SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Afgan, stabilit in Medias, cercetat de DIICOT

Stiri din Sibiu: Social Adauga un comentariu »

Un afgan, cazat la cazat o perioada lunga de timp in Centrul Regional de Cazare si Proceduri pentru Solicitantii de Azil, din strada Vasile Stolnicu Bucuresti, impreuna cu un conational si un roman, a recrutat migranti care in schimbul a 2.000-2.500 de euro vroiau sa ajunga in Germania sau Italia, transmite Mediafax.

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Alba Iulia au inceput, din 28 martie, urmarirea penala a zece persoane, pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional nestructurat, trafic de migranti, trecerea ilegala a frontierei de stat a Romaniei, fals material in inscrisuri oficiale, fals privind identitatea.

Tribunalul Alba a admis cererea de efectuare a perchezitiilor domiciliare, marti, la locuintele lui Gheorghe Nicula, zis Tolanul, fiica acestuia, Aurelia Nina Nicula (care locuieste cu Petru Lacatus), Miakheil Mosafer, zis Mustafa, Abdullah Jan, Petru Vacarciuc, Cornel Daniel Cornea, Calasi Dionisie Coscodar, Adrian Heves, Claudia Sas.

Potrivit DIICOT, in perioada anilor 2009 - 2011 pana in prezent, Gheorghe Nicula a constituit, impreuna cu Mosafer Miakheil si Abdullah Jan, o grupare infractionala avand ca scop indrumarea sau calauzirea de persoane in scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat.

Gheorghe Nicula i-a cunoscut pe Mosafer Miakheil si Abdulah Jan, ambii cetateni afgani, care aveau posibilitatea de a identifica cu usurinta potentiali migranti ilegali din randul conationalilor lor sau a altor cetateni de origine araba.

Rolul care ii revenea numitului Nicula Gheorghe, in cadrul gruparii, era acela de a asigura personal sau prin alte persoane cunoscute si de incredere, spatiile necesare cazarii ilegale a migrantilor, procurarea de documente de identitate Romanesti care urmau a fi falsificate, falsificarea documentelor de identitate dar si identificarea unor mijloace de transport si soferi care sa-i transporte pe migrantii ilegali in tarii din Europa de Vest.

Astfel, a fost stabilit ca centru operational al gruparii, municipiul Medias, localitatea de domiciliu a lui Nicula Gheorghe.

Profitand de faptul ca Nicula Gheorghe locuieste de multa vreme in Medias, acesta si-a asumat rolul de a gasi oameni de incredere care sa sprijine gruparea infractionala, in scopul realizarii traficului de migranti. Astfel, Nicula a asigurat si gasirea unor locuinte sigure unde sa fie cazati migrantii ilegali pana la identificarea momentului propice scoaterii lor din tara.

Una dintre adresele din Medias, unde au fost cazati migrantii, este apartamentul lui Petru Danut Lacatus, concubinul fiicei lui Nicula.

Lacatus si Aurelia Nina Nicula percepeau o taxa de cazare de 50 de euro/noapte/persoana pentru cazarea migrantilor. Cei doi se ocupa si de colectarea documentelor de identitate de la cetatenii romani.

O alta adresa unde au fost cazati migrantii a fost identificata in municipiul Medias, in strada Cibin, locuinta inchiriata de Gheorghe Nicula.

Un rol important, l-a avut numitul Nicula Gheorghe si in racolarea lui Mircea Vidami, ca persoana care sa se ocupe de falsificarea documentelor de identitate, persoana cunoscuta de mai multa vreme ca avand preocupari pe linia falsificarii documentelor.

Nicula Gheorghe s-a ocupat si de identificarea soferilor, dar si a autoturismelor necesare efectuarii transporturilor de migranti, raspunzand atat pentru prestarea serviciului, cat si pentru discretia acestora.

Printre soferii identificati sunt Florian Lup, Calasi Dionisie Coscodar, Adrian Herves, Cornel Daniel Cornea si Patru Vacarciuc.

Nicula a dus tratative si cu alte persoane, considerate de incredere, pentru gasirea de alternative de transport, propunandu-le chiar modificarea mijloacelor de transport folosite, prin cearea unor spatii disimulate, in care puteau fi ascunsi migrantii. Dintre acestia au fost identificati Marius Gabriel Negrea, Sandu si Suraj Curcea.

