"Alo, societatea de binefacere? Nu? Societate comerciala? Ma scuzati!"

Uite ca s-a dus dulcea minune de la Jucu, pe numele ei de fata finlandeza, Nokia. Daca in urma cu patru ani ne bateam cu caramida in piept si le faceam precum tancii de gradinita "ciuda, ciuda, ciuda" nemtilor abandonati de producatorul finlandez in favoarea harnicilor lucratori din Jucu si din imprejurimi, iata-ne acum in postura de a le face din batista investitorilor pe care-i credeam vesnici pe plaiurile romanesti. Ceea ce foarte multi n-au inteles nici acum patru ani si nu pricep in ruptul capului nici in aces moment este ca cei de la Nokia n-au descalecat la Jucu pentru ochii frumosi ai celor de acolo sau pentru talentul lor nativ de a fabrica piese electronice, ci pentru ca mana de lucru era mult mai ieftina decat in Germania, basca niste avantaje oferite de Guvernul Romaniei din acea perioada. Zilele trecute, discutand cu o cunostinta, am aflat povestea buhaita a unei tinere truditoare intr-o multinationala. Fata pornise de la un post mediu, invatase, sustinuse o gramada de examene, se calificase si recalificase, muncea pe branci, era apreciata, ce mai, nimerise in postul ideal. intr-o buna zi, cu o voce rece, neutra, care anula tot visul frumos al piciorului lui Dumnezeu apucat prin contractul de munca, o duduie a anuntat-o pe fata din povestea noastra si pe alte fete si alti baieti care avusesera naivitatea sa creada ca lucreaza intr-o echipa in care angajatorul investise si bani si suflet, ca urmeaza ca frumoasa lor colaborare sa se incheie sau sa se modifice, in sensul angajarii lor pe niste posturi inferioare, mult mai prost platite. A lor, a celor care muncisera pe branci, invatasera, dadusera ce avusesera mai bun, isi sacrificasera niste ani ai tineretii pentru firma la a carei prosperitate pusesera umarul. invatasera multe in decursul acestor ani, numai ca nimeni nu le predase lectia usturatoare a dezamagirii, nu-i invatase nimeni ca bunele intentii si entuziasmul sunt pacate pentru care, in jungla economica, se plateste. Åži uite-asa din, din niste angajati ai unei multinationale, siguri pe locul lor de munca, pe castig, convinsi de aprecierea de care se bucura din partea angajatorului, crezand cu naivitatea in spiritul de echipa, tinerii nostri s-au trezit transferati intr-un vis urat, in care nu-i loc nici de pretuire, nici de recunostinta. Angajatorul care-i luminase ani la rand cu zambete largi, care le furnizase acel sentiment de incredere, iluzia unei echipe sudate ii anunta acum, ca un strain, ca totul s-a frant, ca piesa in care evoluasera impreuna cu succes a fost scoasa din program. Povestea asta, povestea lucratorilor de la Jucu, sedusi de sonoritatea brandului finlandez si abandonati apoi in favoarea unor muncitori asiatici care prezinta avantajul invincibil al unui pret mult mai scazut sunt doar niste exemple de valuri dintr-o mare economica agitata de tot felul de cutremure. Pentru - de-acum - fostii angajati din Jucu, Nokia ramane doar o lectie amara (dar pragmatica si fireasca in orice economie). Orientarea oricarei firme catre piete ale muncii si de desfacere cat mai profitabile, cat mai putin lovite de cancerul birocratiei, e absolut normala: vorbim despre afaceri, nicidecum despre societati de binefacere. Cu siguranta, mult mai putin fireasca este conceptia celor care cred ca o companie straina isi aseaza tabara in Romania pentru a ne fi noua mai bine.