUMNEZEU SA-L IERTE SI SA-L ODIHNEASCA IN PACE PE ACEST MARE CARTURAR ROMAN! INCERCAM SI PE ACEASTA CALE SA SENSIBILIZAM PE CAT MAI MULTI SIBIENI carora le pasa de amintirea acestui MARE OM NASCUT SI INMORMANTAT LA AVRIG, caruia in anul 2006 i s-a ridicat o statuie in Piata Mare din Sibiu, STATUIE CARE ESTE IGNORATA DE PRIMARIA SIBIU, ESTE TINUTA IN BEZNA DE MULTI ANI(am sesizat conducerea primariei acum mai mult de jumatate de an,fara rezultat). Este mereu in spatele tuturor scenelor, ultima data mascata cu o panza neagra, parca ne-ar fi rusine de existenta ei in acest amplasament ...Noi suntem revoltati de atitudinea salariatilor primariei Sibiului! Sa fie oare nepasare sau chiar REA-VOINTA!??? Pentru cine nu stie, redau o copie a unui articol din WIKIPEDIA despre aceasta statuie: Statuia lui Gheorghe Lazăr În semn de apreciere a activităţii sale, în anul 1973, la aniversarea a 150 de ani de la moartea sa, în Parcul ASTRA din Sibiu a fost amplasat un bust de bronz al lui Gheorghe Lazăr, care a fost realizat de sculptorul sibian Kurtfritz Handel. [1] În anul 1984, a fost desfiinţat parcul amplasat după 1948 în Piaţa Mare din Sibiu. În mijlocul pieţei a fost amplasat în 1986 o statuie de calcar a cărturarului Gheorghe Lazăr, realizata de sculptorul Radu Aftenie. [2] La începutul lunii decembrie 2004, în Piaţa Mare din Sibiu au fost începute o serie de lucrări de refacere a pavajului şi a iluminatului. Cu acest prilej, vechea statuie a lui Gheorghe Lazăr a fost demontată şi depozitată de către constructor. Primarul Klaus Johannis a anunţat într-o conferinţă de presă din 3 februarie 2005 că, în urma discuţiilor cu sculptorul Radu Aftenie, a decis că vechea statuie a lui Gheorghe Lazăr din Piaţa Mare va fi înlocuită cu o statuie nouă, realizată de acelaşi artist la comanda Primăriei. Noua statuie urma să-l reprezinte pe Gheorghe Lazăr în picioare, iar soclul va fi şi el unul nou. Locul amplasării noii statui urma să fie la câţiva metri mai departe de vechiul amplasament, înspre Curtea de Fier, acolo unde arhitecţii considerau că statuia va fi pusă mai bine în valoare de perspectiva pieţei. [3] La 30 iulie 2006, după finalizarea lucrărilor de renovare a Pieţei Mari, a fost amplasată o statuie nouă din bronz a lui Gheorghe Lazăr, care a fost realizată tot de Radu Aftenie. Noua statuie a fost amplasată în colţul dinspre strada Avram Iancu. Realizarea şi amplasarea statuii au costat Primăria municipiului Sibiu suma de 553.892,50 lei. [4] Dezvelirea statuii lui Gheorghe Lazăr a fost făcută de sculptor şi de primarul Klaus Johannis. [5] Visarion Răşinăreanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat o slujbă religioasă de sfinţire a monumentului. Primarul Klaus Johannis a declarat următoarele: "A fost o vreme cînd românii nu se bucurau de adevărata apreciere. A fost nevoie de oameni ca Gheorghe Lazăr, care au contribuit la educarea şi formarea poporului. În ciuda disputelor, dacă este sau nu oportună instalarea statuii lui Gheorghe Lazăr în Piaţă, acum s-a făcut dreptate şi şi-a recăpătat locul binemeritat, alături de Brukenthal". [4] Statuia are înălţimea de 3,2 m şi este aşezată pe un soclu de 60 cm. Cărturarul este reprezentat stând în picioare. La picioarele statuii se află o placă de bronz cu următoarea inscripţie: "GHEORGHE LAZĂR 1779-1823 "Primul dascăl de ideal românesc" N. Iorga". ESTE VOBA DE A REPARA PATRU LAMPI DIN PAVAJUL PIETEI, CARE NU LUMINEAZA STATUIA DE MULTI ANI, desi nu este chiar asa mare mirare, din moment ce chiar vis-a-vis de intrararea primariei, in fata Muzeului Brukenthal, nu functioneaza tot de atat timp doua lampi din pavaj ... Speram ca vor reactiona cat mai multi concetateni carora LE PASA ... Constantin si Ana Teleman. |
|