De asemenea, Nicula Gheorghe a coordonat si activitatea de colectare a documentelor de identitate romanesti, falsificate atat in Romania, cat si pe teritoriul Grecei. Colectarea documentelor se face pe sistem piramidal, de la posesorii de drept a acestora, catre membrii gruparii, prin intermediul mai multor interpusi care actioneaza si ei, pentru un profit. Astfel, s-a stabilit ca au fost achizitionate documente de identitate din Medias si din localitatile limitrofe, cu sume cuprinse intre 50 si 150 de lei, Nicula Gheorhghe, Abdullah Jan si Mosafer Miakheil oferind intermediarilor, pentru aceste documente, sume cuprinse intre 50 si 100 de euro. In aceasta activitate este implicata activ si fiica lui Gheorghe Nicula, Aurelia Nina, cat si concubinul acesteia, Petru Lacatus.

In functionarea gruparii, un rol foarte important il ocupa numitul Mosafer Miakheil, cetatean afgan, stabilit temporar in Grecia, tara unde a solicitat azil. Aici numitul Mosafer Miakheil a stabilit relatii foarte importante cu cetateni din Afganistan sau alte tari arabe, pentru care au fost semnalate informativ si initiate demersuri procedurale de identificare a persoanelor care sunt implicate si au preocupari pe linia traficului de migranti, pe ruta Afganistan-Turcia-Grecia-Romania-Germania/Italia.

Din Grecia, rolul lui Mosafer Miakheil era acela de a identifica si a recruta migranti ilegali, din numarul mare al acestora care ajungeau pe teritoriul acestei tari, pentru ca in schimbul unor sume importante de bani sa ii transporte prin intermediul retelei formate, in Romania si ulterior, in tarile din Europa de Vest. Un alt rol al acestuia, era acela de a aproviziona piata ilicita din Grecia, cu documente de identitate romanesti falsificate (carti de identitate), pe care le comercializa in aceasta tara, cu scopul de a putea fi folosite la trecerea ilegala a frontierei Romaniei. Mosafer Miakheil, este de astfel, cel care asigura, in principal, finantarea necesara activitatii de cumparare a documentelor de identitate, acesta efectuand, in acest sens, numeroase tranzactii prin sistemul Western Union.

Pentru a putea coordona mai bine aceste activitati, Mosafer Miakheil a venit in Romania cu scopul de a-si dezvolta mai multe relatii pe care sa le exploateze in scopul obtinerii de profit pe linia traficului de migranti.

In acest scop, in cursul lunii septembrie 2009, Mosafer Miakheil a intrat ilegal in Romania si s-a stabilit in Medias. Aici, prin intermediul lui Nicula Gheorghe si Abdullah Jan, a reusit sa cunoasca mai multe persoane care, urmau sa fie folosite ulterior pentru traficul de migranti.

Pentru a putea ramane pe teritoriul Romaniei, Mosafer Miakheil s-a folosit de Tudora Ioana Otvos, pe care a cunoscut-o prin intermediul lui Nicula Gheorghe si care a dat o declaratie notariala falsa prin care il recunoastea pe Mosafer ca fiind tatal unuia dintre copii ei.

In Romania, Mosafer Miakheil si-a pastrat, in principal, rolul de procurare a documentelor de identitate romanesti, pe care urma sa le trimita in Grecia, deja falsificate sau unde acestea urmau a fi falsificate. Transportul documentelor de identitate in Grecia se realiza prin colaboratori ai firmei de transport "Murat", care efectueaza des transport pe ruta Grecia-Romania.

In paralel, impreuna cu Abdulah Jan si Gheorghe Nicula, Mosafer Miakheil a coordonat activitatile de trafic de migranti atat pe ruta Grecia-Romania-Ungaria-Germania/Itlia, cat si direct din Romania, catre aceleasi destinatii, pentru cetatenii straini intrati deja ilegal pe teritoriul tarii, prin alte variante infractionale si care au solicitat azil in Romania.

Identificarea cetatenilor straini care au solicitat azil in Romania si care doresc sa paraseasca din nou, ilegal, aceasta tara spre Europa de Vest, revenea in sarcina lui Abdullah Jan. Acesta se afla de mai multa vreme pe teritoriul tarii si este stabilit in Bucuresti.

Deoarece a invatat sa vorbeasca romaneste, Abdullah Jan si-a creat relatii in Bucuresti si a reusit sa ramana cazat o perioada mai lunga de timp in Centrul Regional de Cazare si Proceduri pentru Solicitantii de Azil din Capitala. De la aceasta locatie, Abdullah Jan a avut nenumarate oportunitati pentru a recruta migranti, aspect probat deja in cauza.

