SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING




Satul Ilimbav

  • Current rating: 3.0 ( voturi)
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
3.0 (17 voturi)
Loading


Sat component al comunei Marpod, localitatea Ilimbav este situată pe Valea Hârtibaciului, din sud-estul judeţului, pe râul Marpod, aproximativ la aceeaşi distanţă – 35 de km – de Sibiu şi respectiv Agnita. Deşi relativ mică şi modestă, cu o populaţie de circa 350 de locuitori, în marea lor majoritate crescători de bovine, aşezarea, atestată documentar la 1375, este recunoscută de aproape un secol pentru zăcămintele sale de gaz metan, conţinute în subsol. De fapt, în premieră pentru judeţul Sibiu, aici a fost experimentat şi operat, în anul 1961, primul depozit de înmagazinare subterană a gazelor naturale.

Biserica de lemn din satul Ilimbav, Biserica Greco-CatolicaSatul se individualizează însă şi prin cele două vechi lăcaşe de cult existente. Este vorba despre Biserica ortodoxă cu picturi, având hramul “Sf. Nicolae”, construită între anii 1826-1836, dar mai ales despre biserica din lemn de rit greco-catolic, cu hramul “Înălţarea Domnului”. Adusă din satul Nou şi reasamblată la Ilimbav în 1852, biserica de lemn se află astăzi într-o stare avansată de degradare din cauza atacurilor bacteriologice. Configurată după un plan dreptunghiular, aceasta prezintă pe latura de apus un pridvor închis, iar tindele de la nord şi sud fac din ea obiectul cel mai apropiat de tipologia locală a caselor din bârne.

Pe marginea acestei aşezări, de cele mai multe ori pustii, din care tinerii au migrat spre oraş - dovadă că, la şcoala primară din sat nu sunt înscrişi decât 15 elevi - s-au ţesut, de-a lungul vremii, numeroase legende. Bătrânii satului vorbesc cu teamă despre locuri precum la “Piatra Lucie” sau la “Ciumei” ca despre nişte zone bântuite de duhuri necurate. Se spune că râpa de la marginea satului, de la “Piatra Lucie” ar fi locuită de iele. Acestea ademenesc femeile şi animalele, le sug sângele şi le omoară. Despre locul la “Ciumei” se povesteşte că în perioada antebelică acesta ar fi fost decimat de ciumă. De abia după ce localnicii au cusut o ie cu care au “îmbrăcat” crucea de pe coama dealului şi au rostit descântece şi rugăciuni, au reuşit să alunge molima din sat. Altfel, Iacob Bologa, notar al Adunării de la Blaj şi fondator al ASTREI, al cărui nume îl poartă şi şcoala generală din Marpod, este singura personalitate născută în satul Ilimbav. 
Prezentare video a satului Ilimbav / Film Ilimbav

Codul postal al satului Ilimbav este 557136
Articol realizat de Ion GIRNOD pentru www.sibiul.ro
Ai ceva de comentat ?