Astfel, dupa ce Abdullah Jan a identificat potentialii migranti aflati in centrele de azil, acesta negociaza pretul, situat intre 2.000-2.500 de euro, dupa care lua legatura cu ceilalti membrii ai gruparii, din municipiul Medias - Nicula Gheorghe si Mosafer Miakheil, cu care stabilea modalitatea concreta de transport spre tarile din Europa de vest.

De asemenea, in cadrul activitatilor infractionale ce reveneau in sarcina sa, Abdullah Jan i-a insotit personal pe migrantii ilegali din Bucuresti pana la Medias si a ramas cu acestia pana s-a asigurat ca au fost preluati de calauzele care urmau sa ii scoata din tara.

In ultima perioada, pentru a scoate migrantii din Romania, a fost folosit Petru Vacarciuc. Acesta este de origine din Republica Moldova, dobandind de curand cetatenia romana si care are numeroase relatii in randul cetatenilor moldoveni, recunoscuti cu preocupari pe linia traficului de migranti. Vacarciuc ii scoate personal din tara pe migranti, de obicei fara ca acestia sa detina documente de identitate false, ascunzandu-i in diferite compartimente ale autoturismelor folosite sau calauzindu-i, pe jos, pe rute care sa ocoleasca punctele de trecere a frontierei.

In situatia in care acesta nu este disponibil sau nu poate efectua transportul sunt folositi alti soferi, recrutati de Nicula Gheorghe sau de catre Mosafer Miakheil, respectiv Heves Adrian si Coscodar Calasi Dionisie.

In urma investigatiilor anchetatorilor DIICOT, s-a stabilit faptul ca membrii gruparii au desfasurat activitati ilicite in domeniul traficului de migranti, inca din anul 2009.

Astfel, in data de 8 decembrie 2009 un membru al retelei, Florian Lup, a fost arestat de catre autoritatile din Grecia in timp ce incerca sa scoata din aceasta tara un cetatean afgan, avand acte false romanesti, intocmite in numele unui cetatean din Medias. Din afirmatiile lui Lup Florian rezulta faptul ca a fost angajat sa efectueze acest transport tot de unii membrii ai retelei conduse de Nicula, respectiv de nepoata acestuia Claudia Sas.

Lup a fost recrutat in Medias de Sas, ea contactandu-l si propunandu-i sa mearga in Grecia de unde sa aduca in Romania un cetatean afgan.

Ulterior, in 25 iulie 2010, pe aeroportul din Atena au fost prinsi doi afgani, un barbat si o femeie, care vroia sa paraseasca Grecia, avand acte false pe numele a doi romani din Copsa Mica.

Anchetatorii au stabilit ca Mosafer Miakheil a primit in data de 15 august 2010 un numar de zece pasapoarte romanesti, prin intermediul unei angajate a unei societati de transport. Pasapoartele au fost aduse din Romania si predate lui Mosafer Miakheil care se afla in Grecia in acea perioada. Mosafer Miakheil a platit pentru cele zece pasapoarte suma de 1.500 de euro.

Ulterior, Mosafer Miakheil a intrat ilegal pe teritoriul Romaniei, in cursul lunii septembrie 2010, iar cu ajutorul lui Nicula Gheorghe si Abdullah Jan, el s-a stabilit in Medias, unde a cunoscut-o pe Tudora Ioana Otvos, cu care a trait in concubinaj.

Pentru a facilita ramanerea pe teritoriul Romaniei a lui Mosafer Miakheil, Tudora Otvos a dat o declaratie falsa, pe proprie raspundere, in fata unui notar, conform careia il recunostea pe numitul Mosafer Miakheil ca fiind tatal unuia dintre copii sai minori.

Declaratia atesta un aspect fals, deoarece minorul a fost nascut cu aproximativ sapte luni mai devreme ca cetateanul afgan sa intre in Romania, insa in urma acestei declaratii a fost facuta mentiunea in actele de stare civila ale minorului, la rubrica tata fiind trecut numele Mosafer Miakheil. Aceste activitati au fost facute cu scopul de a justifica in fata autoritatilor romane, sederea si eventual posibilitatea de rezidenta a lui in Romania, afirma procurorii.

In octombrie 2010, fratii Gheorghe si Marcel Nicula au initiat demersuri pentru gasirea unui sofer, pentru transportul de migranti. Astfel, a fost gasit "Viorel" care ar fi urmat sa conduca un microbuz cu 11-12 persoane - migranti, pana in Ungaria, fratii Nicula urmand sa primeasca pentru transport suma de 20.000 de euro. Nicula Gheorghe a inchiriat un microbuz Mercedes Sprinter, de culoare rosie, de la Negrea Marius Gabriel, din Medias.

Aflat in Romania, Mosafer Miakheil a coordonat alaturi de ceilalti membrii ai gruparii, transportul unui numar de cinci migranti care intentionau sa paraseasca Romania.

In luna noiembrie 2010, Abdullah Jan a identificat un numar de cinci cetateni straini - dintre care doi cetateni afgani, doi cetateni pakistanezi si un cetatean iranian - cu care dupa ce s-a inteles la pret, i-a transportat in Medias, unde au ramas o seara la locuinta lui Nicula Gheorghe, dupa care au fost transportati in Sighisoara la o casa, unde locuia un prieten al lui Mosafer Miakheil, pe nume Gabi (Nagy Gabor Zoltan). La aceasta locatie, migrantii au ramas aproximativ doua saptamani.

In seara de 25 noiembrie 2010, Mosafer Miakheil a venit la locuinta migrantilor din Sighisoara, insotit de Heves Adrian si de o alta persoana. Acestia i-au luat pe afganii Haidar Ali (21 de ani, domiciliat in Kandahar) si Naseri Nargialay (19 ani, din Wardak), precum si pe iranianul Hosseinzadeh Moslem (39 de ani, din Teheran), spunandu-le ca ii vor transporta in Italia.

Soferul Calasi Dionisie Coscodar a fost prins in noaptea de 25 spre 26 noiembrie 2010, in timp ce incerca sa-i scoata din tara pe cei doi cetateni afgani si pe cetateanul iranian, la Punctul de Trecere al Frontierei Bors, unde autoritatile au identificat actele false, pe numele unor romani.

In data de 20 ianuarie 2010, Mosafer Miakheil (23 de ani), din Afganistan, a fost depistat de catre lucratorii Serviciului pentru Imigrari Sibiu pe raza municipiului Medias, care i-au facut dosar de cercetare penala.

Speriat de faptul ca a fost depistat pe teritoriul Romaniei, inainte de a-si face formalitatile pregatite cu Tudora Otvos, Mosafer Miakheil a trecut ilegal frontiera de stat din Romania in Bulgaria, prin zona Ostrov, el fiind prins de autoritatile bulgare.

Abdullah Jan a fost cel care l-a ajutat pe numitul Mosafer Miakheil sa paraseasca Romania, la inceputul anului.

Din investigatiile efectuate a rezultat faptul ca Mosafer Miakheil a parasit Romania si pentru ca urma sa aiba loc un alt transport de migranti, la sfarsitul lunii ianuarie, din Grecia spre Romania, care nu s-a realizat, deoarece in Grecia un vas cu 263 de migranti ilegali s-a scufundat in apropierea insulei Corfu.

Anchetatorii au stabilit ca in ziua de 20 decembrie 2010, au fost depistati pe raza localitatii Popesti Leordeni cinci migranti ilegali, a caror intrare ilegala in Romania a fost facilitata de Mosafer Miakheil, care le-a promis ca ii va transporta in Italia.

In ultima saptamana a lunii decembrie 2010, au fost obtinute date ca "parteneri de afaceri" ai lui Mosafer au organizat un alt transport de migranti, facilitandu-se tranzitarea Romaniei pentru un numar de 65 de migranti ilegali. Acestia au fost ascunsi in doua TIR-uri.

In 17 februarie 2011, un alt transport de 36 de migranti ilegali din Afganistan, Pakistan si Iran, au fost prinsi in timp ce incercau sa paraseasca Romania prin PCTF Nadlac, ascunsi intr-un TIR condus de un cetatean bulgar.

 Din discutiile purtate de catre ofiterii de politie judiciara cu cei 36 de imigranti ilegali a rezultat faptul ca fiecare a platit suma de 2.300 euro pentru a ajunge in Germania sau Italia. Din discutiile purtate cu acestia, a rezultat faptul ca banii au fost dati unei persoane pe nume Nader care detine un internet-cafe in Atena, Grecia. Din convorbirile numitului Abdullah Jan a rezultat, de asemenea, faptul ca transportul a fost organizat de legaturile din Grecia ale lui Mosafer Miakheil.


Med Elite



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate miercuri, 06 aprilie 2011






Poza Zilei Sibiu - Raliul Sibiului 2020

Raliul Sibiului 2020
~ 20 septembrie 2020 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 17 august 2020 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 17 08 2020 11:43 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter